Pentru orice alecartian curios, pentru orice tânăr plin de aspirații sau licean căruia puntea dintre prezent și asigurarea promițătoare a unui viitor viu, palpabil pare încă iluzorie, „Întâlnirile Alecart” din cadrul proiectului „Înăuntru și-n afară” au un rol bine determinat. Prin experiențele diverse și recente ale absolvenților, aceștia pot insufla actualilor elevi dorința de a învăța să se caute în permanență pe sine și importanța conștientizării a ceea ce îi definește și a ceea ce își propun să facă în viață.
Astăzi, în Sala de Festivități a Colegiului Național Iași, Raluca Anisie a deschis cu aplomb noua serie „Q&A. Înăuntru și-n afară”. Amintindu-și că în liceu era „ancorată în prezent” și nu putea avea o imagine clară despre ceea ce se va întâmpla mai departe, ea și-a arătat disponibilitatea de a satisface în egală măsură toate curiozitățile noastre cu privire la gestionarea timpului, la secretul din spatele unui parcurs profesional remarcabil, la felul în care te poți adapta în străinătate și la multe alte temeri pe care fiecare dintre noi le are în ceea ce privește propriul viitor.
Raluca a absolvit Colegiul Național Iași, (un loc pe care îl regăsește după 7 ani aproape neschimbat și pe care îl asociază începutului maturizării ei și al prieteniilor pe care le-a legat), cu media 10 la bacalaureat și este în prezent inginer la o companie din Elveția, după ce urmat cursurile Universității din Sheffield (pe care le-a absolvit cu cea mai mare medie) și masterul la École Polytechnique Fédérale de Lausanne. Cu toate că este cea de-a doua experiență de acest fel pentru Raluca (ea a mai avut plăcerea de a-și împărtăși impresiile și de a dialoga cu elevii preocupați de alegerile lor și acum doi ani, tot în cadrul „Întâlnirilor Alecart”), s-au simțit din plin emoțiile pe care le avea – de altfel, acestea ne-au copleșit și pe noi, astfel încât atmosfera a fost degajată și impregnată de sinceritate încă de la început.
Recunosc că inițial am fost rezervată cu privire la ideea unei astfel de întâlniri, pentru că mă temeam că mă voi simți copleșită de prezentarea realizărilor impresionante ale Ralucăi Anisie și voi conștientiza incapacitatea mea de a mă ridica la un astfel de standard. Această prejudecată însă mi-a dispărut repede, deoarece modestia firească a Ralucăi și felul ei sincer de a-și împărtăși experiențele, succesele și amintirile, într-un mod autentic, netrucat, neavând intenția de a exagera sau de-a impresiona inutil, m-au făcut să înlocuiesc imediat acea ușoară stare de inferioritate resimțită cu una de admirație și curiozitate fățișă. De asemenea, cred că afinitatea ei pentru literatură, în ciuda alegerii unei cariere practice, de profil real, m-au sensibilizat, bucurându-mă să nu regăsesc la ea mentalitatea majorității, aceea a discrepanței majore, ce se face astăzi, între profilul real și cel uman.
