Florin Partene (îi) revendică, după zece ani, corpului și inimii poezia. O aduce în brațe ca pe un copil pierdut și începe să îi asculte și să-i învețe jocurile de mult uitate. Iar așa cum se întâmplă după un timp greu și îndelungat, s-ar putea ca cei plecați să revină cu formule noi, să se întoarcă altfel decât i-ai cunoscut. Volumul Poezie pentru începători (proaspăt apărut la Editura Charmides) este întocmai poezia care îl învață pe poet că revenirea este posibilă, că o poate lua iar și iar de la capăt, chiar și atunci când mâinile nu o mai doresc – pentru că poezia decide singură, pentru că doar ea își poate cere drepturile înapoi: ce să zic… eram fericit/ frenezia cuvintelor nu mă mai vizitase de zile bune/ felul în care aceste schije ale minții/ ridică memoria deasupra proceselor cognitive/ nu mi s-a arătat luni și marți. Cartea se deschide cu un poem-prolog, asemănător unei arte poetice, pregătind terenul jocului, avertizând că totul este sau poate fi poezie. Ea bate la ușă și trebuie să o scrii: poezia sau poezia/ poezia și poezia/ poezia. Ea nu-ți zice cum să o faci, ci doar își anunță apropierea iminentă.
(jocul este considerat o activitate atât de complexă încât este greu de prins într-o definiție cum prindem, de pildă, o râmă în cârlig. dincolo de acest neajuns, el are un scop adaptativ și recreativ. din câte înțeleg, în timpul jocului, lumea devine mai bună, probabil pentru că lumea însăși nu mai contează, timpul este abolit, la fel și regulile jocului dacă timpul, tâlharul, nesimțitul, porcul, gaura curului, dizolvantul, colorantul, influencerul, dacă timpul revine. propun să ne liniștim.)
Florin Partene scrie o poezie a ludicului, unde măsura, ritmul și rima sunt singurele forțe de control asupra „curgerii” acesteia și muzicalitatea atent lucrată nu depersonalizează. Jocurile de cuvinte și plimbarea prin spații și timpuri trecute înscriu poemele într-un efort de a aduna cele trăite și de a aminti obsesiv despre cele pierdute. Luciditatea pierde în fața imaginației, iar jocul copiază contururile realității și le perfecționează, le îngroașă. Vocea poetică își dorește să fie erou, să se salveze prin accesarea locului ce îi promite că poate fi orice își dorește. Deși volumul Poezie pentru începători pare a fi însăși evadarea spre poezie, Florin Partene reușește să reintegreze viața însăși, să parieze pe fertilitatea poetică a acesteia, să îi umple imagistic suburbiile, să o subtitreze în alt mod: Deplasarea spre roșu/ vreau să produc un text impersonal/ o prostie, însă vreau să o fac/ și scriu așa dintr-o suflare două trei rânduri/ când mă uit autocorectul a titrat/ : „eu am/ văzut din pat/ cum se naște liniștea”. În poezie, impersonalul pierde teren. Toate linkurile accesate, toate nișele alese vor conduce spre sine pentru că deasupra lanțurilor cauzale/ fierb oalele tale.
Miercuri/ : toate problemele eului/ pot foarte bine să nu existe/ sub condiția inexistenței eului/ în astfel de zile nu tu adicții/ nu tu depresii/ nimic evanescent
Florin Partene scrie despre viața în general, despre săptămâni, zile, despre viața în particular, mereu întorcându-se asupra corpului care îmbătrânește, care depozitează în circuitele sale oboseala, frigul și urme lăsate de tinerețe. Încercând să-l salveze, să-l mențină într-o stare de echilibru: suplimentele alimentare se schimbă/ mai repede decât filosofiile de viață/ de dormit de iubit/ de consumat sarea corect/ și iarăși de viață. Există două schimbări majore care preocupă conștiința unei voci poetice aflate la granița dintre disperare și liniște: poezia și corpul – ca două elemente învecinate morții inevitabile, ca două lucruri pentru care se încearcă salvarea. Suplimentele nu suplimentează viața. Suflul morții nu trece cu nimic, iar de la un punct încolo, nu ai ce să mai faci cu tine. Corpul nu mai suportă restaurări, trebuie înnoit. O viață veche nu poate fi înlocuită decât cu o viață nouă: nici cu apă rece/ nici cu bioetică/ nici cu planeta intactă/ nici cu suplimente/ moartea nu trece/ niciodată/ deloc.
