Programul „Întâlnirilor Alecart” de la FILIT 2017

Niciun scriitor nu există în afara cărților lui. (Eugene O’Neill)

 

Miercuri, 4 oct., 14.00-16.00, Colegiul Național Iași
Invitați: DAN ALEXE, KATJA PETROWSKAJA

Momente muzicale: Trio ,,Academik” (Aurelia Simion-pian, Petrea Gîscă-corn, Daniel Paicu-clarinet)

„Prima imagine care îmi vine în minte când mă gândesc la povestirile lui Dan Alexe din volumul În punctul lui rebbe G este aceea a unui carusel: imagini deformate de mișcarea înnebunitoare sus-jos, o lume din care se desprind chipuri, gesturi, întâmplări. Contorsionate, grotești, diforme.” (Nicoleta Munteanu, în „Alecart”, nr.19)

Poate Estera, de Katja Petrowskaja. Cu ochii închiși, căci doar așa rezist, urmăresc terifiată o panoramă de război ce se desfășoară în cadre continui sub cortina neagră a pleoapelor. E dinamică și la fiecare explozie tresar, îmi încordez ochii ținându-i și mai strâns închiși, de parcă e responsabilitatea mea să nu las să treacă de pleoapele mele în lumea exterioară focul mistuitor.” (Tamara Bivol, în „Alecart”, nr.19)

 

Joi, 5 oct., 14.00-16.00, Colegiul Național Iași
Invitați: FRANCESC MIRALLES, IMMANUEL MIFSUD

Momente muzicale: elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, de Care Santos și Frances Miralles este o carte-poem care vine să îți aducă alinare, să te mângâie și să te facă să zâmbești sincer, care se așterne molcom, dar iremediabil, pe inima ta și care te îndeamnă, printre rânduri și povești, să îmbrățișezi fericirea ce se află în imediata ta apropiere.” (Viviana Gheorghian, în „Alecart”, nr.19)

„Cartea lui Immanuel Mifsud, În numele Tatălui (și al Fiului), reprezintă un colaj de imagini și sentimente, gânduri și trăiri a ceea ce înseamnă să fii fiu și mai apoi tată, respectiv, amândouă în același timp. Cum se raportează fiul la tată, cum îl vede pe acesta de-a lungul vieții sale și cum se schimbă viziunea în momentul în care fiul devine tată sunt doar câteva dintre aspectele pe care cititorul le descoperă cu emoție în textul lui Mifsud.” (Anastasia Fuioagă, în „Alecart”, nr.19)

 

 Vineri, 6 oct., 14.00-16.00, Casa Balș, Sala „Caudella”
Invitați: ADRIAAN VAN DIS, LISA STRØMME

Momente muzicale: elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași

„În Domnul și câinele, de Adriaan Van Dis se trasează cu tăioasă delicatețe destine, caractere, frânturi de vieți mutilate, disperate, distorsionate, dar demne, zugrăvindu-se tabloul societății în care trăim și pe care, de multe ori, evităm să o privim, considerând-o a fi prea dură pentru noi, cei care urmăm, aproape inconștient, rutina existenței uneori nemulțumitoare, dar confortabile.” (Viviana Gheorghian, în „Alecart”, nr.19)

Fata cu fragi, de Lisa STRØMME. O poveste de iubire, o poveste despre inspirație, despre forța covârșitoare a destinului, despre experiențe trăite necondiționat, o poveste inspirată din liniile convulsionate ale unui tablou care răscolește încă imaginația fiecărui privitor: Strigătul, de Edvard Munch.” (Ioana Tătărușanu, în „Alecart”, nr.19)

 

Sâmbătă, 7 oct., 12.00-14.00, Casa Balș, Sala „Caudella”
Invitați: NURUDDIN FARAH, VESNA GOLDSWORTHY

Momente muzicale: elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași

Ascuns la vedere, de Naruddin Farah e un roman puternic, pe care-l citești ca în transă, în care personajele poartă cu ele povara dramei pe care o traversează; un roman al durerii și al redescoperirii, al resemnării și al maturității, al asumării identității și rădăcinilor.” (Amalia Carciuc, în „Alecart”, nr.19)

Marele Gorsky, scris de autoarea de origine sârbă, Vesna Goldsworthy, şi considerat un roman pereche al cărții-cult a secolului XX, Marele Gatsby a lui Fitzgerald, aduce în prim-plan o Londră multiculturală, a extremelor, în care cuvintele cheie sunt strălucire, bani, ambiții nebune, pasiune, literatură și eșec, toate scoase la lumină de o tragică poveste de iubire care coagulează în jurul ei siluete și crâmpeie din existența unor oameni deopotrivă orbiți de dorințe și chinuiți.” (Roxana Agape, în „Alecart”, nr.19)

 

