Motto: „Ficțiunea mi s-a părut mai sinceră decât realitatea.”
Filmul biografic The rebel in the rye în regia lui Danny Strong expune povestea autorului care a scris unul dintre cele mai cunoscute romane ale secolului al XX-lea, aducând în prim-plan atât începutul carierei de scriitor, marcată de neliniști, de confruntarea inevitabilă cu eșecul și chiar de regret și exasperare, cât și momentele în care scrisul ajunge singura formă de supraviețuire, refugiul care i-a salvat viața. Nu este doar un film despre un autor celebru, ci despre un om care se confruntă cu ororile războilui, cu prejudecățile societății, căruia îi este teamă de mediocritate, de căderea în ipocrizia și superficialitatea unei lumi în care autor este doar cel ce publică. Biografia lui J.D. Salinger, cunoscut drept Jerry, transpusă în The rebel in the rye ne familiarizează cu dificultățile ce se acund în spatele vieții de scriitor, subliniind compromisurile, sacrificiul, dar și de presiunea succesului, așteptările celorlalți, propria vulnerabilitate, diferența dintre a vrea să fii scriitor și a deveni unul.
Ești gata să-ți devorezi viața scriind povești, chiar dacă știi că nu vei primi nimic înapoi?
Pe parcursul filmului, Danny Strong pune accent asupra luptei permanente dintre scriitor și om, opera fiind cea care își „devorează” autorul, astfel configurându-se ideea de răzvrătire, de căutare necontenită a sinelui cu riscul abrutizării sufletești. Salinger se confruntă cu o întrebare care i-a marcat cariera de scriitor, cea a profesorului Whit Burnett „Ești gata să-ți devorezi viața scriind povești, chiar dacă știi că nu vei primi nimic înapoi?”. Jerry reușește să răspundă abia spre sfârșitul filmului, atunci când refuză să devină prizonierul popularității devastatoare și alege să scrie liber, lipsit de constrângerile editoriale. Dar mai întâi trebuie să facă față disprețului tatălui provocat de alegerea făcută, neîncrederii celorlalți în fața dorinței de a se afirma, propriei incapacități de a se concentra și de a se supune regulilor și provocării lansate de Burnet: „Ce te face să crezi că ai ceva să le spui oamenilor?”. „Vreau ca scrisul meu să fie sincer” devine credința care îl va determina pe Salinger să nu accepte compromisul, să facă din Holden un alter-ego al propriilor slăbiciuni și stângăcii, al nevoii de a opune imposturii și ipocriziei celorlalți încrederea, aproape disperată, în inocență.
Imaginează-ți cartea pe care vrei s-o citești și du-te s-o scrii!
Încă de la început, în scena primei întâlniri dintre Oona și Salinger, se conturează percepția societății asupra scriitorilor, aceasta întrebându-l dacă a fost deja publicat, ceea ce confirmă prejudecățile celorlalți cu privire la validarea unui autor. De altfel, de aici provine caracterul egocentric, orgoliul lui Jerry și dorința sa de a fi diferit („Nu vreau să scriu ca ceilalți … Vreau să creez o nouă formă de scris, una modernă”.), trăsături bine evidențiate în momentele în care Salinger se confruntă cu eșecul, suferind de lipsa recunoașterii și dorindu-și cu orice preț să fie publicat. Aici intervine Whit Burnett, un personaj marcat de complexitate, ale cărui calități de mentor, ascunse în spatele unui caracter ironic și nonconformist, au fost capabile de a-i oferi lui Jerry determinarea necesară, înlaturându-i orice urmă de neîncredere: „Imaginează-ți cartea pe care vrei s-o citești și du-te s-o scrii!”. Whit este cel care îl face să înțeleagă pe Salinger realitatea deseori crâncenă a ceea ce înseamnă viața de scriitor, delimitată de incertitudine, de posibilitatea de a nu fi recunoscut, înțeles, dar și de cea a pierderii de sine. Cu toate acestea, tocmai „posibilitățile” sunt cele care fac dintr-un autor un „scriitor adevărat”, conform perspectivei profesorului.
Indiferent de dificultățile pe care le întâmpină pe parcursul vieții, de la nesiguranță, nereușită, frustrare, la atitudinea aproape sadică a tatălui său ce îl ironizează și descurajează, Jerry continuă să scrie, nerenunțând la Holden și la ceea ce îi oferă liniște într-o lume atât de „tumultoasă”. Astfel se conturează imaginea unui personaj mânat atât de orgoliu, cât și de ambiție, definit de încăpățânarea și de refuzul de a nu modifica niciun cuvânt, de a-l schimba pe Holden pentru public sau pentru propriul succes: „Spune-le că nu fac modificările”.
Nu cred că aș fi în viață dacă nu ar fi paginile astea.
