Pentru că uităm, pentru că uit, pentru că am uitat deja mult prea multe, pentru că ai știut cândva și nu prea mai știi acum și te temi că-n curând n-o să mai știi aproape deloc, pentru că n-ai știut…
Prolog: Putem încerca să ghicim, am precizat, nu să știm cu adevărat. Un roman construit sub forma unui triptic, în care fiecare poveste te obligă să te întrebi cine ești pentru tine și pentru cel de lângă tine; ce din…
Suntem în mijlocul labirintului, dar trebuie să lucrăm spre exterior. O piesă diferită de ceea ce intra în mod curent în repertoriul actorilor Naționalului ieșean. O piesă „grea”, un duel între ideile ce au generat la începutul secolului al XIX-lea…
Altfel spus, ceea ce ne face umani nu este trupul, ci memoria noastră. O femeie dându-se în leagăn într-un parc pentru copii. Ridurile îi brăzdează chipul și ascund ceea ce se petrece în mintea și în sufletul ei. Este și…
un bărbat încă tînăr, în fereastra bucătăriei, hotărît să rămână / aici, / convins că aceasta este metoda perfectă de-a dispărea/fără urmă. Volumul Insectarul Coman se construiește ca un fals jurnal liric, „jurnalul” unui „bărbat încă tânăr”, care a uitat…
„Tac. Merg prin viață. Tac. Mă gândesc la chestii. Și să nu crezi că asta mă face o ființă profundă.” Volumul transcender al lui Bogdan-Alexandru Petcu propune o explorare a granițelor corpului (hematii, corpusculi, celule), ale minții (memorie blocată, fragmente…
Am văzut chipul durerii. E chipul vântului din/ orașul Sarajevo, foșnind prin ziarele/ lipite de asfalt lângă o băltoacă de sânge în timp ce/ traversez cu o bucată de pâine sub braț. […] E chipul pe care îl deslușesc în…
Abisul îmi destăinuie ceea ce pământul nu știe,/ nici toți mitografii -/ sunt ocnaș fără vină în tine, trup al meu,/ ne dibuim doar pe pipăite, ca orbii Aceasta să fie oare menirea și condiția poetului? El, poetul – un…
Toate plecările au o poveste atârnată de picioare. O carte în care se spune tot ceea ce se tace și în care se tace despre ceea ce îndeobște se știe, deși nu e întotdeauna la vedere, din viețile noastre de…
Atunci când personajele uită de proză și se apucă de poezie, având la îndemână „Insectarul Coman” & „transcender” Cine zice că personajele din „Pădurea Spânzuraților” nu au talent poetic? Colegii noștri de la mate-info, din clasa a XI-a C de…
Când citești romanele lui Sorj Chalandon simți „armele” unui jurnalist remarcabil: documentarea atentă și capacitatea scriiturii de a oglindi realitatea unui timp sau a unei comunități, finul dozaj între interesul față de social și politic, respectiv, preocuparea pentru adevărul uman,…
Este straniu să ne oprim și să ascultăm în jur tăcerea. Zgomot anulat, sunet mort care nu mai spune nimic. Ne deschidem gurile și cuvintele încep să vibreze. Le potrivim în propoziții ca pe niște piese. Se adună la un…