Duminică, 8 oct.,11.00-13.00, Casa Balș, Sala „Caudella”
Invitați: DAN COMAN, GYÖRGY DRAGOMÁN

Momente muzicale: elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași

„Căsnicie, de Dan Coman este un roman al nudității fizice și emoționale, al sexualității asumate fără pudoare, al relației conjugale demistificate. Un roman care explorează dorințele, frustrările, minciunile și regretele care ajung să erodeze un mariaj, un roman al erotismului deprins didactic, al instabilității emoționale, al căutării disperate pe urmele armoniei și ale fericirii.” (Laura Ștreangă, în „Alecart”, nr.19)

„Despre Rugul lui Gyorgy Dragoman scriu ca și când aș povesti despre mine și bunica mea, ca și când mi-aș aminti de vremea nu foarte îndepărtată în care Emma eram eu și dibuiam, abrupt și nesigur, libertatea vieții mohorâte, serbede, care se desfășura în și lângă mine.” (Ioana Tătărușanu, în „Alecart”, nr.19)

„Am citit Parohia lui Dan Coman ca pe un poem al inocenței ultragiate, în care un bărbat-copil bâjbâie printr-o realitate pe care nu o înțelege pe deplin, căreia încearcă să-i salveze frumusețea, dar în a cărei putreziciune se lasă adesea prins. Filonul acesta poematic e dublat de un realism dur, care surprinde incisiv o lume recognoscibilă, în ciuda absenței unor contururi precise. Fluiditate și brutalitate a notației, oameni și suflete atinse de mângâierea unor îngeri căzuți, o „parohie” deopotrivă lirică și grotescă, un paradis devastat.” (Emil Munteanu)

 

4-8 oct.., 10.00-20.00, Casa Dosoftei
„Intimitate” de IONIȚĂ BENEA
Expoziție de grafică inspirată din poezia Angelei Marinescu
Curator: Alecart

 

„Întâlnirile Alecart” la FILIT. Ecouri:

Laure Hinckel, traducătoare, Franța:

„Am fost surprins de maturitatea întrebărilor şi mai ales de dezinvoltura cu care două tinere au prezentat, în cele două zile când am fost prezentă, opera scriitorilor invitaţi. Câtă dezinvoltură amestecată cu seriozitate în cuvântările lor care le plasau fără doar şi poate sub privirile critice ale colegilor lor!”

David Vann, scriitor invitat la prima ediție FILIT:

„Întâlnirile Alecart, cu întrebările elevilor, cu dezbaterile foarte interesante, cu muzica de la sfârșit, mi-au lăsat o impresie deosebit de puternică, pentru că nu am văzut așa ceva în niciuna din țările în care am fost la evenimente de genul acesta. Am mers în 25 de țări la lansări de carte și festivaluri și n-am văzut niciodată elevi de liceu care să se implice atât de mult, prin recenzii de carte, prezentarea autorilor pe scenă, prin întrebări extrem de inteligente.”

Ioana Nicolaie, scriitoare invitată la doua ediție FILIT:

„Am fost la o întâlnire cu Alecart. Din Alecart, vor ieși niște ființe culturale, niște oameni care vor iubi literatura, chiar dacă nu se vor dedica acestei profesii.”

Gabriela Adameșteanu, scriitoare invitată la prima ediție FILIT:

„Am întâlnit acolo elevi olimpici la diverse specialități realiste, care puteau citi o carte cu uneltele unui critic literar. M-au uluit cu pertinența întrebărilor lor. (…) Iașiul are tineri extrem de buni, de inteligenți, de curioși și deloc snobi. La întâlnirea mea cu ei, atmosfera a fost extrem de spontană, ba chiar am fost nevoiți să oprim discuțiile când încă mai aveam 20 de mâini ridicate pe sus. Jean Mattern, directorul colecției Du Monde Entier a Editurii Gallimard din Franța, a recunoscut că așa ceva nu a mai văzut. Cum să nu fii optimist în ce privește literatura și cultura?”

Sahar Delijani, scriitoare invitată la a doua ediție FILIT:

„Festivalul a fost foarte frumos, m-am simțit foarte bine și am cunoscut foarte multe persoane interesante, iar cu elevii de la Alecart a fost cel mai frumos. Erau așa de inteligenți, de deschiși și de curajoși!”

Adela Greceanu, scriitoare și jurnalistă:

„Clubul de lectură și revista liceenilor „Alecart” sunt renumite în Iași. Tinerii de aici se încăpățânează să contrazică studiile conform cărora în România se citește foarte puțin. În fiecare an la FILIT au loc Întâlnirile Alecart, unde liceenii invită scriitori din festival să facă lecturi în școlile lor.”

 

*„Întâlnirile Alecart” sunt coordonate de Colegiul Național Iași în parteneriat cu Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și Universitatea de Arte „George Enescu” Iași

 

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.