Odată ca niciodată, ghetoul era ghetou – acum tot orașul era ghetou.
Spectaculos acest roman al lui Whitehead (scriitor distins de două ori cu Premiul Pulitzer) ce propune reîntâlnirea, la distanță de patru ani și un pic, patru ani de trudă onestă și fructuoasă în domeniul mobilierului pentru interior, cu Ray Carney, personajul din Trișorii din Harlem. Ray Carney, pe jumătate constrâns la afaceri murdare – singura formă, deși riscantă, de a-și croi o viață acceptabilă, de a supraviețui într-o lume dominată de albi, coruptă, în care violența e lege -, pe jumătate sedus de acestea – moștenire a unui tată ce a sfârșit rău, dar care a strâns suficienți bani, descoperiți întâmplător, la luni de la moartea lui, pentru ca fiul să înceapă o afacere serioasă, chiar dacă asta nu a însemnat renunțarea la vechile deprinderi și legături subterane. Ray Carney: un tip simpatic, încercând din răsputeri să se rupă de trecutul delincvent, dar intrând mereu în bucluc.
Harlemul nu mai era la fel. Interlopii, în ziua de azi, nu mai aveau cod și ștaif.
În Pravila borfașului (traducere de Bogdan Perdivară), Colson Whitehead revine în Harlem, în inima lui pulsând de viață, cu oameni care mai de care mai lipsiți de scrupule, cu vieți care „strălucesc” pentru un timp și sfârșesc de cele mai multe ori tragic – în cel mai bun caz la închisoare sau pitite printr-un bârlog în care speră să fie uitate -, cel mai adesea, cu un glonț în piept și cu trupul lăsat la voia întâmplării pentru a fi descoperit de polițiști indiferenți. E un loc în care bătălia pentru putere e crâncenă, jocurile – mereu murdare, capii interlopilor își dispută teritorii și sfere de influență, afacerile imobiliare ilicite, drogurile, șantajul, excrocheriile aduc bani buni sub paravanul unor mici afaceri nevinovate, în care viețile celor săraci nu contează, se vând sau se prăbușesc peste noapte, în care nimic nu e sigur – sau permanenta alunecare pe nisipuri mișcătoare e singura constantă. După patru ani în care s-a ținut departe de cotloanele vieții subterane a cartierului, în care prăvălia cu mobilă îi fusese suficientă pentru a-și schimba statutul și a-l face un cap de familie respectabil, Ray Carney se vede din nou pus față în față cu viața pe care o cunoscuse atât de bine și căreia îi duce dorul – deși nici măcar față de el însuși nu ar fi recunoscut asta. Bunele intenții sunt cele care îl aruncă din nou în miezul acțiunii. Și sunt suficiente câteva ore pentru ca viața să i se schimbe definitiv. Slăbiciunea lui Ray rămâne familia – acum, dorința înflăcărată a lui May, fiica cea mare, de a merge la un concert Jackson 5 și imposibilitatea de a face rost de bilete, indiferent cât se străduiește bărbatul să se agațe de vechile legături. Până la întâlnirea cu Munson, polițistul alb căruia odinioară îi plătea obolul pentru a fi lăsat să se strecoare pe rutele periculoase ale afacerilor cu bijuterii și obiecte de valoare furate, intermediind și jucându-și cartea la loteria vieții de mic borfaș de culoare din cartier.
Acesta e punctul de plecare al unor întâmplări prin care Whitehead reconstituie spectaculos Harlemul anilor `70 și schimbările aduse de aceștia – un tablou grandios, detaliat, plin de culoare și acaparant al delicvenței și al corupției. Rămân, desigur, și aici liniile de forță din care se constituia problematica tuturor romanelor anterioare ale lui Whitehead: relația dintre albi și cei de culoare, inechitatea socială, atracția către aventura riscantă, un soi de disperare ce coexistă cu o neașteptată bunătate și înțelegere umană în ciuda momentelor de rătăcire a personajelor. Totuși, Pravila borfașului surprinde cu o detașare aproape clinică, dincolo de forfota și de loviturile ce schimbă permanent raporturile de putere pe străzile new-york-eze – sau tocmai pentru că în miezul lui stă chiar clocotul de nestăvilit și rapace al vieții -, cum tentaculele răului și ale corupției devin din ce în ce mai puternice și ele nu mai fac distincția între supremația de neclintit a albilor, atât de vizibilă în romanul anterior, manifestată prin disprețul și regulile mafiote ale unor polițiști puși pe căpătuială și dorința din prezent de a parveni, beneficiind de aceleași privilegii, a celor de culoare, a puternicilor zilei aflați la a doua generație, care-și apără fațada de onestitate. În realitate, oameni la fel de lipsiți de scrupule când pârghiile puterii și banii publici ajung pe mâna lor. Așa cum se dovedește a fi Alexander Oakes, fostul prieten din copilărie al lui Elisabeth, soția lui Carney, nou-declaratul candidat în cursa de la anul pentru președinția districtului Manhattan, un personaj cu mult mai sinistru decât micii potlogari din generația lui Big Mike și a lui Pepper, ale cărui acțiuni nu mai au în ele nimic din atracția către aventură și spectacol a primilor „eroi” certați cu legea din Harlem, ci sunt mânate doar de cinism și de veșnicul interes personal.
