Povestea Filit continuă, scriindu-se de la sine, cu tușe groase și sigure, întipărindu-se cu vehemență deasupra Iașiului, pe care și-l subjugă, lăsând să circule în toate direcțiile cărți, rânduri întortocheate, idei, entuziasm, dialoguri culturale. Și astăzi, pentru a doua oară, Sala Caudella din Casa Balș și-a deschis porțile pentru a primi deopotrivă tineri pasionați și jurnaliști, dornici să-i cunoască, dincolo de paginile cu miros de tipar, pe doi dintre scriitorii îndrăgiți de membrii redacției Alecart: Sahar Delijani și Gheorghi Gospodinov, pornind, ca premisă literară, de la cărțile Copiii arborelui de jacaranda și Un roman natural. Pentru a nuanța atmosfera comunicativă, moderatorul Nicoleta Munteanu ne-a prezentat succint activitatea literară a celor doi invitați, oprindu-se asupra romanelor care ne-au oferit astăzi frontiera dintre autori și cititori. Astfel, cartea semnată de Sahar Delijani se oferă spre lector, în opinia doamnei profesor, drept o „exorcizare a suferinței”, în timp ce creația lui Gheorghi Gospodinov este „un roman despre banalitate, fără a fi deloc banal”.
Alecartienii s-au dovedit și astăzi a fi lectori competenți și avizați, capabili să interiorizeze un conținut ideatic vast și să îl expună apoi critic, așa cum au revelat prezentările romanelor, realizate de membrii redacției. Astfel, Ioana Onofrei ne-a vorbit despre Copiii arborelui de jacaranda, pe care a receptat-o drept „un roman tulburător, plin de sensibilitate”, ce tratează tema istorică a revoluției iraniene și ne arată „cum să supraviețuiești într-o societate care te domină”, care terorizează și acoperă totul cu o pătură densă de frică, prin care străbate arborele de jacaranda, ca simbol al dorinței de stabilitate și al posibilității unui viitor, după cum a nuanțat Ioana. Nașterea și moartea, religia și doctrina politică, devenite forțe distrugătoare de vieți, o cultură fascinantă, dar în cutele căreia se acumulează pericole ascunse, toate acestea se amestecă omogen în fluidul romanului lui Delijani, din care, mai apoi, moderatorul ne-a citit câteva fragmente, propunându-ne un exercițiu de imaginație și receptare: am închis ochii și am lăsat cartea să ne trăiască, să întindă peste noi pasta unor sentimente străine, dar tulburător de rezonante. Dincolo de istoria care mutilează și fărâmițează, cartea ne învață „cum putem deveni învingători prin iertare și uitare”.
Ulterior, a fost invitat la microfon Tudor Berbinschi, redactorul-șef al revistei Alecart, care ne-a expus ideile sale cu privire la cartea lui Gheorghi Gospodinov, Un roman natural, în care a identificat o „autobiografie ficțională”. Acest „roman despre nimic”, acumulând obsesiv „frânturi de gânduri” se constituie, în opinia lui Tudor, drept o „refulare în scris prin relaționarea cu realitatea”, reușind astfel să ne „țină în intimitatea sa”. Tudor a selectat un fragment pe care să îl citească, ilustrând această vocație pentru disecția realității și a cuvântului, precum și firescul cu care creația „curge de la sine”. La final, redactorul-șef și-a încheiat discursul afirmând că de acest roman, fie că „îl citești și îl înțelegi sau îl citești și nu în înțelegi”, nu poți decât să te îndrăgostești. Rămânând pe aceeași lungime de undă a paradoxurilor trasate de roman, Nicoleta Munteanu a văzut în el „o carte a marilor întrebări rostite în cea mai puțin interogativă manieră posibilă”. Gheorghi Gospodinov a răspuns cu recunoștință subtilelor observații critice, apreciind apoi că „omul care citește arată mult mai frumos decât un om normal”.
Atmosfera s-a deschis firesc spre un dialog devenit, datorită naționalității invitaților (Sahar Delijani fiind originară din Iran, iar Gheorghi Gospodinov din Bulgaria), intercultural. Întrebările, nonconformiste și străbătute de o stăruitoare curiozitate au vizat o gamă largă de subiecte, de la inspirația pentru creație până la vulnerabilitatea inerentă elementelor autobiografice, de la corespondențele cu marii clasici ai literaturii universale până la imperativul de a rămâne, uneori, singuri cu noi înșine. Primul subiect pe care l-a abordat Sahar Delijani este, de altfel, una dintre marile întrebări adresate, de-a lungul timpului, literaturii: se poate lupta, prin scris, împotriva realității sociale, politice, religioase? Poate literatura să modifice ceva în modul de a fi al oamenilor? Ca răspuns, scriitoarea a declarat că „literatura este o putere democratică”, oferindu-ne acces la idei, teme, perspective, oameni și determinându-ne să înțelegem în profunzime o anumită realitate. „Literatura pune în cuvinte umanitatea noastră, umanitatea pe care o împărtășim”, a adăugat Sahar Delijani.