Întrebată de ce a ales totuși să plece în afară, Raluca ne-a împărtășit motivul real, demonstrând încă o dată influența părinților în viața noastră, felul în care ei își pun permanent amprenta asupra deciziilor noastre și, cel puțin pentru mine, importanța ascultării sfaturilor lor și luarea în calcul a opiniilor acestora în momentul în care facem o alegere legată de viitor. În cazul ei, presiunea venită din partea familiei a fost una pozitivă și, în ciuda dorințelor sale de atunci, i-a oferit un viitor sigur, care să îi permită să facă ceea ce îi place și pe care nu-l regretă niciun moment: „Nu am fost deosebit de determinată, încât să plec în afară, dar părinții mei au insistat; am aparținut uneia dintre primele generații la care se punea problema de a studia în afară […] La București nu ar fi fost un aer destul de motivant, mai ales în domeniul meu de activitate…”
Am observat că sunt tot mai mulți studenți care aleg să-și formeze de la bun început o carieră promițătoare în străinătate, iar Raluca este un exemplu că nu este imposibil atâta timp cât îți stabilești prioritățile și ești dispus să te „expui la cât mai multe experiențe”. Însă sunt și persoane (printre care recunosc că mă număr și eu) care au o reținere uriașă în a-și proiecta o viață complet nouă, independentă, peste graniță. Pot să spun că, cel puțin mie, Raluca mi-a clarificat o mare nedumerire când, întrebată fiind care a fost cel mai mare impediment întâlnit în străinătate, a răspuns că „mediul este făcut în așa măsură, încât să fie ușor să comunici, astfel încât adaptarea nu constituie neapărat o provocare” și că în mediul universitar, unde toți sunt la început și aproape nimeni nu stăpânește foarte bine limba, este mult mai ușor să socializezi și să te adaptezi. Cel mai bun argument în favoarea acestei realități a venit tot de la ea, care a mărturisit amuzându-se că, deși trăiește în Elveția de câțiva ani, nu cunoaște limba germană. De asemenea, m-a frapat afirmația ei, referitoare la discriminare: „Dacă am fost discriminată, atunci am fost discriminată pozitiv, cei din Anglia, cel puțin la facultatea pe care am absolvit-o, au o părere foarte bună despre români.” Recunosc că înainte de întâlnirea de astăzi aveam o mulțime de păreri preconcepute despre percepția străinilor asupra noastră, însă am resimțit o emoție plăcută când Raluca Anisie a spus că ea, poate și datorită sistemului britanic sau profilului real urmat, s-a simțit mândră de naționalitatea ei, iar asta i-a conferit o încredere aparte, care cu siguranță a ajutat-o mult în momentul decisiv, când s-a angajat în Elveția. Am rămas plăcut impresionată în momentul în care ne-a povestit că a lucrat pe perioada masterului într-o cafenea foarte cochetă, demonstrând că nicio slujbă nu este degradantă și că în străinătate orice meserie, dacă e profitabilă, e demnă și pentru ea a însemnat o lecție de viață și o experiență folositoare.
Când i-am cerut să ne prezinte cum au fost, comparativ, masterul în Elveția și facultatea în Anglia, și ce ar alege dintre ele, Raluca ne-a oferit o privire de ansamblu asupra acestor două experiențe, la care noi ne-am putut raporta prin prisma a ceea ce știam despre sistemul românesc: „Sistemul britanic este mult mai eficient, în sensul în care sunt mai puține ore pe săptămână, studiul este autodidact, profesorii îți explică, dar în general tu îți iei notițe și începi să te pregătești, în comparație cu stilul elvețian, care împrumută din cel francez și unde este mult mai multă birocrație; totuși, elvețienii construiesc un mediu mult mai aproape de realitatea vieții […] Am învățat să comunicăm unii cu ceilalți, să trecem peste obstacolele umane și să ne obișnuim să lucrăm în echipă.”
Nu am luat până acum prea în serios ideea urmării unei facultăți în afară, pentru că am crezut că poți cădea foarte ușor în capcana unei false superiorități și că ajungi să promovezi numai aspectele negative ale țării tale. Raluca însă este întruchiparea modestiei, a bunului simț și a respectului față de origini. Am apreciat faptul că nu și-a permis să judece în vreun fel facultățile din România, a afirmat doar că „în afară cred că este mai mult pus accentul asupra creativității, lucrului în echipă, implicării în proiecte, însă nu pot să am o părere clar formată, deoarece nu am studiat la o facultate din țară. Știu doar ce am auzit de la prieteni.” M-a amuzat și m-a bucurat de altfel și mărturisirea ei legată de poeziile lui Eminescu, pe care le-a descoperit mai bine abia după liceu și pe care încă le mai citește deseori.
Aș fi vrut ca timpul să fie mai îngăduitor cu noi și cu Raluca. Reușind să se transpună din nou în rolul de liceană, ne-a încurajat să „găsim ceea ce ne place și, cel mai important, să nu ne oprim să căutăm.” Întâlnirea Alecart de astăzi a fost într-adevăr o experiență intensă, fiindcă, datorită Ralucăi, o tânără cu vise mari și ambiții care, pe cât par de impresionante, pe atât de frumoase și de firești sunt, am putut să găsesc un răspuns la una dintre cele mai mari frământări ale mele: „Este în regulă să nu știi ceea ce vrei să faci și nu trebuie să-ți decizi soarta la optsprezece ani, dacă nu te simți pregătit să o faci…”
*Mălina Turtureanu este elevă în clasa a IX-a, filologie, la Colegiul Național Iași.
**Foto: Andrei Rusu