Metropola era supusă încercărilor. Era întotdeauna testată și răzbătea la celălalt mal al unei versiuni mai noi, mai puternice, numai că toată lumea uita asta din când în când, așa că manifestările cele mai recente li se păreau neliniștitoare de-a binelea.
Romanul se constituie din trei părți – legate într-o mai mare sau mai mică măsură de întâmplările în care ajunge să fie angrenat Carney și mai mult de „prăvălia” lui, de magazinul de mobilă pe care două cocktailuri Molotov îl vor face la sfârșit scrum (un avertisment că, fără să vrea, a atras atenția prea mult asupra lui, deranjând prin interesul manifestat față de practica incendierii anumitor imobile ca parte a noului boom al dezvoltării imobiliare a Harlemului la mijlocul anilor `70 ai secolului trecut – prilej de afaceri bănoase pentru cei implicați și un permanent pericol pentru cei prinși în flăcări sau lăsați pe drumuri). Legătura dintre cele trei părți (având fiecare acțiunea plasată în 1971, 1973, respectiv, 1976) este minimală, ceea ce îl interesează pe Whitehead fiind să ofere o imagine cât mai veridică asupra noii fețe a Harlemului, a modului în care funcționează afacerile murdare, a dinamicii care dă culoare vieții, urmărind trei zone/aspecte ale delicvenței. Sunt mai întâi jafurile, spălarea banilor prin traficul cu obiecte de lux și corupția în cadrul serviciilor ce ar trebui să oprească delicvența – pe fundalul acțiunilor violente ale mișcării Panterelor Negre și ale altor grupări extremiste. Partea a doua are ca pretext filmarea unei pelicule – inclusiv în magazinul lui Carney – de către Zippo, o veche cunoștință ce a făcut saltul de la șantaj și micile excrocherii cu fotografii compromițătoare la lumea cinematografiei, odată cu noua orientare a interesului către producții în care ajung să joace sau care sunt regizate de persoane de culoare. În realitate, făcutul de filme era un jaf armat, aceeași mâncare de pește. Ca să spargi un depozit, să deturnezi un camion ori să filmezi o scenă trebuia să chibzuiești la toate posibilitățile, peisajul, jucătorii, și să supui totul voinței tale. Planificare și execuție pas cu pas. […] Și, ca la un jaf, tocmai când crezi că iese după plan, se duce de râpă șandramaua. E un pretext de a urmări aceeași crâncenă luptă pentru putere, amestecul de sordid – lumea jocurilor de noroc, a drogurilor, a ceea ce ești dispus să faci pentru a avea succes – și de strălucire, având ca punct de plecare dispariția actriței principale de pe platourile unde se filma Agent Secret: Nefertiti, Lucinda Cole, cea care se dovedește a fi fost nimic altceva decât una dintre tinerele luate sub protecția sa de Chink, un gangster între timp înmuiat de lunga-i domnie și palpabila-i melancolie, pe punctul de a-și pierde influența în fața altora mai tineri – precum Notch Walker. Întâmplările din 1976 urmăresc afacerile cu polițele de asigurare ridicate în urma incendierii anumitor clădiri, căci orașul își schimbă fața necontenit, se întinde tot mai mult nu doar pe orizontală, ci și pe verticală, clădirile gata să se prăbușească devin locul în care se adăpostesc delicvenți, se fac afaceri, se pun la cale noi violențe, iar noii interlopi, în ciuda costumelor și a cămășilor apretate, fac – la fel ca cei dinaintea lor – bani buni promovând dezvoltarea sustenabilă a cartierelor sărace și dreptul la o viață mai bună a categoriilor defavorizate – orașul continua, noapte de noapte, să ardă. Nu pe Fifth Avenue, dar în Harlem, Brooklyn, South Bronx. El însuși fiul unui tată care nu ezitase să pună din când în când foc (Ce fel de om incendiază o clădire cu oameni înăuntru? Big Mike, întorcându-se în nopțile acelea acasă, duhnind a kerosen și a macheală. Câți copii, câte mame arsese, făcuse scrum? Carney știa ce gen de oameni săvârșesc asemenea fapte. Nu erau niciodată trași la răspundere. Poate că venise vremea.), impresionat de spitalizarea unui puști rămas într-o astfel de clădire căreia i s-a dat foc, vrea să descopere cine e vinovat. E prilejul nefericit de a intra din nou în vortexul afacerilor nămoloase de care nu reușește să se țină prea mult deoparte.
