Real sau Uman? Dezbatere la Colegiul Național Iași

Dezbaterea „Real vs. Uman”, prilejuită de lansarea numărului 17 al revistei „Alecart”, a pus față-n față nu doar invitații noștri, Ioana Costea, Septimiu Panainte și Marius Pașa, cu publicul alecartian, ci și opiniile a două liceene de la Colegiul Național aflate la început drum, Ioana Popa – elevă în clasa a X-a, mate-info, medaliată cu argint la Olimpiada Internațională de Științe, 2015, și Tamara Bivol, elevă în clasa a IX-a, filologie, redactor Alecart:

Știința este o poveste scrisă de mii de oameni înaintea mea, dar care nu are încă final. Cred că aceasta este prima poveste pe care trebuie să o citim. – Ioana Popa

„De ce profilul real? De ce științe? Când am fost întrebată pentru prima oară, mi s-a părut o întrebare simplă. Ce altceva ar putea fi? Dar m-am înșelat: răspunsul e greu de găsit, tocmai pentru că toată viața mi-am petrecut-o în mijlocul științei. Aș putea da un răspuns banal, de tipul: pentru că științele ne înconjoară. Sau pentru că până și natura respectă proporțiile impuse de matematică și legile fizicii. Sau pentru că noi înșine suntem alcătuiți din mii de particule și atomi, care la rândul lor formează celule, fiecare cu un rol specific. Sau, ca să folosesc termeni mai artistici, pentru că putem privi viața la microscop sau putem, cu ajutorul unei prisme, transforma albul în șapte culori distincte, dând culoare lumii.

Dar cred că astfel de răspunsuri sunt comune și prea des folosite. De ce matematică, fizică sau chimie? (Nici nu mai întreb de ce informatică, cred că e evident.) Pentru că acestea sunt piesele unui puzzle, pe care îl construim și pe care îl completăm pe măsură ce înțelegem mai mult din lumea care ne înconjoară și pentru că imaginea finală a  acestui puzzle este adevărata imagine a realității.

Este fascinant cum științele se completează și se întregesc, cum se susțin una pe alta. Nu am înțelege niciuna dintre celelalte științe fără matematică, iar chimia este partea practică a fizicii moleculare (ea nu ar exista fără acest suport teoretic). Mai mult, profilul real ne construiește un anumit fel de a gândi, un mod de a ne ordona ideile și, în final, o perspectivă de a înțelege viața.

Nu vreau să spun că vedem lumea în cifre sau în baza 2, dar apreciem natura pentru alte calități ale ei: copacii nu ne plac doar pentru verdele intens al frunzelor și pentru umbra răcoroasă care îmbie la meditație, ci pentru că ne alimentează cu oxigenul vital şi ne protejează de poluare. Dar acestea nu au fost motivele care mi-au trecut prin minte când m-am îndrăgostit de științe. Pe când eram mică, eram doar fascinată să înțeleg tot ce se petrecea lângă mine. Voiam să fac parte din această lume, voiam ca natura să nu aibă secrete față de mine și să mă împrietenesc cu matematica.

De ce am ales, până la urmă, profilul real? Pentru că știința este o poveste scrisă de mii de oameni înaintea mea, dar care nu are încă final. Cred că aceasta este prima poveste pe care trebuie să o citim, pentru a cunoaște ce e realitatea imediată și pentru ca, mai apoi, să intrăm în universul literaturii. Profilul real spune prima poveste gândită vreodată, la care aș vrea să adaug și eu ceva.”

Menirea noastră principală este să tindem mereu spre frumos. La început – să ai simțul acestuia, să îl recunoști dintr-o privire. – Tamara Bivol

„Am fost întrebată de ce am ales filologia? Dar pentru mine întrebarea corectă este „De ce am ales să rămân la filologie?” Spun acest lucru pentru că, recunosc, am ajuns la filologie ca rezultat al unui banal joc al destinului, dar care s-a dovedit a fi cum nu se poate mai favorabil pentru mine. Venind de peste Prut, date fiind numeroasele discrepanțe între sistemele de învățământ de pe cele două maluri, deși m-am documentat, mi-a fost foarte greu să îmi fac o părere obiectivă despre ce înseamnă aici, pe de o parte, profilul real și, de cealaltă parte – profilul uman – filologie. Un lucru care mi s-a spus și care am considerat, la momentul respectiv, că este un adevăr absolut a fost: „Dacă vrei să faci cu adevărat carte în România, atunci mergi la real, căci la filologie nu are rost”. Convinsă de validitatea acestei afirmații, am venit aici ca să „iau o pauză”, să mă adaptez un an la filologie și apoi să mă transfer acolo unde credeam eu că-mi este locul – la mate-info.

