Sala „Caudella” din Casa Balș a găzduit, în cadrul primei zile a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere 2015, un public numeros format din alecartieni, reuniți sub cupola a două cărți care au constituit pretextul unei dezbateri entuziaste: Și te trezești râzând, semnată de Philip Ó Ceallaigh, alături de Marea petrecere, cel mai recent roman al lui Petre Barbu. Întâlnirea a debutat cu o scurtă prezentare a activității literare a celor doi scriitori, realizată de moderatorul evenimentului, Nicoleta Munteanu, urmată de conturarea câtorva repere cu privire la modul prin care trebuie să ne apropiem de cărțile și de viziunile celor doi invitați. În acest sens, Philip Ó Ceallaigh a mărturisit că nu a început să scrie „din ambiție, ci dintr-o confuzie”: scria pentru că nu era fericit și pentru că, într-un moment de criză individuală, literatura și actul scrierii au constituit singurul remediu. De altfel, a precizat scriitorul irlandez, „îmi pare rău pentru oamenii care nu scriu, ce fac ei când sunt nefericiți? Ei nu pot să facă nimic din mizeria lor”. În mod complementar, Petre Barbu ne-a vorbit despre literatură ca formă de pacificare cu trecutul, în măsura în care „acesta reprezintă o criză pe care trebuie să o rezolvi”, la care trebuie să te raportezi cu seninătatea celui care depășește o frustrare. Nuanțând această idee, Petre Barbu ne-a vorbit despre destinul cărților sau al filmelor contemporane care atacă o anumită perioadă din trecut: există o prejudecată a cititorilor români față de tematica istorică, o lipsă de preocupare față de emoția artistică, ceea ce determină o întâmpinare greșită a producțiilor literare actuale.
Contextul mai vast al relației dintre scriitor, carte și cititori fiind trasat, membrii redacției Alecart ne-au împărtășit impresiile lor de lectură cu privire la romanele-pretext ale primei Întâlniri. Marea petrecere a fost percepută de Nicoleta Munteanu drept „o confesiune a neputinței de a fi altceva decât ceea ce suntem, adică oameni”, drept „o zbatere în numele iubirii, pe care personajul o caută, dar pe care o risipește”, fiind un roman în care „acuitatea relatării coexistă cu o tușă suprarealistă”. Bianca Simon, invitată să completeze aceste jaloane interpretative, a adus în prim-plan imaginea unei societăți bolnave, condusă prin minciuni, demagogie și promisiuni neîndeplinite. „Ca cititor, trăiești ca într-un tren de noapte, un tren ce duce spre nicăieri: dacă privești în partea stângă, observi declinul unei familii, observi eșecul existențial, iar pe partea dreaptă poți sesiza o societate comună cu a noastră, o societate răpusă de o boală, mai mult decât fizică, psihică”, și-a încheiat Bianca invitația la lectură.
Despre romanul lui Philip Ó Ceallaigh, Și te trezești râzând, Cristiana Ursache a remarcat stilul volubil și dezinvolt, precum și personajele foarte bine conturate, care par să formeze „societatea cu care ne confruntăm cu toții”. La final, Cristiana a definit romanul drept „o carte foarte cuprinzătoare, prin stil, dar și prin poveste în sine”.
Restul întâlnirii a fost dedicat unei sesiuni dinamice de întrebări și răspunsuri, adresate într-o atmosferă degajată, datorată atât disponibilității autorilor, cât și subtilității de care au dat dovadă liceenii prin remarcile lor. Întrebat ce părere are despre literatura română, Philip Ó Ceallaigh ne-a împărtășit optimismul său: „am impresia că renaște”, după o perioadă în care părea că murise, că nu se putea exprima decât codificat, subversiv. Acum însă, ne asigură autorul irlandez, literatura română contemporană are o tendință spre normalizare. Discuția a evoluat firesc spre propriile preferințe literare, prilej cu care Philip Ó Ceallaigh ne-a spus că se regăsește într-o măsură mai mare, atât ca scriitor, cât și ca lector, în proza scurtă, întrucât îl preocupă „cum să comprimi ceva, cum să spui foarte mult prin foarte puțin”. În plus, scriitorul ne-a surprins prin detașarea pe care o afișa față de romanul Și te trezești râzând – am aflat, ulterior, că acesta este un roman pe care l-a rescris: „an avut o problemă cu acest narator. Nu știu dacă este o ceartă cu mine însumi”, a specificat Philip Ó Ceallaigh.
Discutând problematica din spatele cărții sale, Petre Barbu ne-a explicat că aceasta este construită în jurul nucleului de responsabilitate: față de familie, față de prieteni, față de iubire. „Te duci la luptă sau dezertezi? Cred că nu există cale de mijloc”, a rezumat scriitorul atitudinea existențială pe care o analizează romanul său. Fiind întrebat cu privire la tragismul subiectului abordat, anume durerea și suferința generate de cancer unei familii întregi, Petre Barbu a insistat asupra „responsabilității ca alegere” și ne-a vorbit despre „frumusețea luptei” care este osmotic legată de „frumusețea vieții”. În plus, subiectul îi permite să exploreze o realitate socială și umană: „un bolnav de cancer este ca o mașină abandonată pe marginea drumului, de care nimeni nu are nevoie”, fiind „pur și simplu expulzat din lume”.
Ulterior, întrebările s-au orientat mai mult spre componenta stilistică și spre procesul de scriere a unei cărți. „Stilul este cel mai eficient mijloc de a spune ce ai de spus”, a fost de părere Philip Ó Ceallaigh. „Stil fără conținut nu e nimic și conținut fără stil nu poate fi auzit”. Pe de altă parte, Petre Barbu a realizat o comparație nuanțată între statutul de scriitor și cel de dramaturg: „un dramaturg trebuie să scrie pe lemnul scenei”, să fie în permanență alături de regizor, de actori, de întreaga lume a teatrului. „Piesa de teatru are o singură funcționalitate: să fie jucată”, iar „dramaturgul trebuie să trăiască în teatru”.
Timpul nu a fost suficient de generos cu liceenii dornici să adreseze cât mai multe întrebări, iar evenimentul a trebuit să se apropie de un sfârșit, conceput în consonanță cu tematica celor două romane. Astfel, elevii și profesorii de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iași au pregătit un moment muzical: Roman David, Ciprian Chirvasă (trompetă) și Ana-Maria Sandu (vioară), acompaniați la pian de prof. Smaranda Acatrinei, au încheiat întâlnirea desfășurată în spațiul Filarmonicii Iași. Alecart promite încă o zi de dialoguri culturale, prin care să așeze, față în față, nume importante ale literaturii contemporane și un public tânăr și entuziast.
