Când elevii scriu cu responsabilitate, iar adulții răspund cu presiune. O lecție despre critică, educație și limitele pe care nu ar trebui să le încălcăm.
Reacțiile stârnite de cronica publicată luni pe alecart.ro în urma vizionării filmului Cravata galbenă au deschis, fără intenție, o discuție mai amplă despre cum înțelegem libertatea critică și cum ne raportăm la vocea elevilor într-un spațiu ce ar trebui să fie formativ, nu intimidant.
Între „articolul trebuie eliminat, e catastrofă” și solicitările ferme de „a șterge deznodământul”, între ton ridicat și presiuni voalate, elevii noștri au asistat — poate pentru prima dată — la un tip de comportament care nu ar trebui să însoțească nici arta, nici educația.
Acest text este răspunsul nostru: o clarificare, o reflecție și, mai ales, un semnal că astfel de practici nu sunt sănătoase, indiferent cât de reușit ar fi filmul.
Luni, revista Alecart a trecut printr-o situație care merită adusă în atenția comunității educaționale și culturale: solicitarea echipei de producție a filmului Cravata galbenă de a elimina finalul cronicii publicate pe site-ul nostru.
– Cronica poate fi citită AICI.
Cum au stat lucrurile:
• Primul mesaj transmis redacției a fost, de fapt, un „ordin” al regizorului, comunicat printr-o terță persoană, o doamnă profesoară: articolul trebuie șters, fiind „o catastrofă”.
• Ulterior, producătorii filmului au cerut prin mesaje repetate pe facebook, mail, instagram eliminarea finalului, considerat spoiler, pe un ton ferm, și – într-o discuție telefonică – cu insinuări legate de avocați.
Pentru acuratețe: eleva noastră nu a fost contactată direct de nimeni din echipa filmului. Toate discuțiile au trecut prin redacție; elevei i s-a prezentat situația ulterior de către redactorul-șef și de către noi, respectându-i-se decizia.
De ce facem public acest episod?
ALECART nu este o pagină anonimă de internet, ci o revistă culturală cu peste 17 ani de existență, apreciată constant în mediul literar și universitar din România. În paginile ei au debutat elevi care au ajuns scriitori premiați, jurnaliști, artiști, oameni ce au înțeles că libertatea de a citi, de a gândi și de a interpreta este parte din formarea intelectuală. A cere unei astfel de reviste — și, prin ea, unor elevi — să „șteargă”, „scoată”, „retragă” sau să accepte calificative precum „catastrofă” înseamnă a ignora exact spiritul care i-a construit pe acești tineri: curiozitatea, responsabilitatea și dreptul de a avea o voce proprie.
Critica de film, fie ea profesionistă sau subiectivă, are libertatea de a discuta titluri, imagini, sensuri și chiar finaluri. Marile reviste din SUA și Europa analizează finalurile filmelor fără a considera că astfel „dăunează” distribuției. Ele pornesc de la un principiu simplu: o cronică nu este un instrument de marketing, ci un exercițiu de gândire. Textul publicat pe alecart.ro nu „dezvăluia” mai mult decât este de așteptat într-o analiză critică, iar interpretarea elevei nu făcea decât să pună în legătură simbolul recurent al filmului cu propriile trăiri de spectator format în contact cu filme de artă. Ceea ce ne îngrijorează nu este solicitarea de a elimina un spoiler (înțelegem cumva poziția producătoarelor, care se tem că nu-și vor recupera banii investiți în film), ci tonul, modul și logica intervențiilor:
-cererea de ștergere integrală (din partea regizorului filmului),
-ridicări de ton (doamna profesoară care a transmis mesajul regizorului),
– solicitarea și amenințările voalate (cu avocații) de la producătoarea filmului Cristina Dobrițoiu,
– justificări paternaliste (a doua zi) din partea doamnei profesoare („Trebuie să-l înțelegem, e artist. Așa sunt artiștii.” – cu referire la regizor).
Acest tip de răspuns nu ajută la educația elevilor. Dimpotrivă, validează comportamente nesănătoase în spațiul cultural și public.
Ce considerăm firesc
Apreciem (cu rezerve, în ciuda cronicii favorabile, de pe Alecart) filmul Cravata galbenă și ne dorim să fie văzut de cât mai mulți tineri. Dar modul în care elevii noștri au fost tratați nu a fost firesc, demonstrând reflexe autoritare/de intimidare și încurajând cenzurarea opiniei în spațiul public. În acest context, considerăm legitim să spunem public că așteptăm ca regizorul filmului să-i ceară scuze elevei noastre, Maria Oglinzanu, redactor-șef adjunct Alecart, a cărei cronică a fost tratată inițial cu dispreț („e o povestire a filmului”) și ulterior cu presiune. O scuză nu diminuează valoarea filmului, ci ar arăta respect pentru demnitatea unor tineri care plătesc bilet pentru a vedea un film (din proprie inițiativă, nu într-un context extrașcolar, cu clasa), își asumă scrisul și un act critic responsabil.
Despre elevi și lecția greșită care aproape le-a fost predată
Poate cel mai delicat moment a fost acela în care eleva autoare a textului — talentată, serioasă și obișnuită cu dialogul critic — s-a văzut nevoită să reformuleze finalul nu pentru că ar fi fost convinsă că greșise, ci pentru că presiunea acumulată devenise prea mare. Când o profesoară le spune elevilor „Trebuie să-l înțelegem, e artist. Așa sunt artiștii”, mesajul transmis nu este despre artă, ci despre scuzele pe care adulții le găsesc atunci când cineva ridică tonul. Nu asta vrem să învețe elevii. Nu vrem să creadă că autoritatea poate vorbi oricum cu ei sau că libertatea critică e negociabilă. Nici că tăcerea e de preferat unei poziții asumate.
De ce scriem acum?
Acest text apare și deoarece o parte a redacției Alecart a fost nemulțumită, pe bună dreptate, că finalul articolului a fost reformulat la solicitarea echipei de producție. Nu pentru că elevii nu ar accepta dialogul, ci pentru că modul în care li s-a cerut schimbarea le-a părut nepotrivit, lipsit de respect.
Așadar,
într-o cultură sănătoasă, dialogul dintre artiști, critici și public este firesc. Atitudinea disprețuitoare („e important să știe că nu se dezvăluie punctul culminant sau deznodământul”), presiunea, tonul intimidant și apelul la autoritate nu sunt.
Noi, ca profesori și coordonatori ai revistei, avem datoria de a proteja spațiul în care elevii cresc, se formează și învață să aibă curajul unei opinii argumentate.
Nicoleta Munteanu & Emil Munteanu
profesori & coordonatorii revistei ALECART
