Ce fascinează și construiește într-o mai mare măsură în ordinea ființării noastre? Suntem cuvinte sau numere? Ne deschidem spre celălalt sau spre gândirea abstractă?
Suntem ceea ce alegerile noastre și întâlnirea cu ceilalți au făcut din ceea ce la început era doar potențialitate. Pentru a ajunge la raportul dorit cu lumea și cu noi înșine e necesar însă să acceptăm că, la un moment dat, destul de devreme, ne situăm pe un anumit traseu, ne aflăm în mijlocul unei călătorii. Este vorba despre o alegere sau despre hazardul care ne scoate în cale, în cele mai neașteptate moduri, talente, calități și, până la urmă, ne revelează adevăratele noastre înclinații? Uman sau Real? În aceeași măsură, pentru a nu supăra nici matematicienii sclipitori, nici poeții visători și din cale-afară de talentați, schimbând ordinea, întreb: Real sau Uman?
Ieri, Alecart a pornit din nou hai-hui prin lume. Numărul 17 și-a făcut oficial simțită prezența. Oficial pentru că, așa cum ne-a obișnuit, fără o dezbatere marca Alecart rămâi doar în cercul restrâns al apropiaților. Cu pagini ce freamătă de articole savuroase, abordând teme diverse și care trădează emoțiile, perspectivele și, deopotrivă, implicarea noii generații de redactori ai revistei, Alecartul ne-a scos în lume și pe noi, cei care din acest număr, reprezentăm redacția. Alături de Tudor Berbinschi, redactor-șef (și decanul nostru de vârstă), s-au aflat: Ioana Tătărușanu, redactor șef-adjunct, Andreea Petrovici, redactor șef-adjunct, Anastasia Fuioagă, secretar general de redacție, Anca Șcheul, Tamara Bivol, Viviana Gheorghian și Ana-Maria Țebrean. Revista conține recenzii ale cărților unor autori contemporani, un interviu cu Radu Paraschivescu, impresii despre învățământul din afară, poezie, proză și, nu în ultimul rând, o anchetă despre semnele ieșirii din copilărie (la care alecartienii și o parte dintre prietenii lor au oferit răspunsuri).
Tema anchetei a constituit pretextul dialogului de ieri, așa cum a punctat încă de la început Nicoleta Munteanu, unul dintre coordonatorii revistei, căci unul dintre semnele despărțirii de copilărie se asociază cu momentul în care trebuie să luăm decizii. Iar una dintre cele mai importante opțiuni care ne marchează trecerea de la copilărie spre o nouă etapă este alegerea profilului, a specializării și, implicit, a traseului existențial și formator pe care vrem să mergem. Astfel, lansarea revistei s-a transformat într-o întâlnire-dezbatere cu tema Real vs Uman la care au participat, spre bucuria noastră, invitați de excepție ce ne-au încâtat cu povești deosebite, cu mărturisiri și impresii cât se poate de sincere, cu o stare de spirit minunată, în tonul evenimentului.
Ioana Popa, elevă a Colegiului Național în clasa a X-a, medaliată cu argint la Olimpiada Internațională de Științe (Bali, Indonezia, 2016), a ținut un discurs despre felul în care profilul real ne poate face să vedem viața și lumea dintr-o altă perspectivă, nu doar din una filosofică, ci și din una pragmatică. Totodată, colega noastră a mărturisit că înclinația spre profilul real o determină subconștient să își construiască și să își exprime ideile într-un mod specific. Deși a fost pasionată de științe încă de mică, în cazul ei, convingerile despre acest profil s-au dezvoltat ulterior: „De ce am ales, până la urmă, profilul real? Pentru că ştiinţa este o poveste scrisă de mii de oameni înaintea mea, dar care nu are încă un final. Cred că aceasta este prima poveste pe care trebuie să o citim, pentru a cunoaşte ce e realitatea imediată și pentru ca, mai apoi, să intrăm în universul literaturii. Profilul real spune prima poveste gândită vreodată, la care aş vrea să adaug şi eu ceva”.
Pe de altă parte, Tamara Bivol, elevă la Colegiul Național în clasa a IX-a, ne-a împărtășit cu sinceritate, convingere și emoție în glas experiența profilului uman. Venită din Republica Moldova, Tamara ne-a spus că a ajuns în clasa de filologie ca rezultat al sorții, convinsă atunci că după un an se va transfera la matematică-informatică și deci că, în cazul ei, întrebarea corectă este „De ce am ales să rămân la filologie?”. Am descoperit că i s-a spus constant că, dacă dorește să facă școală serios în România, singura opțiune este profilul real. În acest moment, nu se mai află în căutarea validării de sine așteptând în primul rând o olimpiadă sau un concurs, ci în aceea de a se bucura de tot ceea ce filologia îi pune la dispoziție: „Eu nu vreau să fiu închisă în spațiul de „adevăr” al unei formule sau al unei teoreme. Vreau să mă mișc liber până când îmi descopăr propria teoremă a vieții, dar și aceea va fi una cu un grad mare de relativitate… Nimic din viața mea nu anunțase o asemenea întorsătură de situație, dar iată că, într-un semestru de filologie, am reușit să mă descopăr mai mult decât am făcut-o în 16 ani”.
