Înainte de a oferi un contur gândurilor mele halucinante și amestecate după vizionarea filmului A fost sau n-a fost?, în regia lui Corneliu Porumboiu, nu pot rezista tentației de a aminti o teorie, recent citită în romanul lui Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei. Scriitorul nuanța ideea unui ideal estetic, în jurul căruia s-a concretizat un acord categoric cu ființa, iar numele sub care apare este un cuvânt de origine germanică, născut la mijlocul sentimentalului secol al nouăsprezecelea, răspândit ulterior în toate limbile: kitsch. În esență, termenul exclude din câmpul său tot ceea ce este inacceptabil în existența umană și ceea ce m-a fascinat este vastitatea formelor pe care kitsch-ul le poate îmbrăca: de la sfera politică până la atitudine, el poate fi asociat și unui apus de soare vienez sau unui răsărit venețian. Prin prisma filmului A fost sau n-a fost?, putem aborda problema unui kitsch revoluționar, din care reverberează reconfortanta și frumoasa imagine a revoluționarilor, a celor ce au anihilat un regim, au eliberat o țară din tarele comunismului, un tablou ce încearcă să păstreze un apogeu al fericirii, un extaz emoționant, în umbra căruia stau ascunse teroarea și frica. Omul poate face orice din kitsch-ul său, pentru a pulveriza toată urâțenia umană.
Ce altceva pot face acești oameni, decât să ofere un spectacol? Le rămâne ceva mai bun de făcut? (din Insuportabila ușurătate a ființei)
Filmul imortalizează o disperată încercare de a reconstitui gloria momentului revoluționar din luna decembrie a anului 1989, dar propunând o viziune tragică a realității din spatele unui popor-erou, luminând părți din culisele în care stau ascunși oameni superficiali, plictisiți, care critică și judecă înainte de a-și conștientiza patetica poziție. După șaisprezece ani de la evenimentul istoric, Virgil Jderescu, care deține un post local de televiziune, îi invită în emisiunea sa dedicată trecutului, un fel de resuscitare a lozincii să trăiască viața sau jos comunismul, pe Tiberiu Mănescu și pe Emanoil Pișcoci. Cei doi, profesorul de istorie și un fost Moș Gerilă al regimului totalitar, se transformă în bufonii epocii contemporane, acompaniați de domnul Jderescu în numărul lor. Întrebarea a fost sau n-a fost revoluție în orașul nostru? este laitmotivul dialogului, devenind o teatrală obsesie, iar răspunsul, crucial este o punte ce îi desparte pe orășeni de dezastru. Catastrofa se rezumă la ora 12:08, cifrele hotărând situația istorică a spațiului de la est de București: dacă oamenii s-au adunat în piață înainte de această oră, își merită titlul de revoluționari, dar, în cazul în care ei și-au făcut apariția după plecarea lui Nicolae Ceaușescu din 22 decembrie 1989, sunt nimic, un punct insignifiant pe axa temporală. Amănuntele matematice sunt vitale pentru soarta orașului, invitații străduindu-se odată și pentru totdeauna să răspundă la întrebare cu un pix și o foaie în mână.
Tot ce-mi amintesc eu de la revoluție este că era liniște și frumos.
Dimensiunea semicomică, frizând ridicolul și absurdul accentuează drama prezentului, plasează lumina reflectoarelor asupra unui eveniment descris în tușe gri pe paginile manualelor de istorie, reconstituit prin documentare, știri, noi descoperiri și discuții de umplutură, ca în cazul cu atenție „analizat” de regizorul Corneliu Porumboiu. Cu toate că România nu mai era o țară comunistă, cadrele pun un subtil accent pe tristețea oamenilor, a străzilor, a corpurilor de iluminat, pe noroiul ce persistă în fiecare locuință. Vizionarea filmului este asemănătoare unei așezări față în față cu pictura lui Edvard Munch, Strigătul, personajele căutând adevărul în disperare și tinzând spre o latură absurdă, evidentă în încercările lor de determinare a ceea ce s-a întâmplat în oraș, în luna decembrie a anului 1989. Încrederea și speranța transpuse într-un pix, niște ore puțin probabil corecte și mărturiile unor ascultători sunt formula din care rezultă o fidelă recompunere a momentului istoric trăit.
A fi sau a nu fi: aceasta este întrebarea.
Dacă în piesa shakespeariană Hamlet, în actul al III-lea este propusă o dilematică alegere între a îndura în cuget (…) săgeți și praștii ale-ursitei rele sau să mori, să dormi… nimic mai mult, în film este așteptată descifrarea misterului: a fost revoluție doar la Timișoara și București sau a iradiat dinspre centru spre periferie, revoluția ajungând și în orașul lor. Situația descompusă a prințului Danemarcei, trecută prin filtrele totalitarismului și ale procesului de românizare, arată ca problema personajelor, de care atârnă însăși existența.
Bucurați-vă de zăpadă, că mâine va fi din nou noroi.
În definitiv, filmul este o radiografie a poporului român, a fațetei acestuia cu tact ignorată și mascată de zâmbete forțate, replici regizate, atitudini convingătoare, situațiile frapând nu prin comic, ci prin acuratețe, o stranie copie a unei națiuni inserate pe un ecran. Pelicula poate dobândi numeroase conotații, dar ceea ce rămâne este un cumul de imagini, ce definesc societatea chiar și astăzi, nu numai când regimul sau sfârșitul lui Ceaușescu acaparează contextul. Trecând în plan secund tipologiile umane și întâmplările tipic românești, constat că în minte mi-au rămas întipărite două replici, care pot încurca sau simplifica interpretarea filmului. Virgil Jderescu spune că la București și când ninge este noroi, iar ascultătoarea care are ultimul cuvânt în emisiune îi îndeamnă pe invitați să se bucure de zăpadă, că mâine va fi din nou noroi. Încerc să mă conving că este vorba doar de o coincidență, dar în ce ne mai putem încrede atunci când nu știm nici măcar dacă a fost sau n-a fost? S-a încheiat joaca de-a revoluționarii? Dacă ninge ca pe vremuri înseamnă că viețile noastre vor oscila în permanență între a fi sau a nu fi?
P.S. Filmul A fost sau n-a fost este programat pentru analiză la începutul semestrului al II-lea la opționalul „Cinematografia de artă și literatura” (clasa a XII-a, filo). E posibil ca după discuțiile din clasă impresiile acestea preliminare despre film să se schimbe…
(*Mălina Curpăn, redactor Alecart, este elevă în clasa a XII-a, filo, la Colegiul Național Iași.)
