„Perseverența și curiozitatea – ingredientele performanței!”
Cea mai recentă activitate ALECART i-a avut in prim-plan pe cei doi absolvenți ai Colegiului Național de Artă „O. Băncilă”, Virgil Horghidan, designer și fondator al revistei „Alecart”, și Horia Țundrea, arhitect, profesor la Facultatea de Arhitectură, într-o discuție liberă cu liceenii despre arhitectură, design, literatură și nu numai.
Pornind de la experiențele lor de viață, de la modul de a învăța și de a se raporta la ceilalți din timpul liceului (relaxat, dar plin de succese) în care libertatea era principala dominantă, cei doi au vorbit sincer și convingător.
Astfel, Virgil atrage atenția elevilor din Băncilă asupra aerului boem pe care îl au, destindere de care trebuie să scape atunci când vor ajunge pe băncile facultății, unde fără un scop bine stabilit și fără determinare, curiozitate și perseverență nu vor ajunge nicăieri. Mergând în aceeași direcție, Horia Țundrea avertizează că, spre deosebire de liceu, la facultate, lipsa de comunicare cu profesorii va fi o provocare, dar și că „la arhiectură trebuie să lucrezi de îți sar capacele. Ai 6 ani de lucrat permanent, dar e o muncă frumoasă!”. Atât pasiunea cu care a rostit aceste cuvinte, cât și importanța lor au determinat un murmur în public. A dovedit celor prezenți și interesați de un viitor în arhitectură că nu e suficient să desenezi bine. Trebuie să fii pasionat și trebuie să te bucuri de această meserie. De asemenea, tot el spune că „dacă faci ceea ce îți place, nu simți că nu mai ai timp. Ai un cuvânt de spus, prin desen și creând tot timpul ceva nou, nu te plictisești”. Invocând momente din timpul liceului, ambii invitați observă rolul literaturii în formarea lor profesională, Virgil insistând pe impactul pe care l-au avut asupra lui activitatea din redacția revistei „Artes” (pe care a condus-o doi ani) și participarea la olimpiade: „literatura îți dezvoltă imaginația, te ajută să devii un artist original”.
Apoi, ajungând într-un punct mai delicat al discuției, care privește sistemul educațional, elevii și schimbările acestora, cei doi invitați dovedesc că au o gândire asemănătoare: Virgil Horghidan îi sfătuiește pe elevi să își urmeze instinctul: „E important să faci, să simți, să dezvolți orice idee, să o aprofundezi. Daca îți place ceva, să-ți pui cât mai multe întrebări și să afli răspunsuri” (aspecte pe care le încurajează și revista Alecart). În același context, Horia precizează: „e extraordinar de greu să-i faci pe elevi entuziasmați. E o lipsă de interes care trebuie schimbată”. Astfel, atingând subiecte precum șansele de realizare ca arhitect/designer în Iași, organizarea efectivă a timpului, proiecte proprii sau celebre din zonă (de exemplu, complexul Pallas criticat de Horia Țundrea pentru lipsa atenției la detalii), analizând logo-ul revistei „Alecart” sau al Colegiului de Artă, discuția productivă ar fi continuat până târziu, dacă după aproape două ore pline, moderatorul Emil Munteanu nu ar fi încheiat-o în aceeași notă caldă și prietenoasă cu care ne-au obișnuit toate dezbaterile din cadrul proiectului „Înăuntru și-n afară”. Am rămas profund impresionați de „lecția” practică de design care a avut ca pretext interpretarea logo-ului „Alecart”. Totul a pornit de la expunerea modului în care o idee se transformă în concept și semnifică percutant, multiplu.