Povestea și oglinzile ei. Povestea și oamenii ei.

Poate că aventura, rătăcirile prin lume, conștientizarea emoțiilor, nevoia de a simți fiorul necunoscutului i-au oferit omului posibilitatea de a-și păstra o fărâmă de speranță, de a visa la o flacără aprinsă aflată la capăt de drum. Poate că toate aceste simțiri electrizante au aruncat omul într-o lume demnă de a fi trăită, i-au indus dorința de a transforma clipa într-o amintire pe care să o țină minte pentru totdeauna. Poate că bucuria trăită într-o fracțiune de secundă ce este ulterior înecată în muțenia trecutului îi aduce omului o satisfacție mai mare decât oricare alta, mai puternică decât orice alt sentiment trăit din nou și din nou. Cu toate acestea, nimic nu se ridică mai presus de puterea absolută a poveștii. Povestea este forma desăvârșită de transformare a tot ce a fost frumos într-un spațiu al tău împărtășit cu ceilalți, un spațiu aparte, populat de personaje construite pe firul vorbelor de mătase, căptușit cu sentimentele trăite cândva, care au supraviețuit timpurilor datorită tuturor sufletelor ce le-au simțit în adâncul lor, ascultând și repovestind.

Așteptarea poveștilor.

Minunea poveștilor este că există mereu în afara științei noastre, asemenea unui univers paralel ce nu a fost încă descoperit. Ele există și își așteaptă descoperirea chiar înainte să le conștientizăm noi istoria. Poveștile se hrănesc cu timpurile ce apun și își caută un povestitor care să le dea viață, să le arate dimensiunea nemuritoare, să le împrăștie pânza vie peste hotarele tuturor celor demni să asculte. Iar în tot acest timp, ele ascund în miezul lor o întreagă existență scrisă cu glasurile a o sută de oameni ce au existat și există sub bolta largă și nemărginită a altor povești care oferă viață și o duc mai departe. Pentru că, așa cum spune Ana Blandiana în volumul de eseuri Cărțile care ne-au făcut oameni, noi nu existăm decât în măsura în care trăim într-o poveste. Iar atâta timp cât reușim să ne găsim o ancoră într-una, așa cum o face și Abiel nevăzătorul în deplină liniște, vom fi mereu aprinși de viață.

Iona și povestea ce continuă să se spună.

Istoria plină de viață a profetului Iona a existat din îndepărtate timpuri, a călătorit pe buzele străbunilor, s-a agățat de opere literare, și-a căutat gura de poveste care să o ducă mai departe.

Dar cea care a reușit să-i ofere un nou chip lui Iona, să-l ancoreze în universul unei povești mai largi și mai cuprinzătoare, într-un univers care nu mai depinde de nimeni și de nimic, de nicio entitate vie sau moartă, cea care l-a transformat pe Iona într-un personaj contemporan cu noi și i-a oferit o casă este Ioana Pârvulescu în romanul său poveste Prevestirea (Iar numele lui o să rămână împreună cu povestea lui, duse din om în om, și amândouă o să înfrunte vremurile…). Romanul îl aruncă pe Iona în spațiul tainic al poveștii, spațiu care se lărgește asemenea unei guri de pește ce ascunde o lume nouă, o aventură, o legendă ce trebuie dusă mai departe. Prin prisma pașilor infiniți făcuți de profet pe mare, prin cetățile apuse și prin satele pline de oameni care devin personaje ale unei istorisiri și chiar istorici, Iona ajunge să existe în măsura poveștilor ce îi dau viață, sub frecvențele glasurilor care îi invocă numele și îl țin în viață de-a lungul a 92 de generații, până în prezentul care ne înghite și pe noi în aceeași poveste, în același univers dăinuitor în timp datorită cuvintelor ce au fost rostite și și-au dus sămânța mai departe.

Astfel, sub aura colorată a istorisirilor strânse în romanul Ioanei Pârvulescu, povestea devine o casă clădită din vorbele tuturor celor care au existat și vor să ducă un suflet trecut prin lume mai departe pe aripile unor noi povești. Și astfel, ea devine un edificiu pe care îl construiești trecând din ipostaza de cititor în cea de creator, având în spate un rost clar, de care viața ta depinde asemenea vieții unui personaj din paginile unei cărți: rostul de a transpune un suflet în spațiul nelimitat de granițe al poveștilor, pentru că astfel îi oferi o inimă care să bată indiferent de câte voci ce au vorbit odată s-au stins.

