Aici niciun bărbat nu își poartă capul pe umeri, remarcă Maria Bilașevschi, președinta UAP Iași și critic de artă, întorcându-ne privirea încă o dată spre divorțul metafizic dintre conștiință și trup, așa cum s-a lăsat mărit, multiplicat, deconstruit obsesiv de către Adrian Gor între cei patru pereți ai Galeriei Tonitza, în zece cadre distincte, în 30+ capete dislocate, răsărite ba din pântecul, ba dintre coastele trupurilor bărbătești grotesc contorsionate. Priveliștea ne înfioară și ne intrigă deopotrivă. Fără îndoială, aici niciun bărbat nu își poartă capul pe umeri. De aici plecăm cu întrebări, cu multe întrebări și cu foarte puține răspunsuri.
Expoziția-eveniment Prototipuri repovestite a lui Adrian Gor, al cărei vernisaj a avut loc pe data de 21 iulie, a transformat Galeria Tonitza într-un spațiu al căutărilor neliniștite și al regăsirilor mult așteptate.
Principalele regăsiri. Despre lucrurile la care te întorci și despre lucrurile pe care nu le părăsești niciodată
Această întoarcere a artistului româno-canadian la rădăcinile sale estice după 20 de ani petrecuți în Occident marchează, pe harta evoluției sale, închiderea firească a unui ciclu artistic complet. Redescoperirea și adaptarea la contemporaneitate a iconografiei bizantine, care, mărturisește el, i-a influențat inevitabil tehnica și parcursul artistic (fiecare artist român este, la un moment dat, nevoit să picteze icoane), coincide cu întoarcerea lui Gor către tradiție, către spiritul arhaic al Estului pe care încă îl regretă, deși, în esență, nu l-a părăsit niciodată. Răspunzând provocării lansate de interlocutorii săi (Constantin Tofan, artist plastic și profesor universitar, și Emil Munteanu, coordonator Alecart), artistul descrie câteva dintre particularitățile icoanei bizantine (un sistem de imagini, în miezul căruia se află întotdeauna Dumnezeu, amalgamând lumea văzută cu cea nevăzută, explică artistul, făcând din nou referire la Alegoria Peșterii lui Platon) și se agață, cu emoție și dor, de imaginea Maicii Domnului, pictată mereu alături de pruncul Iisus, cei doi înrudiți în chip, în privire, în sfințenie – epitoma absolută a sensibilității și a profunzimii bizantine. Sunteți norocoși să țineți aceste lucruri atât de aproape, să trăiți aici, în România, și nu altundeva, a adăugat Adrian Gor mai târziu, într-o notă nostalgică.
Și în acel altundeva a încăput întreg Vestul.
Călătorii, îndoieli, provocări și opoziții
Astfel, în discursul său, privind mereu fie dinspre Est spre Occident, fie dinspre Occident spre Est, Adrian Gor întocmește hărți ideologice ale celor două lumi, le compară, le suprapune contururile doar ca apoi să le desfacă iarăși, retrăindu-și la nesfârșit călătoria ca fiu risipitor. Iar noi nu putem decât să îl însoțim pe toate drumurile, să ne temem și să ne minunăm la nesfârșit de valorile, de tradițiile care răsar și se prăbușesc mereu în calea noastră, sub greutatea infinit de apăsătoare a îndoielii.
Și aici, în compozițiile sale, simțim deja destulă îndoială, destulă instabilitate: îndoială în capul unui Tițian încordat, aplecat nefiresc (ce ar putea reprezenta o stare psihologică, stimulând reflecția asupra masculinității tradiționale) sau îndoială și instabilitate în cele trei perechi de picioare răsturnate din centrul compoziției De la Antic la Modern și în cele trei capete dintre ele (ce ar putea reprezenta trecerea timpului și natura ciclică a istoriei).
Despre umbre și contraste
Astfel, în „Prototipuri repovestite”, chipurile masculine ale valorilor și ale înțelepciunii arhetipale (construite, în general, după asemănarea unor figuri mitologice, istorice, politice proeminente) sunt inevitabil provocate și contrastate de laitmotivele materialismului contemporan, de umbrele reci și ascuțite ale Occidentului consumerist (păstrându-se, desigur, strânsa legătură cu Alegoria Peșterii lui Platon): coșuri de cumpărături levitând amețitor deasupra unui Tițian încremenit într-o adâncă reflecție; drone acaparând strategic planul superior al unor compoziții, unde altfel ar fi stat, poate, unica deschidere spre cer (sau gura peșterii); fiecare masă de metal coborând propriile umbre și penumbre ale amăgirii pe peretele de rocă, obiectele și proiecțiile lor confundându-se periculos în câmpul vizual al prizonierilor.
Invitație la dialog. Terenul dilemelor comune
Astăzi, această lume a opozițiilor, a dimensiunilor aflate în contrast este continuată și în realitatea de dincolo de pânză, unde, la aceeași galerie Tonitza, artistul cu chip de călugăr, îmbrăcat în ie, le mulțumește alecartienilor din mulțime tocmai pentru tinerețea, pentru dezinvoltura cu care întreabă și contrazic, pentru curiozitatea cu care cer mereu lămuriri, explicații suplimentare (pe care el, ca artist contemporan, consideră că este obligat să le ofere). Ne mulțumește modest că am pătruns în lumea lui, deschizând, la rândul nostru, porțile alteia, în revelatorul dialog dintre generații.
Adrian Gor aduce, așadar, valorile trecutului într-un continuu dialog cu actualitatea. În ale sale „Prototipuri repovestite”, aceste două părți se provoacă reciproc, se contrazic, se caută și se confundă pe terenul comun, de cărbune, tempera și hârtie Arches, al dilemelor atemporale: Ce este masculinitatea? Unde anume, în care dintre aceste chipuri, crezuri, icoane și religii? Care dintre tați ți-e însuși Tatăl și cum își poartă capul? Pentru că, se știe, niciun bărbat nu are capul pe umeri.
[Citește AICI și o altă prezentare a expoziției apreciate și vizitate deja de foarte mulți alecartieni și nu numai. Expoziția va fi deschisă până pe 30 iulie.]
*Ioana-Bianca Lupu, elevă este elevă în clasa a X-a, mate-info, la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, calificată de trei ori la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limbă română, unde a obținut Premiul I în 2019 și un premiu special în 2022, scrie o poezie tăioasă și cu acest articol debutează în Alecart.
