Aici, unde totul a devenit neputință: Rupturi, de George C. Dumitru

Romanul lui George C. Dumitru surprinde cu o extraordinară naturalețe și acuitate ruptura dintre generații, falia ce desparte lumea adulților de cea a copiilor, diferența dintre realitatea imediată și cea propusă de tehnologie – acea transpunere într-o realitate perisabilă, lipsită de consistență, specifică adolescenților, încercarea de a te proteja de viața aglomerată a Bucureștilor și visul la un traiul liniștit într-un cartier rezidențial, unde casele și blocurile sunt făcute prost, la repezeală, cu acoperișuri ratate sau terase infiltrate de apă la primele ploi din an. Ruptura dintre conservatorismul tradițional ortodox, îmbrățișat de unii adulți trecuți de 40 de ani, și progresismul vestic, specific celor mai tineri – două tabere aflate permanent în divergență de opinie. Rupturi, frânturi, disocieri, fugi: e aici o permanentă căutare, zbatere, o lume neașezată, contorsionată, care încearcă să nu privească decât înainte, să se adapteze, să supraviețuiască, dar nu oricum, ci victorioasă. E o lume pestriță, vie, autentică, în mișcare, zguduită din când în când de drame familiale pe care încearcă să le gestioneze sau să le nege, știind prea puțin încotro se îndreaptă, dar fiind convinsă că nu există drum înapoi.

Sunt două lumi incompatibile. Două universuri paralele, fiecare cu supliciul său. Ceva atât de diferit, încât simpla idee de contopire poate naște o explozie fatală.

Se poate spune că Rupturi este în esență un roman realist despre societatea actuală, în care căderea lui Matei, un adolescent de 14 ani, de la etajul trei al unui bloc, este pretextul ce scoate la iveală problemele comunității. În primul rând, pe cele ale adolescenților, a căror viață s-a mutat în online, scurtcircuitată uneori de gesturi teribiliste, pământul fiind pentru ei doar un loc de popas, de încărcare a bateriilor înainte de reconectarea la diversele aplicații de socializare, inovatoare și nișate. Viața lor se desfășoară în jocurile multiplayer, gata să fie accesate la un click distanță. Când se întâlnesc afară, tinerii se uită pierduți unii la alții până când îi salvează telefoanele, până când unul dintre ei postează ceva, iar ceilalți comentează, bucurându-se de suprapunerea bolnăvicioasă a realității concrete cu cea virtuală. Sau trăiesc ca în jocurile virtuale, dând foc cauciucurilor vechi de pe un șantier, devastând un loc de joacă pentru cei mici, vandalizând mașini în parcarea subterană. Într-o lume a lor, pe care și-o apără instinctiv de intruziunea adulților, pe care o construiesc după alte legi, într-o indiferență totală față de încercările acestora de a o înțelege sau controla.

La spectacolul acesta al tinerilor, adulții de peste 40 de ani, o generație deja trecută, depășită, asistă neputincioși, sperând că lumea progeniturilor va fi diferită, poate nu mai bună, nu mai frumoasă, însă nu aceea a unor inadaptați. Căci acesta fusese unul dintre motivele pentru care ei, adulții, părăsiseră viața aglomerată a orașului și se mutaseră în oaza de liniște oferită de ansamblurile rezidențiale, construite pentru familiștii de noua generație. Pentru copiii lor lăsaseră în urmă vacarmul distructiv al orașului, nebănuind că lucrurile se vor schimba, că oaza de liniște va deveni un loc pestriț, în care se amestecă golani cu profesori, cântăreți cu lăutari, femei ușoare cu mame și femei de carieră, vânzătoare cu patroane, vietnamezi și indieni și alte nații cu români, instalatori și zugravi cu șefi de șantier. Neștiind cu adevărat nici cine sunt ei, nici cine le sunt copiii.

Problemele pot apărea din orice. De exemplu, din cauza destrămării familiilor de nouă generație. Matei, băiatul care căzuse de la etaj, era fiul șefului de șantier din complexul rezidențial și al unei patroane de cofetării, care divorțaseră cu ani în urmă, dar care erau obligați să-și împartă vecinătatea, banii și copilul. Tatăl era un turbat, veșnic încruntat și cu nervii întinși la maximum de rateurile muncitorilor ce construiau în cartier, iar mama se lupta cu kilogramele și cu lipsa stimei de sine. Nici Alex, unul din prietenii lui Matei, nu o duce mai bine. Și părinții săi au divorțat, însă tatăl, Daniel, deși trecuse prin etapa debusolării și a urii față de fosta nevastă și ar fi putut să părăsească România în orice moment, fiind un corporatist de succes, alege să rămână, să facă parte din viața fiului pe care nu vrea să-l piardă. Alexandra, adolescenta de 13 ani, ciudată pentru cei din jur, liniștită, tăcută, înăbușindu-și constant trăirile, locuiește singură cu mama sa, Andreea, o blondă ternă, pe care o părăsise soțul pentru alta și care reușise să se reabiliteze financiar prin deschiderea unui studio de arte frumoase, unde copiii din cartier puteau studia pianul, chitara, canto sau dansul modern. Dintre toți copiii din cartier, doar Cosmin părea invidiat de ceilalți, fiind un răsfățat, în sensul că părinții lui nu-i refuzau nimic, mergea la toate petrecerile din București și venea târziu acasă. Ar fi vrut și ceilalți să aibă libertatea și banii lui Cosmin! El îi avea pe ambii părinți lângă el, amândoi munceau pentru el!