Povestea, un edificiu de sensuri.

Povestea lui Iona este un astfel de edificiu construit pe bazele unei istorisiri biblice care înflorește prin trăirile tuturor celor ce i-au definit ființa: persoanele care l-au iubit și nu i-au lăsat numele să se șteargă odată cu depărtările corăbiei pe valurile mării sau odată cu destinul ce l-a împins în gura peștelui. Povestea a trăit prin intermediul mamei și iubitei lui care au visat mereu la întoarcerea sa și prin intermediul moștenitorilor, dar mai ales al fiicei Esther, cea care l-a transformat pentru întâia oară pe Iona în personajul principal al unei neasemuite povești. Prin acest ritual care ține istorisirea vie și o transpune sub straturile noastre de piele, aventurile lui Iona devin aventurile oricărui om, devin punctele cardinale ale oricărui suflet ce este însetat de poveste și caută în tot ceea ce i se arată un fir aurit care să-l tragă la suprafață și să-i arate că nu este primul care trăiește o aventură nemaipomenită.

Povestea Prevestirii ne arată că nu suntem primii oameni amenințați de furtună ce au decis să se roage colectiv pentru o ultimă încercare de a-și găsi salvarea, nu suntem primii care și-au căutat sensul vieții călcând pe hotarele bătătorite a o mulțime de cetăți necunoscute și nu suntem cei dintâi oameni care se scufundă în tăcere pentru a fugi de puterea cuvântului ce poate oricând să deschidă o fereastră către o lume Dumnezeiască (Le vorbise cu vocea vocii. Își dădu seama că, fără să vrea, îi preluase adâncimea. Și abia după ce a văzut ce s-a întâmplat cu vorbele lui simple și necăutate, a înțeles că de-acum asta va fi arma lui. Întotdeauna și oriunde, va fi de ajuns să vorbească cu vocea vocii care i se arătase lui. Prin asta era diferit de ceilalți. Vorbele lui aveau putere).

Timpul și povestea mântuitoare.

Aceeași casă de povești o clădește și Narine Abgarian în romanul său Din cer au căzut trei mere, inducând din primele pagini ale cărții spaima că universul în care se situează personajele, rupt de lume, este amenințat de cea mai mare frică a tuturor povestitorilor: aceea că nu va mai exista cineva să ducă firul poveștii mai departe, că viața se va stinge și, odată cu ea, istoria și istorisirea. În momentul în care cea mai tânără locuitoare a satului, Anatolia, se pregătește să moară, ai crede că istoria Maranului se încheie și-și închide porțile meleagurilor de povești, îngropând în uitare tot ce a fost vreodată fărâmă de rost. Cu toate acestea, povestea este cea care salvează din nou, rescrie existența acestei comunități și ne arată cât este de important să fim ancorați în trupul unui personaj care să ne dea viață și să ne salveze de la uitare și de la rătăcire, amintindu-ne că mereu a existat un suflet ce a trăit ca noi. Prin iubire și speranță, Anatolia își recâștigă statutul de personaj și reintră în propria poveste, reușind astfel, asemenea lui Iona, să mențină pentru o veșnicie sfoara nemuritoare de istorisiri care strâng în același loc zeci de generații adăpostite sub bolta aceleiași povești. Și aici, în romanul lui Abgarian, povestea devine un spațiu de sine stătător, care nu depinde nici de timp, nici de personaje sau de povestitori, ci doar de imaginația care legitimează în sufletele celor ce ascultă existența fără granițe a poveștii.

Prin urmare, povestea ne este scrisă în sânge, pulsând în interiorul nostru cu nevoia umană de a descoperi, de a retrăi o experiență și de a o duce mai departe, căci, în final, nu existăm decât dacă trăim în contextul unei istorisiri mai largi, având un nume ce este menționat pe firul timpului, fiind legitimați de evenimentele care se transformă în artificii ale istorisirilor și devenind un personaj demn de a duce povestea mai departe, pentru a o menține nemuritoare și pentru a-i dezvălui secretul aflat în așteptare, în spatele unei oglinzi de amintiri și cuvinte.

 

*Adela-Maria Roșcaredactor Alecart, redactor Alecart, elevă în clasa a IX-a, mate-info, la Colegiul Național Iași, este calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română și la cea a Olimpiadei de cultură și spiritualitate.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!