Preferăm un parteneriat între colegi, nu între colegii

Marile bucurii și adevăratele tristeți nu se trăiesc privind în afară. La fel, marile întâlniri și despărțiri. Totuși, în cazul unor proiecte asumate public, lucrurile stau un pic diferit. Mulțumim partenerilor de la Suceava pentru că ne-au completat și ne-au făcut să vedem cu alți ochi poezia. Mulțumim pentru poemele și articolele care ne-au însoțit o bună parte a celor zece ani de Alecart. Punctul în care ne situăm astăzi ni-l asumăm ca pe un eșec al imposibilității de a pune într-un dialog mai viu, mai percutant și deci, adevărat, nu numai textele, ci și tinerii din spatele lor. Proiectul Alecart se dezvoltă și dincolo de paginile revistei și presupune dialogul și schimbarea prin întâlnirile cu celălalt. Când acestea devin doar o formă instituționalizată, osificată, inautenticității dialogului îi preferăm punctul. Generația Alecart rămâne în continuare în căutarea întâlnirilor și a oamenilor care le fac posibile.

Unui parteneriat între colegii îi preferăm un parteneriat între colegi. Da, Alecart la Iași va fi un proiect mai sărac, dar poate mai dinamic. Pe cei de la Suceava – ca pe oricare alți tineri, de altfel – îi așteptăm în continuare la FILIT, la întâlniri și dezbateri, în paginile revistei. Îi așteptăm să reacționeze direct, să caute și să ne caute; să micșorăm distanțele, să lăsăm la o parte formalismele, să ne asumăm onest ceea ce suntem și ceea ce facem. Individual, dar având forța unui grup și în afara unor instituții și a unor forme instituționale. Prea adesea instituțiile și-au arătat limitele și a fost nevoie de o poziționare à l‘ ecart pentru a putea fi cu adevărat înăuntru.

Nu ne-a fost nicicând teamă de schimbare și au existat momente în care Alecart a trebuit să se reinventeze. E marele avantaj al unei reviste cu redactori liceeni și colaboratori cu suflet de licean, al unui proiect care încă nu a ajuns la majorat. Până la urmă, fiecare număr și fiecare început de an alecartian reprezintă o mereu altă provocare. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și tuturor celor care ne vor descoperi și vor deveni alecartieni.

Așezând cei zece ani sub semnul Întâlnirii și al Prieteniei, am tras linie, am scăzut și am adunat. Concluzia am împrumutat-o de la Roxana Dumitrache (absolventă „Petru Rareș”, Suceava) care în numărul 20 Alecart spunea: Nu cred în sintagma prăfuită și cu referințe triste „prietenia între popoare”, dar știu sigur că prieteniile salvează oameni. De la căderea în plictis până la căderea în sine.

Alecart rămâne Alecart, chiar revenind la ceea ce a fost inițial: un proiect născut și gândit la Iași, dar deschis pentru tinerii de oriunde.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.