„Răul nu există, este doar o absență a binelui.” (Dan Alexe)

FILIT. „Întâlnirile Alecart”. Prima zi (II)

 Spunem „Bun-venit, FILIT 2017!” și ne aventurăm din nou, ne aruncăm în joc, visăm, credem, sperăm, întrebăm, vrem răspunsuri, simțim, trăim, căutăm dincolo de noi și ne dorim mult, totul, de la întâlnirile cu scriitorii invitați și cărțile lor. Am dat startul „Întâlnirilor Alecart” de anul acesta, avându-i ca primi invitați pe Katja Petrowskaja și Dan Alexe, care au adus alături de noi dulcea lor povară, cărțile-pretext Poate Estera și În punctual lui rebbe G. Primitorul amfiteatru al Colegiului Național, cu care deja ne-am obișnuit și pe care îl putem confunda ușor cu un cuib protector (mai ales în astfel de momente), a devenit încă o dată inima pulsând, centrul unui nucleu viu, permanent în mișcare, fremătând de energie, bucurie, spontaneitate, tinerețe.

Literatura și muzica merg mână în mână, iar întâlnirea de astăzi a început cu momentul muzical  al celor care în 2016 au format Trio Academik: Aurelia Simion – pian, Daniel Paicu – clarinet și Petrea Gâscă – corn. În zilele ce vor urma se va reveni la structura cu care ne-am obișnuit și ne vom bucura de muzică la finalul întâlnirilor, însă astăzi am pătruns încet, dar sigur, prin acorduri muzicale viguroase, în spațiile propuse de universul celor două cărți. Și astfel, pornim cu ritmul în sânge, cu pulsațiile tot mai vibrante, cu emoție și curiozitate.

Să spui poveștile nespuse e ca și cum ai lua copii orfani și i-ai oferi spre adopție.

Ca de fiecare dată, publicul a primit un nou impuls la lectură și introspecție – în cazul în care încă nu descoperiseră toți cei prezenți cărțile scriitorilor invitați, iar pentru cei care erau deja familiarizați cu problematica lor, prezentările Tamarei Bivol, redactor Alecart și Anastasiei Fuioagă, redactor-șef Alecart, au conturat noi imagini, au propus reevaluări, au inițiat un schimb de gânduri și sentimente. Cine sunt și încotro mă îndrept? Cum îmi înțeleg identitatea? Cum aleg să iubesc și pe cine iubesc? Vom vedea în cele ce urmează.

Tamara a acceptat provocarea de a se lăsa purtată de incertitudinea din certitudine, precum ea însăși ne-a mărturisit. Poate Estera a prins viață prin cuvintele ei: Întoarcerea la trecut, la origini e primordială pentru identificarea noastră ca persoane. Succint, clar, sincer și copleșitor, Tamara nu a făcut decât să dea o nuanță cât mai personală prezentării acestui volum bazat și construit din amintiri tocmai pentru a le face de neșters, pentru a nu cădea în uitare. Și ce loc poate fi mai potrivit pentru a fi păstrate dacă nu inimile cititorilor? Curiozitatea a fost cuvântul cheie ca de fiecare dată la Alecart. Limba germană e singurul element literar din carte, a spus Katja Petrowskaja, săpând în căutarea identității, a originii și istoriei familiei, purtând încă adânc în interiorul ei lumea din Poate Estera. Să spui poveștile nespuse e ca și cum ai lua copii orfani și i-ai oferi spre adopție, iar nouă nu ne-a rămas decât să primim aceste povești și să ni le însușim.

Carte dedicată cuvântului, afirmație subliniată de Anastasia, În punctul lui rebbe.G surprinde mai multe tipologii feminine menite să contureze imaginea unor experiențe de cunoaștere. În prezentarea sa, Anastasia a făcut, de asemenea, trimitere la misticismul surprins cu finețe, dar și cu umor în unul dintre cele mai cunoscute filme semnate de Dan Alexe, Cabală la Kabul. Doi oameni își relevă sinele prin raportare la celălalt, idee ce rezumă, în opinia ei, tema filmului. Răspunsul lui Dan Alexe a venit fără întârziere, dând o altă interpretare sentimentului de înverșunare care poate uni la un moment dat două persoane, căci, în cazul ultimilor doi evrei din Afganistan, când unul dispare, celălalt e golit de substanță. Și când urâm suntem aproape de o persoană? Vrem, nu vrem, nutrim ceva pentru acea persoană, dar, spre deosebire de o legătură firesc construită pe temelia respectului, aceasta îi obosește pe protagoniști și îi dezumanizează.

Intrăm în ritmul antrenant al întâlnirii, vedem mâini pe sus – dovadă a curiozității – și ne bucurăm că ne aflăm aici, acum, că avem un loc de refugiu și că nu suntem niște rătăcitori fără țintă. De multe ori folosim cuvinte care nu înseamnă nimic… Cartea e despre cuvinte pe care de multe ori nu le observăm, e despre violența cuvintelor (Katja  Petrowskaja). Nu prea inventez în general, prefer să spun povești adevărate într-un mod întortocheat (Dan Alexe). Vedem cum două moduri de a privi lumea se intersectează, ajungând la un consens din care nu reiese decât ideea că puterea cuvântului de a uni e mai presus de noi, vine din interiorul ființei, din altă lume, din alt spațiu și e o putere care își are originile puternic înrădăcinate în istoria formării noastre.

Intri într-o lume fără să o perturbi.

Dan Alexe a învățat să facă acest lucru, dându-ne nouă, o generație care vrea să se afirme, să știe rapid cât mai multe, o lecție despre cum ne putem regăsi oriunde, fiind cumva peste tot, dar nicăieri. Ce deducem de aici? Prezentul e acum, putem construi oriunde atâta timp cât învățăm să nu distrugem nimic din jurul nostru, să iubim, să aspirăm la mai mult, să fim noi ceea ce așteptăm de la ceilalți.

Idei, glume, opinii care se ciocnesc, personalități diferite – cei doi invitați au bucurat publicul timp de două ore cu prezența și gândurile lor. Într-o lume în care cel mai mare defect este lipsa de compasiune (răul nu există, este doar o absență a binelui – Dan Alexe), noi ne-am oprit pentru câteva momente suspendate în timp asupra a două cărți diferite și ne-am sincronizat inimile pe același bit.

Când scrii nici nu știi cu cine vorbești, ci pur și simplu vrei să ajungi la o persoană, ne-a mărturisit Katjia Petrowskaja. Actul scrierii e așadar înălțător și te aduce mai aproape de toți cei care aleg să citească ceea ce scrii. Asta am ales să înțeleg eu, iar prezența celor doi invitați mi-a întărit convingerea.

Finalul întâlnirii mi-a rămas în minte ca o fotografie: noi zâmbete, ochi luminoși, selfie cu Katja Petroswaja, autografe, noi orizonturi, freamăt, dar mai ales bucuria imensă de a cunoaște niște oameni extraordinari în spatele cărților deja citite.

(Amalia Carciuc, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, filologie, la Colegiul Național Iași)

Foto: Ilinca Zaharia-Lefter

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.