Trecerea timpului atașează restricții autoimpuse, ia ce-i mai frumos, mai viu și pune în schimb burtă, boală, frică. Privirea decupează melancolică tinerețea și efervescența tinerilor de la terase, pentru care există doar această clipă decisivă, imediată, plină de fosforescență, care degajează numai stări bune. Moartea câștigă pe fundalul unor zgomote de clopoței, în timp ce omul își cară singur scutecele. mai sunt însă și nesfârșite metode/ să predai viața proprietarului/ principiilor și diviziunii,/ celor ce poruncesc/ să o poată spăla, să fie reciclată,/ la o poruncă să apară nouă,/ poate suflet. Corpul devine hiperconștient când organele preiau roluri nescrise. Inima funcționează ca să poți iubi, așa cum plămânii există pentru a putea fuma. În oase e doar timp care îți arată că ai fost cândva mai viu, mai tânăr, mai trăirist. Trecerea timpului e obligația de a asculta bine făuritorii de viață veșnică.
mai avem așa/ : unde ești copilărie/ unde cursivitate, fascinație pentru azi/ unde ești tu care numai cu mine nu doreai/ unde adevărul, ochi limpezi/ palme umede, poluții nocturne/ unde/ știu, știu că în oase/ sunt depozite din ziua trecută/ știu, am aflat/ în poezia confesivă s-au mutat
Pentru Florin Partene, poezia este spațiul în care acum se aștern confesiunile. Nu mai este însă, o poezie scrisă zi de zi, ca în tinerețe, când dragostea era echivalentă vieții, dar își extrage substanța din clipe și drumuri mici, din fulgerări de imagine. Dragostea se rezumă la a-l ști bine pe celălalt, liniștea corpului vine odată cu munca, iar miza este doar jocul. Jocul salvator, care pune timpul în loc, care poate oricând crea senzația controlului. Poezie pentru începători este semnul că toate lucrurile pleacă și se întorc în cutiuțele potrivite, ca livrările de sărbători. Totul se întâmplă pentru un timp, periodic, cu grijă. Poezia se scrie singură chiar atunci când depărtarea de aceasta devine voită, îndelungată, aproape uitată.
Pentru Florin Partene, gândul că poezia va dispărea cândva liniștește și sfâșie în egală măsură, iar în acest raport constă frumusețea absolută a noului volum: „bună, sunt Florin și de zece ani/ m-am lăsat”.
*Florin Partene este acum la Festivalul Internațional „Poets in Transylvania”- Sibiu, unde a fost invitat, alături de Denisa Grădinaru, autoarea recenziei de mai sus, și de alți mari poeți. De asemenea, Florin Partene va participa la FILIT, la ALECART. ZOON POETIKON (sâmbătă, 21 oct, ora 15), evenimentul atât de așteptat de iubitorii de poezie în care poeți consacrați, debutați editorial (Alina Purcaru, Gabriel Cărtărescu) vor avea lecturi publice și vor intra în dialog cu tineri poeți câștigători de concursuri de poezie, invitați la festivaluri de poezie ca Alina Vițel (Iași), Alexia Plăcintă (Suceava), Alex Frandeș (Bistrița), Andrei Rusu (Tg. Mureș).
Programul complet al Întâlnirilor ALECART la FILIT, AICI.
Foto: Andrei Rusu