În jurul lui Carney răsar tot felul de chipuri din alte vremuri – delicvenți și pușlamale fără anvergură, dar care au legătură și se mișcă prin lumea sordidă a Harlemului ce nu se arată astfel decât celor care îi cunosc dedesubturile. Printre personaje sinistre și ticăloși notorii, Carney și cei ca el ajung să ia din nou pulsul vieții și să trăiască la limită. Sunt puse astfel permanent față în față două lumi: cea veche, la fel de violentă și de murdară, de periculoasă, dar în care exista o anumită frumusețe, o anumită franchețe și demnitate, în care reguli nescrise funcționau între cei ce își împărțeau sferele de influență și cea nouă, în care orice este permis, în care loviturile spectaculoase sunt înlocuite de jafuri din bani publici și afaceri cu fațadă respectabilă. Neașezarea e aceeași, dorința de succes la fel de mare. Pare însă să fi dispărut complet umanitatea – lumea noilor gangsteri e decadentă și lipsită de strălucire, un coșmar în care cei ca Ray Carney, borfașii de altădată, cu amestecul lor de energie și inteligență în micile sau mai marile lor învârteli, cu un paradoxal simț al dreptății azi dispărut, abia mai reușesc să rămână în picioare.
Metropola își revenise, ei supraviețuiseră, viitorul era aici și arăta infect. Vecinii se tot plângeau. Nu mai e ca înainte, zicea lumea, ne plăcea cum era odată. Mereu spuneau asta când vechiul oraș dispărea și ceva nou îi lua locul.
Narațiunea scoate mereu la suprafață alte și alte chipuri și destine, legând prezentul de trecutul în care își învârtise afacerile Big Mike și apoi de copilăria și de tinerețea lui Carney. Lumea vechilor borfași și cea a gangsterilor de la începutul și mijlocul anilor `70 se intersectează, fire nevăzute leagă oamenii între ei, chiar dacă metodele de lucru s-au schimbat și formele violenței sunt diferite. Fragmente de povești plutesc și se ciocnesc unele de altele, se multiplică și lasă locul altora, dând impresia unei efervescențe ce nu poate fi stăvilită; e o lume ale cărei fețe se schimbă permanent, deși ea rămâne egală și suficientă sieși. E o lume vie, dinamică, brutală, acaparatoare. Odată prins în mrejele ei e aproape imposibil să-ți păstrezi onestitatea. Căci jocul vieții în Harlem e dur, mereu pe muchie de cuțit, iar norocul, mereu schimbător.
Electrizant și efervescent, romanul lui Colsom Whitehead e un elogiu și o acuzație, o asumare și o formă de ispășire, venite din nevoia de a păstra neștirbită amintirea spiritului unei lumi, de a recupera vitalitatea (cu toată infracționalitatea, disperarea și caracterul periculos de a fi al unor oameni) unei comunități, de a depune mărturie pentru felul în care s-a scris istoria Harlemului și a devenirii sale.
- Citește AICI recenzia volumului Băieții de la Nickel și AICI – cronica romanului Intuiționista, volume semnate de Colsom Whitehead!
(*Nicoleta Munteanu, co-fondatoare, alături de Emil Munteanu, a Proiectului Alecart, profesoară MERITO la Colegiul Național Iași, consideră că a fi profesor de română înseamnă a-i transforma pe elevi nu doar în niște absolvenți cu note mari la bac, ci în cititori și spectatori pasionați, a-i aduce aproape și de literatura/ teatrul de azi scriind despre cărțile nou apărute sau despre spectacolele puse în scenă la teatrele ieșene și nu numai.)