Între timp planurile s-au cam schimbat. Odată cu ele s-a modificat și viziunea mea asupra fenomenului de a lua decizii. Deși este esențial și absolut necesar în viața individului ce își asumă responsabilitatea pentru propriul viitor, nu procesul anevoios ce precede luarea unei decizii este cel care contează cu adevărat, ci efectul pe care îl are opțiunea aleasă în viața noastră. Or, ceea ce simți și, respectiv, ceea ce ești, aflându-te într-un anumit loc este incontestabil mai elocvent decât sutele de imagini pe care ți le-ai format anterior, trecându-le prin filtrul ideilor preconcepute.

Un semestru petrecut aici a fost de ajuns ca să mă îndrăgostesc de ceea ce îmi oferă acest profil. Aici simt cu adevărat că fac parte din ceva important și acel ceva continuă să îmi redefinească ființa zi de zi, pentru că în fiecare moment am ocazia să devin cineva. Nu sunt în așteptarea continuă a unei olimpiade sau a unui concurs școlar pentru a-mi etala cunoștințele sau a-mi demonstra progresele. Orice moment, orice cadru cultural sau social reprezintă o oportunitate de a mă remarca, lăsând impresia unei persoane cultivate, elevate și deschise mereu spre comunicare. Tocmai această provocare ce se perpetuează în viața cotidiană, care devine, de fapt, normalitatea unui filolog, îl determină pe acesta să renunțe la ceea ce a fost ieri, cunoscând astăzi o variantă îmbunătățită a sinelui. Important este că nu există o variantă finală a filologului, așa cum acesta nu are nici limite în care să se încadreze.

Felul în care își definitivează existența este exclusiv reflectarea dorințelor și nevoilor individului. Eu nu vreau să fiu închisă în spațiul de „adevăr” al unei formule sau al unei teoreme. Vreau să mă mișc liber până când îmi descopăr propria teoremă a vieții, dar și aceea va fi una cu un grad mare de relativitate. Precum olarul ce modelează forme, așa își sculptează și filologul personalitatea și individualitatea proprie, fără a fi dirijat de canoane, fără a fi limitat de adevărul deja demonstrat al axiomei. Viața lui este însuși drumul spre adevăr. De cele mai multe ori acesta este un adevăr propriu, nu unul colectiv, ceea ce face și mai valoroasă această lume a oamenilor ce nasc idei și caută frumusețea lumii. Această lipsă a hotarelor se manifestă atât la nivel interior, în cadrul laboratorului intelectual al fiecăruia, permițând circulația liberă a gândurilor, cât și în mediul extern, acolo unde se tălmăcesc gândurile și prind cu adevărat conturul vieții.

Prin exteriorizarea lumii interioare atât de bogate a filologului acesta se modifică pe sine și mai apoi, atinse de vibrația celor spuse, lucrurile din afară tind și ele să se preschimbe. Menirea noastră principală este să tindem mereu spre frumos. La început – să ai simțul acestuia, să îl recunoști dintr-o privire. Ulterior să îl treci prin tine și să îl lași să-ți completeze cu celule țesutul complex al personalității. Apogeul dragostei de frumos este atins atunci când reușești să creezi frumos din orice, indiferent de cât de rudimentare ți-s uneltele puse la dispoziție sau cât de impură este materia primă.

Sunt abia la început și muncesc zi de zi pentru atingerea absolutului, relativ și el. Dar un lucru e cert: sunt pe drumul cel bun. De ce? Pentru că mi-am găsit cu adevărat locul și în fiecare zi găsesc forța de a mă menține aici, forță ce, la rândul ei, se naște dintr-o plăcere enormă de a mă afla la filologie. Nimic din viața mea nu anunțase o asemenea întorsătură de situație, dar iată că într-un semestru de filologie am reușit să mă descopăr mai mult decât am făcut-o în 16 ani. Abia aștept să văd ce mai urmează…”

*Foto by Cosmin Avădani & Alina Sava

 

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.