Alături de o iubire inițial bazată pe notorietatea reciprocă în locul unor sentimente autentice și care a avut un sfârșit nefericit, experiența devastatoare a războiului i-a marcat definitiv destinul lui Salinger, influențându-i cariera de scriitor. Singurul mijloc de refugiere, de distanțare față de o realitate profund tulburată, mutilantă, angoasantă, în care predomina frica și oroarea, a fost povestea lui Holden, tânărul inadaptat ce disprețuiește și respinge orice face parte din lumea anchilozată a maturității: „Nu cred că aș fi în viață dacă nu ar fi paginile astea”, mărturisește Salinger întors de pe front și confruntându-se cu incapacitatea de a mai scrie și cu refuzul de a fi publicat. De veghe-n lanul de secară este o proiecție a caracterului enigmatic al lui Salinger și expune dorința sa de a salva o societate care și-a pierdut inocența, în care oamenii au devenit prizonieri ai fricii și ai mediocrității. Lanul de secară este o imagine a autenticității copilăriei, în care există încă ludicul și puritatea. Pe de altă parte, prăpastia reprezintă realitatea marcată de superficialitate și de vulgaritate a adulților, de care Holden încearcă să protejeze copiii, conservându-le inocența. Sarcasmul, reprimarea emoțiilor, incapacitatea, în fapt, refuzul de a se adapta așteptărilor stupide ale celor din jur, vulnerabilitatea și stângăcia lui Salinger sunt transpuse în mare măsură în Holden, adolescentul rebel care caută și nu își găsește drumul, sfârșind într-un spital de boli nervoase.
Holden a murit.
În urma războiului, Salinger trece el însuși printr-o perioadă în care se confruntă cu un impas existențial, amintirile de pe front împiedicându-l să scrie, măcinat fiind de vinovăția de a fi supraviețuit și de coșmaruri. În incipitul filmului, Jerry însuși se află într-un spital de psihiatrie, o scenă semnificativă fiind reprezentată de scrisoarea către Whit prin care îi comunică profesorului că „Holden a murit”, declarând astfel că și Salinger scriitorul a murit. Ulterior, găsește însă un refugiu în meditație, redescoperind treptat că scrisul este ceea ce îl ține în viață și revenind la percepția inițială „ficțiunea mi s-a părut mai sinceră decât realitatea”. Odată cu definitivarea și publicarea romanului lui Holden, Salinger se confruntă cu celebritatea ce se dovedește a fi copleșitoare, ajunge să respingă orice formă de admirație și faima, iar faptul că oamenii se regăsesc în personajul pe care Jerry l-a gândit ca fiind unic îl determină să conștientizeze că este expus la riscul de a deveni prizonierul lumii pe care o detestă, lumea lipsită de profunzime a oamenilor mercantili. De aceea recurge la izolarea completă față de societate, față de familie și poate chiar față de sine însuși, de Salinger omul. Își dedică o perioadă îndelungată din viață scrisului care păstrează, în tot acest timp, caracterul său intim, nemaifiind expus lumii exterioare.
Unul dintre aspectele impresionante ce redau condiția scriitorului în film este dat de similaritățile dintre Holden (figura emblematică a „adolescentului etern”) și Salinger. Cei doi se aseamănă atât în privința nevoii de revoltă și a perspectivei comune asupra lumii, detestând ipocrizia, cat și în caracterul solitar, caracterizat de vulnerabilitate și de o sensibilitate exacerbată, care deseori îi împiedică să se integreze printre ceilalți. Holden, în ciuda faptului că, în cele din urmă, conștientizează inevitabilitatea procesului de maturizare, încearcă să fugă de acest destin și ajunge, la fel ca Jerry, să trăiască într-o stare de izolare, într-o permanentă răzvrătire. Cu toate acestea, ceea ce îl deosebește pe Salinger de personajul său, împiedicându-l să aibă același sfârșit, este pasiunea față de scris, posibilitatea de a „imersa” în interiorul literaturii și de a se conecta cu propriul univers spiritual.
Interesant, pentru că luminează o parte a vieții și a personalității lui Salinger și creează o legătură între sine și interioritatea pe o proiectează în personajul ce i-a adus notorietatea, The rebel in the rye e o meditație asupra condiției artistului devorat de propriile neliniști și de realitatea sufocantă din jur, vorbind despre ambiție, efort, traumă, despre ce presupune succesul editorial și despre refuzul de a accepta compromisul, despre tăcerea asumată pentru a-și proteja fragilitatea, despre dificultățile de a fi soț și tată, despre contorsionări interioare și dezamăgiri, despre lumea interioară a unui tânăr care s-a visat scriitor și atunci când a ajuns cel mai vândut scriitor al momentului a refuzat gloria, alegând să scrie doar pentru sine. În esență, The rebel in the rye e un film despre ambiție, opțiuni și singurătate, despre excepționalitate & povara ei.
*Antonella Malfara, redactor Alecart, este elevă în clasa a IX-a, științe, la Colegiul Național Iași. Anul acesta școlar, Antonella a prezentat un volum la „Întâlnirile Alecart” la FILIT și a fost olimpică la română (Mențiune MEC și Mențiune specială, la faza națională).