Prima întrebare adresată lui Gheorghi Gospodinov s-a referit la schimbul reciproc revelatoriu, și apărut ca o constantă a Romanului natural, realizat cu Flaubert. Ar fi exprimat oare Flaubert că se află în fața „unui roman despre nimic”? Cu subtilitate, scriitorul bulgar a răspuns, parafrazând un alt celebru citat flaubertian: întrucât în romanul său apar două personaje cărora le este atribuit chiar numele autorului, „Gheorghi Gospodinov nu sunt eu”. Ulterior, insistând asupra ideii de „a scrie despre nimic”, Gospodinov a remarcat că „pentru mine, cele mai importante lucruri sunt cele care se întâmplă în fiecare zi”, iar că vina omului modern este că realizează că „minunea vieții” este tot ce se încadrează sub semnul firescului cotidian. De aceea, cu o notă de umor rafinat, scriitorul ne-a oferit și un procent exact al „adevărului”, al „autobiografiei” în cartea semnată de el: 73%!
Întrebările venite de la tinerii cititori ne-au oferit ocazia de a trasa o paralelă între viziunile celor doi autori: în timp ce Gheorghi Gospodinov a vorbit despre necesitatea fiecăruia de a se refugia într-un loc „unde nici Dumnezeu nu vede ce facem”, unde punem o barieră între noi și ceilalți, Sahar Delijani a spus că a pus existența fiecărui personaj „într-o stare de suspensie”, ambiguitate al cărei exponent principal devine personajul Leila, care, nevoită să aleagă între iubire și datoria de a crește copiii surorilor ei, realizează că „viața nu-i mai aparține”.
Cu prilejul unei alte întrebări, Gospodinov a vorbit despre „testul” la care își supune cititorii atunci când introduce „momente care fac cu ochiul literaturii clasice”, trimiteri spre filosofii antici sau spre istoricii secolului 18. Patinând de la contextul literar la contextul istoric și social, publicul a vrut să afle ce fel de sentimente se nasc în Sahar Delijani atunci când expune această tematică a suferinței și a durerii în fața unor tineri. Răspunsul său, natural și lipsit de angoasă și de menajamente, a trimis dincolo de acest perete al mutilării afective spre fundamentul de umanitate și demnitate. În plus, scriitoarea a mărturisit că „nu cred că vârsta, doar pentru că e tânără, nu e familiară cu suferința, durerea, dubiul, ezitarea în fața deciziei”. Toate aceste experiențe capătă certitudine tocmai prin faptul că sunt „totdeauna experiențe împărtășite”. În aceeași sferă a experienței colective a rămas și Gospodinov când ne-a vorbit despre „super-empatie”, despre capacitatea omului de a oglindi suferința altuia, de a o resimți și de a-i atribui, astfel, propriul nume. De aceea, autorul a introdus în propria carte trei personaje ascunse sub numele de Gheorghi Gospodinov, ceea ce este menit să îngroașe orgoliul uman, care susține că „numele lui e unic și că povestea, istoria lui, e unică”. Pe de altă parte, „când omul se simte abandonat, simte o dorință foarte mare de a intra în pielea altuia, de a fi altcineva”, de aceea scriitorul optează pentru construcția a trei destine paralele. Mai mult, Gospodinov a adăugat că uneori, „cărțile pe care le citim ni se întâmplă chiar nouă”.
Sahar Delijani a vorbit, în continuare, despre femeile din Iran văzute ca exponente ale unei culturi moderne, care încep să se afirme răspicat și să își desfășoare forțele în lupta pentru drepturi. Astfel, o țară devine cu adevărat modernă când „vocea femeilor se aude”. De la problematica societății umane, traseul ideatic al întâlnirii a coborât spre posibilitatea unui roman a cărui acțiune să aibă loc în România. Cu această ocazie, Gheorghi Gospodinov ne-a arătat „carnețelul său de idei”, în care Iașul încrustase deja, în mai puțin de o zi, câteva pagini. Este „un fel de trusă de prim ajutor”, întrucât „între mine și voi, se acumulează cuvinte care pot ulterior schimba viețile voastre sau viața mea”.
Și, pentru ca toate aceste cuvinte acumulate să încolțească și să dea rod, dialogul a fost suspendat, însă nicidecum încheiat, cedând locul unui moment muzical, susținut de Otilia Lazăr, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” (coordonată de prof. Sandu Florin), acompaniată la pian de prof. Smaranda Acatrinei.
de Laura Ștreangă
