Toate lucrurile au avantajele şi dezavantajele lor, dar Tabăra de Reviste școlare Muncel 2013 nu este un loc în care se poate cizela spiritul literar creator. Mă refer la lipsa unor îndrumări strict tehnice, pe care ar trebui să le ofere un profesor sau un scriitor unor redactori la început de drum.
Sistematizând modul de organizare a activităților din tabără, se pot observa câteva minusuri, dar şi ceva1) Profesorii nu sunt pregătiţi să aibă un contact atât de direct cu nişte tineri care gândesc relativ mai liber decât cei pe care i-au lăsat acasă în bănci (de fapt, vacanță acum). De exemplu, directoarea taberei încearcă să se impună într-un mod puţin constructiv şi nu reuşeşte decât să se aleagă cu apelative precum ”Hitler” sau „Nazi”. A reuşit însă cu succes să îi sperie pe cei mici cu ameninţări de genul „Vă fac hârtie la Minister dacă… (lista aici era lungă) bla, bla, bla”. Profesorii însoţitori au fost în general de treabă, mai puţin un domn (cred că mai bine îi omit numele) care a sustras toate revistele de la expoziţia organizată în sala de mese.
2) Locul în sine este superb, iar condițiile de cazare bune. Aceste patru zile au fost mai degrabă o minivacanţă all inclusive. Singurii care păreau cu adevărat preocupaţi de revista „Muncel 2013” erau nişte copilaşi din clasele 5-8, care au scris pentru acest proiect un munte de articole (nu contează că subiectele erau puerile și titlurile la fel: ”Nu fumaţi”, „Spuneţi nu transpiraţiei”). Deşi niciunul dintre acestea nu a ajuns să fie publicat, intenţia contează.
3) Datorită punctului 2) mi-am adus aminte un alt minus al taberei: invadatorii din gimnaziu. Nu am personal absolut nimic cu ei, dar mi se pare deplasată comparaţia între revistele celor încă mici şi revistele celor de la liceu. În primul rând, subiectele sunt diferite, iar stilul trădează vârsta, experiența, influența… Am răsfoit toate revistele, bineînțeles, și în cele gimnaziale apăreau invariabil titluri ca „American food” sau „Campionatul de fotbal”.
4) Am apreciat prezența doamnei Gâdei – înţelegătoare, interesantă, de la care am învățat niște detalii tehnice utile. Ea a sărit peste regulile stupide (de exemplu, ”Nu aveţi voie cafea! Deloc!”) și ne-a lăsat o anumită libertate; puteam sări gardul pentru a ne plimba și a căuta locurile în care aveam semnal la telefon).
5) Dacă tot este o tabără tematică, probabil ar fi mai potrivit să nu existe (nici măcar pentru două zile – cum s-a întâmplat) alte grupuri ale căror activități să interfereze cu ale noastre. E adevărat că nu-ți poți alege „vecinii”, dar când aceștia devin violenți, ascultă manele și vor cu orice preț să impresioneze te întrebi dacă au fost aduși ca studiu de caz în vederea realizării unui documentar de către noi. Hm…
În concluzie, Tabăra de Reviste școlare e un prilej de odihnă și bunădispoziție. Deși programul pliantului de prezentare pare înspăimântător de aglomerat, adevărul este că lucrurile nu stau nici pe de parte așa. Nu te întorci după această experiență cu niciun câștig propriu-zis ca tânăr redactor, dar te simți bine și ai timp… de citit.