Revenind la invitații noștri, Marius Pașa, analizând „matematic” discursurile celor două eleve, a observat că Ioana are și o latură artistică, visând să își scrie propria poveste, în timp ce Tamara jonglează cu termeni matematici, în ciuda mărturisirilor ei. Ajungem ușor- ușor, la ideea că nu se poate vorbi despre o delimitare riguroasă între cele două profiluri. Marius Pașa, profesor de matematică la Universitatea „Gh. Asachi Iași”, ține să menționeze că matematica nu se studiază (în sensul strict al termenului), ci că ea se descoperă, se savurează, te împlinește și că nu trebuie privită ca un spațiu rigid al axiomelor și al teoremelor. Matematica nu trebuie percepută ca o amenințare, matematica trebuie scoasă de sub auspiciul fricii și așezată sub cel al curiozității; ea nu te obligă să te apropii de universul pe care îl propune, ci e necesar ca apropierea să vină dintr-un impuls generat de pasiune. Dumnealui afirmă că mai importantă decât absența matematicii ori a literaturii de pe drumul formării noastre este prezența lor și felul în care acestea ajung să ne ghideze viața, să ne transpună de pe teritoriul orgoliului în spațiul smereniei.
Roxana Dumitrache, coordonator programe ICR, o prezență deosebită din toate punctele de vedere – cum ne-a obișnuit deja (a fost, pentru unii dintre cei prezenți în sală a treia întâlnire cu ea), emanând sensibilitate și inteligență, un filolog „pur sânge”, îndrăgostită de frumusețe și cuvinte, ne-a vorbit, printre altele, despre tendința tinerilor de a-și alege specializarea, influențați fiind, într-o mare măsură, de idei preconcepute, fosilizate și, din păcate, încă pregnant prezente în mentalul colectiv, dar și de stereotipiile pe care le induc la clasă profesorii. Făcând trimitere la teoria evoluționistă, Roxana Dumitrache spune că societatea contemporană vede în absolvenții profiului real o specie dezvoltată, adaptată pentru piața muncii și cu o viitoare carieră de succes. „Specia umană”/umanistă (subtil joc de cuvinte!), mai boemă și cu o dimensiune intelectuală, în general, poetică, este preponderent feminină. Acest fapt poate fi privit și ca un rezultat al stereotipiilor din jurul nostru care insuflă sau impun „domenii pentru fete” și „domenii pentru băieți”. Roxana ne-a îndemnat ca, indiferent de specializare, să citim, să devenim oameni care trăiesc în jurul altor oameni frumoși, considerând lecturile din liceu esențiale.
Țin să menționez că, deși am avut printre noi și doi avocați, dezbaterea nu a reprezentat niciun moment o confruntare-pledoarie pentru vreunul dintre cele două profiluri; nu a existat un câștigător, ci un dialog incitant, seducător prin nuanțe. Interesant a fost deci că doi dintre invitații noștri, două nume cu rezonanță în cadrul Facultății de Drept din Iași, respectiv, decanul facultății, Septimiu Panaite, și prodecanul, conf. univ. dr. Ioana Costea, deși au urmat studiile universitare și profesează în același domeniu, sunt absolvenți de profiluri diferite. Septimiu Panaite a evocat imaginea colegilor olimpici la matematică și, în același timp, pasionați de poezie. Întrebat fiind despre diferența dintre adevăr și dreptate în justiție, domnia sa a răspuns că adevărul obiectiv poate implica „activarea” unor trăsături ale absolventului de real, în timp ce dreptatea presupune interpretări, deci calități dobândite de absolventul de uman, fără a exista însă o dihotomie. În aceeași ordine de idei, Ioana Costea a comparat un dosar de drept penal adus la judecătorie cu un roman, dens și complicat, precizând că judecătorul este cititorul care trebuie să vadă printre și peste rânduri, pe dedesuptul lor, să observe lucrurile esențiale și să emită o judecată de valoare. Cu toate acestea, nu exclude faptul că matematica, la fel ca literatura, poate reprezenta un atu în anumite specializări ale Dreptului. Primind aceeași întrebare, referitoare la adevăr și dreptate, Ioana Costea a precizat că
obiectivul major al judecătorului trebuie să fie pacea socială, că adevărul și dreptatea sunt relevante doar înțelese din prisma unghiului potrivit.
După ce au răspuns curiozităților elevelor Ioana Tătărușanu și Viviana Gheorghian, atât Marius Pașa, cât și Septimiu Panaite subliniind încă o dată necesitatea existenței unui echilibru între uman și real, invitații noștri au făcut o călătorie în timp, evocând imagini din timpul liceului care și-au lăsat atunci și peste ani amprenta asupra lor. Toate au fost legate de prezența unuia sau a mai multor profesori care a întregit sau completat la un moment dat ceva ce exista în fiecare dintre ei.
Întâlnirea Alecart s-a încheiat în acorduri muzicale, Andrei Năstase (pian) și Giuseppe Torboli (percuție) reușind să redea prin melodiile interpretate emoțiile alecartienilor, invitaților și tuturor celor care, timp de aproape două ore, au asistat la o dezbatere sau, mai bine zis, la un tratat de pace între profiulul real și profiulul uman. În acordurile când grave, când jucăușe am regăsit, exprimată în alt mod, esența întâlnirii:
fiecare caută să devină ceea ce simte adânc în ființa lui că poate ajunge. Diferă instrumentele de lucru și forma, nimic altceva.
Mulțumind încă o dată invitaților noștri (doi dintre ei, Septimiu Panainte și Marius Pașa, membrii în Colegiul de Onoare al revistei și susținători ai proiectului Alecart încă de la început, ceilalți doi, prieteni pe care doar același fel de călătorie ți-i poate aduce alături), închei spunând că ieșirea în lume a nr. 17 a reprezentat o extraordinară ocazie de a ne întâlni și de a ne bucura de opțiunile noastre în prezența unor oameni și a unor idei minunate. Dacă timpul în Alecart are ca unitate de măsură experiențele relevate de fiecare număr al revistei, atunci așteptăm cu nerăbdare să sărbătorim majoratul, cum spunea la un moment dat Marius Pașa. . Până în momentul respectiv… să ne bucurăm însă de numărul 17!
Foto by Alina Sava