Liantul poveștilor din cartier, al dramelor, al neîmplinirilor, al întâmplărilor aparent derizorii din cadrul micii comunități din afara Bucureștilor este Daniel, tatăl lui Alex. În încercarea lui de a afla mai multe despre împrejurările stranii (pentru prea puțini îngrijorătoare) în care a căzut Matei de la etaj, Daniel începe să interacționeze cu vecinii despre care află tot felul de amănunte. Poveștile de viață ale celorlalți par a veni peste el, obligându-l să tragă cu ochiul spre traiul celorlalți, dar și să-și oglindească propria viața în a lor. Să asiste la cum se năruiește o căsnicie, cea a lui Mihail și a Otiliei, din lipsa comunicării și în iureșul în care trăiesc, ea schimbând departamente peste departamente într-o multinațională, el prins în propria plasă, țesută de activitatea antreprenorială. Cum Mihail o întâlnește pe Mara, care îl salvează când se aștepta mai puțin, aducând flacăra unei alte pasiuni peste cea stinsă din propria căsnicie. Cum Cristina, proprietara unui restaurant pe Centura București, deși își afirmă devotamentul față de soț și de copii, are totuși o aventură cu Daniel, un intermezzo pe care nu și-l refuză și din care iese apoi fără a simți vreo vinovăție. De la ea află bărbatul despre problemele adolescenților de azi, despre incertitudinile asupra propriei sexualități, despre lupta dintre dorințe și ceea ce contează cu adevărat pentru ei, despre teribilismul vârstei, despre cum experimentează, căutându-și drumul la adăpostul libertății de exprimare.  Filosoful, fost profesor ce demisionase din cauza relației cu o elevă și care acum se ocupă de realizarea episoadelor unui podcast, provocat  să răspundă la o întrebare esențială: Mai ești în stare să-ți iubești copilul dacă afli că a făcut ceva inacceptabil? îi amintește că nimic nu e inacceptabil venind de la un copil, la care partea rațională a creierului este încă în formare, o ființă asupra căreia creierul reptilian încă are control asupra deciziilor ei. În fapt, se dau glas și se intersectează perspective, se ciocnesc puncte de vedere, atitudini, justificări, se schițează tipologii de părinți și de adolescenți, se aduc la un loc realități familiale, sociale și alegeri de viață. Intenția nu este de a căuta un vinovat, ci de a cartografia vastul teritoriu al rupturilor, al incongruențelor, al schimbării de paradigmă. Neputința pare a plana deopotrivă asupra vieții adulților, a relațiilor lor cu propriii copii și asupra tinerei generații lipsite de repere, dar prinse în spațiul virtual devenit pentru ei mai real decât realitatea însăși, decât relațiile unuia cu celălalt, examenele, meditațiile, indiferența sau atitudinea agasantă a adulților.

În Rupturi poveștile continuă, se leagă ridică numeroase probleme, chiar dacă interogațiile rămân fără răspuns. Nu știi niciodată când vine iubirea – de fapt, o nouă relație, un alt copil -, când se termină viața, când se schimbă centrul universului, trăgându-te după el într-un vertij bolnav. Nu știi când lumea își schimbă culoarea căpătând inflexiuni stranii, neliniștitoare, terne sau tentante. Există însă, dacă e „să-l credem pe cuvânt” pe unul dintre personajele romanului, o vârstă pentru orice: pentru copilărie, pentru prietenie, pentru experiment, pentru îndrăgostire și iubire, pentru succes, pentru melancolie, împlinire, bătrânețe și moarte. De aceea, tot ce pare să-ți rămână este să devii un spectator surprins de filmul propriei vieți, în care așteptarea ca rupturile să se coaguleze singure, să se prindă strâns unele de altele de la sine și să nu-și mai dea drumul e crucială, în care aceleași rupturi sunt menite să ne lumineze mai departe plutirea în derivă prin univers, în care există obișnuință și speranța că poate ea va dispărea fără intervenția ta, în care rupturile sunt menite să rămână încremenite în timp și nimeni să nu le mai prindă.

Să se închidă cercul. Și ne mirăm cum s-au mirat și ei și ne-amăgim ca ei. Și tot ca ei ne pierdem în lupta pentru fericire.

Ultima Întâlnire ALECART din acest an școlar e despre RUPTURI – „un studiu de caz despre viața de adult a generației de tranziție și despre copiii ei, despre rupturile care ne-au scurtcircuitat societatea, valorile, capacitatea de a-l înțelege pe celălalt, despre falimentul “meseriei” de părinte și molima care a pus stăpânire pe noi: pierderea de sine. Un roman pentru toți adolescenții și pentru toți părinții de adolescenți. O oglindă care ne arată în toată slăbiciunea și goliciunea noastră”. (Emil Munteanu)
Întâlnirea Alecart cu George C.Dumitru* (vineri, 7 iunie, ora 15.30, Muzeul „V.Pogor”) se va transforma într-o dezbatere despre adolescența de azi și vulnerabilitățile ei, despre relația tensionată părinte-copil, despre literatura ca spațiu de rezonanță a conflictelor dintre generații.

 

*Theodora Sterpu, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filo, la Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul” Iași. Luna trecută, Theodora a obținut Marele Premiu al Concursului național de poezie religioasă tânără Light of Life (ed. a II-a, Suceava). 

Foto: Andrei RUSU

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!