Ruxandra Cesereanu. Dialog în paşi de tango

Imagine

 
Duminică, cu ocazia ultimei „întâlniri Alecart” din cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, am avut onoarea de a ne afla în dialog cu o autoare jucăuşă, plină de viaţă, cu „povestaşa” care ne cucerise deja cu numai câteva luni în urmă, scriitoarea Ruxandra Cesereanu.

Întâlnirea a debutat cu o rundă de mulţumiri şi aplauze din partea moderatoarei Nicoleta Munteanu către public şi către redactorii „Alecart”, care s-au implicat cu trup şi suflet în activitaţile din decursul acestor cinci zile. Coordonatorii revistei de atitudine culturală au avut marea bucurie de a avea în sală alte două nume cu greutate, mai precis Simona Popescu, autoarea celebrelor Exuvii, şi Carmen Veronica Steiciuc, renumită poetesă contemporană. Momentul a fost urmat de o prezentare succintă a expoziţiei de artă „Alecart” de către Alexandra Masgras. Aceasta consideră că expunerea, intitulată sugestiv „Cărţile au ochi şi urechi la Filit”, propune o traducere a cuvântului prin artă, evidențiind importanţa contrastului în fotografiile Alexandrei Baban despre opera scriitorului austriac Jan Koneffke, respectiv a autorului american David Vann, precum şi încercarea Ioanei Bîrdu de a promova lectura prin expoziţia sa, „Oameni şi Cărţi”.

Dialogul dintre public şi Ruxandra Cesereanu a fost deschis de autoarea însăşi, care a citit una dintre poeziile sale, intitulate Tango Hot Coutoure, marturisindu-şi recent descoperita pasiune pentru acest dans, afirmând că „în această încâlceală, în aceasta împletitură din tango te împrieteneşti cu propriul tău corp”. Mai mult, scriitoarea crede că, „deşi la început bărbatul conduce tango-ul, undeva în mijloc, dansul depinde de femeie”. Înainte de a-i fi adresată prima întrebare de către moderatoare, poetesa a dat tinerilor artişti şi studenţi trei sfaturi: „cărţile nu trădează, aveţi încredere în prietenie şi în special în dragoste”.

Întrebată despre opinia sa privitoare la diferenţa de condiţie, dacă există, între statutul scriitorului şi cel al scriitoarei, Ruxandra Cesereanu a raspuns detaşat că într-adevăr există, „dar nu ştiu în ce măsură mă mai afectează pe mine asta. Eu am început să scriu poezie, deci sunt în primul rând poetesă; sunt şi povestaşă, undeva înăuntru, dar asta este altceva. La început eu doream, ţineam morţiş, să fiu poet, nu poetesă, să am ceva masculin în operele mele. Dar de la un timp am simţit ca nu mai contează, am început să mă simt bine să fiu eu.” Momentul-cheie, crede vorbitoarea, a fost atunci când a început să se accepte pe sine însăşi.

Autoarea a subliniat că „nu-mi pun problema succesului. Eu scriu şi pentru alţii, dar îmi şi caut identitatea. Bine, asta nu înseamnă că stau aici, în faţa dumneavoastra, şi nu ştiu cum mă cheamă sau ce am făcut până acum, dar spun că mă caut pentru că nu mi-am găsit încă toate părticelele. Eu scriu pentru că am ce căuta şi ce găsi. Mereu va fi acolo, înăuntru, o mică debara sau o uşiţă care duce spre o parte din mine pe care n-o cunosc încă.”. Pentru Ruxandra Cesereanu, există o linie clară între poezie şi proză: „În proză nu pot fi numai curajoasă. Este vorba şi de arhitectură, de construirea propoziţiilor, a frazelor, de îmbinarea cuvintelor şi deci trebuie să fii şi sculptor. În poezie, prima mea misiune este să fiu eu cea autentică. Desigur, folosesc maşti, dar numai din punct de vedere scenic.”

Întrebată despre o eventuală criză a literaturii în România, autoarea a răspuns prompt că nu consideră a fi una în ţară. Dimpotrivă, scriitoarea crede că avem poeţi si prozatori tineri excelenţi, chiar exportabili. De asemenea, autoarea răspunde nonşalant la o întrebare legată de părerea dumneaei privind critica literară: „Nu mă orientez după direcţii, eu scriu cum vreau eu. Asta nu înseamnă că nu mă interesează aceste direcţii. M-aş simţi un impostor, m-aş minţi pe mine însămi. Eu trebuie să fiu, şi sunt, în primul rând autentică faţa de mine.”

În încheiere, am fost martorii unui extraodinar moment muzical organizat de Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, ai carui protagonişti au fost Ciprian Chirvasă (trompetă) şi ansamblul de percuţie format din Marius Heleciu, Oana Ailenei, Liria Ţigăeru şi Iustin Rusu, acompaniaţi la pian de doamna profesoară Smaranda Acatrinei. Astfel, în acorduri muzicale s-a încheiat ultima „întâlnire Alecart”, organizată în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere 2013, lăsând în urmă un public dornic de a participa la următoarea ediţie a acestuia. Alecart și FILIT, multiplu de cultură…

Foto credit: Ioan Răducea

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.