Tratat de supraviețuire. Scara lui Iakov, de Ludmila Ulițkaia

Scara lui Iakov este un roman multifațetat, cameleonic, o  saga în care viața palpită puternic pentru a reface cu simplitate și sinceritate destinul câtorva oameni și al unei țări, urmărit aproape de-a lungul unui întreg secol; în acest roman în care istoria joacă rolul unui suprapersonaj neiertător, cititorul reface imaginea unei lumi care nu-i este întru totul străină, reconstituie forme ale speranței, ale eșecului sau ale disperării și conștientizează, o dată în plus, că atunci când istoria e apăsătoare și tulbure, originile nu iartă.

Acțiunea se brodează în jurul unui arhetip care pulsează prin intermediul generațiilor care se intersectează, se succed, se aseamănă, își caută propriul drum diferit de cel al părinților, cu oameni care caută și se îndrăgostesc, urmând același spațiu strâmt marcat de valori sau de absența acestora, de dezamăgiri într-o lume fără valori stabile, în plină schimbare. Astfel, volumul Ludmilei Ulițkaia propune o mutare a privirii dinspre istoriile personale spre istoria în genere, plimbându-ne prin medii ce nu fac altceva decât să releve modul în care valențele tipice umanului se exacerbează sau se contractă puse fiind în fața situațiilor limită.

Stop cadru și stop (auto)iluzionare

A trăi o poveste de dragoste cu un regizor gruzin care vine, de obicei, doar o dată pe an din Tbilisi e, în ciuda intensității, un mod de a-ți administra un fel de picătură chinezească, doar că în acest caz problema nu e continuitatea fenomenului (și, implicit, a sentimentului), ci intermitența acestuia. În ciuda acceptării situației și a proiectelor la care cei doi colaborează, cuplul nu își pierde caracterul fragil și, în final, cu toate că permanența e posibilă, ea nu se transformă în opțiune. O întâlnire târzie, după o treptată  înstrăinare, e evitată pentru ca nu care cumva să își facă loc ispita de a încălca regulile anterior trasate și a tulbura o liniște pe care epuizarea și apropierea morții o fac necesară.

Teatrul analitic și matematica tragică

O familie de inadaptați, de matematicieni și de atașați ai lumii teatrului, de persoane ce devin protagoniste ale unor iubiri care par incapabile să depășească etapa inflamării, să evolueze gradual și firesc. La un moment dat, apare o secționare a poveștilor de dragoste care se înfiripă, poate și ca urmare a faptului că „originile nu scuză, ci doar păcălesc.” Tragem astfel cu ochiul la o lume în care teatrul și matematica (dar nu numai) preiau una de la alta moduri de a se situa în lume și astfel devin completări ale aceluiași fir roșu. Ne aflăm puși în fața unui joc al reciprocității, al împărtășirii, al apropierii ce anulează diferențele. Dar nu e un fenomen care se propagă la nivelul întregii lumi, ci se manifestă în frumoasa-i izolare a unei familii.

Legături…

Iurik, copil de câțiva anișori, spune, la un moment dat, Ții minte, mama, când cântam în burta ta? și De ce eu sunt eu, mamă?. Par întrebări inocente, dar sensul lor se amplifică odată ce viața capătă ramificări din ce în ce mai diverse. Ele se dovedesc pe parcurs a fi punctul din care pornesc neliniștea, mirarea, suferința și de aici încolo apropierea de celălalt se dovedește din ce în ce mai dificilă.

Personajele, tot mai multe, prinse în relații complicate sau doar întâmplătoare, nu sunt ființe solitare, ci, mai degrabă, par a fi angrenate în interiorul unor mecanisme care le obligă să fie singure împreună și printre ceilalți. Relația mamă-fiu e una care, date fiind circumstanțele, e de o intensitate care produce apariția unui preaplin și, inevitabil, ruptura. „Exilul” în SUA poate că nu e doar o formă de a-l apăra pe Iurik, ci și o modalitate de apărare a sinelui – a fi martor la risipirea propriului copil  nu e doar cumplit, ci de-a dreptul de nesuportat. Și în momentul în care secționarea acestei drame e accesibilă, nu îți rămâne decât să o faci spre binele lui și al tuturor celor din jurul tău.

