În volumul Sacoșa cu stele, ilustrațiile Iuliei Șchiopu emană tăcere, însă textele din partea dreaptă, în care artista redă intermitent crâmpeie din imaginile și experiențele care au inspirat-o, vorbesc tumultuos. Creații născute din nevoia de a amesteca (lucruri, obiecte, stări), ele ajung în cele din urmă să își transforme imperfecțiunile (gâturi ,,prea” subțiri, trăsături ale fețelor ,,prea” înghesuite) în doza de mister necesară pentru a putea deveni detalii ce par să spună povestea unor origini neobișnuite, aparținând unei realități distorsionate de o privire ce caută mereu o urmă de magie.
Toate personajele feminine create de către Iulia Șchiopu sunt diferite, atent individualizate, deși pot fi remarcate, la o privire atentă, anumite trăsături comune. Fiecare ilustrație are gâtul lung, iar capul se prelungește către ceva – un vis, un gând, poate către maestrul unui univers al picturilor? Figurile înghesuite, cu buze și ochi mari, amintesc de păpușile de porțelan care obișnuiau să fie colecționate pe vremuri, toate purtând pe chipuri aceleași trăsături. Înfățișările atent lucrate, lipsite de defecte ale pielii, aproape neconturate, par a avea drept scop evidențierea scoicilor plasate în locul părului (Memories), a dulăpiorului cu licori care are rol de corp (Apotheque) și a altor nenumărate elemente care reușesc să scoată ilustrațiile din realitatea (prea) concretă.
Desen de Iulia Șchiopu
Figurile feminine realizate drept cineva care doar privește; nu fără zâmbet, nu fără revoltă, nu fără viață, nu senin fac parte din tablouri fără a fi mereu punctul central, cel spre care este îndreptată atenția privitorului, devenind adeseori doar o proiecție a unei lumi contorsionate de arta povestirii sau de vise care continuă să te învăluie mult timp după ce s-au terminat. Cești de ceai și pandișpan pus în păr, podoaba capilară înlocuită de petale de lalea sau de scoici, corpul îmbrăcat într-o rochie cu motive naționale ilustrate drept casele unui sat – așa arată personajele create de Iulia Șchiopu. Deși nu sunt încărcate de zeci de nuanțe, cromatica fiind, în general, omogenă și bazată pe pasteluri, ele au lumina specifică unor creații făcute dintr-o pasiune arzătoare, care izbucnesc dintr-un simplu gând.
Iulia Șchiopu este cea care satisface curiozitatea persoanelor care s-au întrebat la un moment dat cum ar fi să vadă lumea prin ochii altcuiva, căci ilustrațiile din volumul Sacoșa cu stele configurează lumea presărată cu povești a artistei. Răspunsul pe care ea îl oferă sunt aceste reprezentări distorsionate ale realității, care însă își păstrează de fiecare dată izul de naturalețe caracteristic. Aerul ușor juvenil pe care îl au este vital pentru a stârni amintirea acelor zile, momentele în care, printre sutele de nuanțe gri ale lumii, privirea curioasă și mereu fascinată, întocmai ca cea a unui copil, vedea explozii de culori, de fericire, de lumină în orice detaliu și trăia într-o lume ușor detașată de concretețe, asemenea celei în care ilustrațiile Iuliei Șchiopu prind viață.
Fiecare tablou ascunde în spate o multitudine de stări stratificate, fie că este vorba despre incertitudinea momentului încătușată de nostalgia unor vechi amintiri (Azi Ieri) sau despre bucuria revărsată pe un fond de tensiune neexprimată (Liebe). Astfel, toate păpușile Iuliei Șchiopu devin materializări pastelate ale unor universuri fragile și fantasmagorice, așteptând în tăcere să își spună povestea.
Desene de Iulia Șchiopu
*Foto: Raisa Manolescu
(Ioana Amalia Catană este elevă în clasa a XI-a, filo, la Colegiul Național Iași.)