Chitară, Beatles, droguri, grija mamei

Pasiunea lui Iurik pentru muzică nu se destramă odată ce începe să trăiască the american dream (nightmare), ci capătă o latură profund distructivă, devenind o pasiune-drog ce nu mai permite întoarcerea (de unul singur) pe calea cea (așa-zis) dreaptă. Inițial, adaptarea pare posibilă, dar ceva din fibra lui nu-i permite să aleagă armonia, ci o viață pusă sub semnul pericolului. Recalibrarea e imposibil de atins de unul singur, dar intervenția mamei, la fel de hotărâtă ca tot ceea ce făcuse anterior, prin sustragerea la care îl obligă, e un element salvator. În ciuda consecințelor, Iurik alege să călătorească înapoi în Rusia cu avionul având droguri asupra sa. Nu mai e o alegere, ci incapacitatea de a trăi fără ele, acestea devenind o extensie a propriei ființe, a propriei deznădejdi. În aceste condiții, supraviețuirea e doar o întâmplare, iar tot ceea ce urmează drumului de întoarcere nu poate fi decât o revenire treptată la viață. O nouă șansă.

Telegrame de departe

Iakov îi trimite Marusiei scrisori ce par a  anula distanța, dar e, de fapt, un mod prin care amândoi se prefac, cuvântul nefiind capabil să suplinească privirea și atingerea, iar iubirea se risipește treptat, odată cu deportările tot mai lipsite de șansa revenirii la Moscova ale lui Iakov. Descoperirea celuilalt și menținerea sa aproape sunt fragilizate de depărtare, de speranțe spulberate, de cercul tot mai îngust al unei istorii covârșitor de apăsătoare, de dorințe tot mai divergente. Iar scrisorile prin care cei doi sunt nevoiți să comunice, împărtășindu-și fărâme de viață, nu oferă acces la povestea completă și nici nu pot suplini absența. A fi înștiințat despre nu e sinonim cu a fi lângă. În această perioadă a situării celuilalt departe, Iakov învață asiduu. Nu e doar o formă de autoinstruire, ci și un mod de a lupta cu singurătatea pe care o  impune garnizoana, o formă de rezistență, de imunizare la rău, de revoltă tacită, de demnitate.

A  te înșela pentru că îți este sugerat să te înșeli

Prin faptul că sunt puse laolaltă doar scrisorile lui Iakov, niciodată răspunsurile Marusiei, ni se oferă acces doar la jumătate de poveste, ceea ce ridică fel de fel de incertitudini – oare răspunsul real e precum cel subînțeles din următoarea telegramă? Oare mesajul era cu totul altul dacă puteau fi citite în tandem și nu doar unilateral? A trăi fragmentat e un mod de a nu recunoaște piedica, de a mima absența acesteia.

Scara lui Iakov privită ca mic îndreptar

  1. A aparține unui timp coercitiv și despre a nu canaliza vina spre în afară.
  2. Originile, chiar dacă par a fi doar un inconvenient genetic, se dovedesc, în final, punctul din care omul aflat sub timp e propulsat spre opresiune și spre neîmplinire.
  3. Istoria nu poate fi oprită, ea se desfășoară ca un tăvălug din care doar unii pot supraviețui.
  4. Alegerile personale trebuie asumate indiferent de consecințe.
  5. Dragostea nu moare, dar nici nu supraviețuiește în orice condiții.
  6. Oricât de mult ne-am opune, trecutul ne ajunge din urmă și ne obligă să ne confruntăm cu secretele lui.

Cortina

Niciunul dintre firele schițate mai sus nu surprinde esența romanului Ludmilei Ulițkaia. Fiecare dintre ele e doar o parte dintr-un angrenaj complex care reface imaginea unor oameni prizonieri în propriile vieți și într-o țară zguduită de o istorie cumplită. Fără sentimentalisme, fără excese, fără tușe îngroșate excesiv, se recompun secvențe care mărturisesc despre momente de avânt, despre neputințe, dorințe, iluzii, despre încercări de a descoperi un mod de a supraviețui într-o lume parcă scoasă din țâțâni. Siluete fragile sau puternice se perindă prin fața ochilor noștri și par a păși pe o enormă scenă de teatru unde își joacă viețile cu demnitate sau doar cu indiferență. Scara lui Iakov se constituie din decupaje care surprind peste un secol de realități din și despre Rusia, dinăuntrul și din afara acesteia. E o istorie livrată frust, pornind de la povestea bunicului autoarei, care e confirmată și descrisă în rapoartele KGB-ului („scrisori cercetate de cenzura militară”). Un document ficționalizat.

 

*Articol preluat din ALECART 22.

(Alina Vițel, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, filologie la Colegiul Național.)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.