Scrisoare către Horia-David Munteanu, la publicarea volumului Coliziuni (editura Charmides, 2023)

Dragă Horia,

Nu știu pentru cine scriu scrisoarea asta: pentru Horia din trecut, prezent sau viitor? Pentru Horia cel adevărat, sau pentru vocea cu numele Horia care mi-a ținut companie între coperțile cărții? Ce chip se reflectă în toate oglinzile tale? E Horia cel adevărat, sau cel fictiv? Îți scriu pentru a încerca să opresc timpul în momentul acesta exact, dar deja știu că se întind în toate direcțiile brațele ceasornicului – un braț scormonește în praful aurit al copilăriei, un braț mângâie crucile unui cimitir nebulos, iar alte brațe se joacă, se fugăresc peste câmpii vaste pe care anii se leagănă în vânt ca florile.

Să îți scriu acum, după ce am citit colecția (în mod voit nu am citit-o cronologic), este ca o joacă, dar o joacă atât de serioasă încât mă tem să nu confund imaginile din oglinzile paralele, labirintice, și în loc să vorbesc cu tine ajung să-mi vorbesc mie din trecut, celei de la vârsta pe care o ai tu, și apoi ție, celui de la vârsta pe care o vei avea când vei fi trecut prin același număr de ani ca mine. Te văd, te întrezăresc, Horia, în poveștile tale, ca pe un magician ce apare și dispare în timpuri diferite – un fel de personaj de film Inception (Începutul). In filmul tău, gândurile unui bătrân se ascund în privirea scrutătoare a unui tânăr, iar aspirațiile febrile, nestăvilite și nerăbdătoare ale unui tânăr se așează printre ridurile unui bătrân, colorându-i trecutul cu regrete pentru drumurile pe care nu le-a străbătut și emoțiile pe care nu le-a simțit.

În labirintul cărții, parcă am stat de vorbă cu fiecare personaj în parte și mi-au povestit despre tine, fiecare altceva, uneori contrazicându-se. Mi-au spus despre niște temeri ale tale, că poate cineva are o viață mai eroică, o misiune mai importantă decât a ta, poate e cineva care își dă viața pentru alții, ca în Prietenul, sau cineva are o suferință mai mare ca vreuna simțită de tine vreodată, ca tatăl din Tabloul, că s-ar putea să treacă pe lângă tine vieți paralele cu înțelesuri mai clare, mai decisive decât cele pe care tu le-ai descoperit. Mi-au povestit despre cele mai subtile nuanțe emoționale pe care ți le trezește o simplă briză de vânt, despre balansul tău, ca pe sârmă, pe fiecare axă a vieții și a timpului, când ușor ca un fulg, când prins în mreaja gravitației ca un visător la vederea unei fete frumoase. Câte vieți ai trăit de la un capăt la altul prin personajele tale? Și totuși, îmi pare că volumul se încheie cu mai multe întrebări decât cele cu care a început: cum să eviți un pas greșit care poate schimba totul, transformând potențialul într-o derulare banală? Cine-ți poate spune ce chip vei lua, un chip judecat cel mai aspru de către tine însuți?

Am căzut în plasa jocului, Horia, amintindu-mi cum, la “vârsta ta” – dacă etapele noastre se pot defini în funcție de ani—îmi imaginam privirea din viitor spre trecut și regretul unei alegeri greșite. Știam, eram convinsă pe atunci că am să aleg ceva greșit, mult prea greșit, dar nu știam ce. Iar acum te văd pe tine (realul sau fictivul Horia) frământat de alegerea pe care n-ai făcut-o, mărul din care n-ai mușcat, dar știi că ai să muști, și nu știi încă forma, culoarea, consecința mușcăturii, dar știi că se va întâmpla. Horia, tânăr labirintic, trebuie să-ți spun că, așa cum te întrezăresc profetic din textele tale, undeva în spatele personajelor, ai să greșești și ai să regreți. Poate ai să devii exact personajul care îi învață pe alții fără ca el să fi învățat destul, ca în Harta sufletului meu, sau ai să îți privești, spre sfârșit, traiectoria credinței fără să fi găsit răspunsul pe care îl căutai nebunește, ca în Părintele. Ai să vorbești cu fata din bibliotecă, ai să te ascunzi în zadar de mirosul de pește putrezit, ai să afli răspunsuri pe care nu le-ai căutat și ai să găsești scoici uscate unde credeai că se afla perle. Toate astea se vor întâmpla, dar nu în felul în care crezi. Poate or să aibă loc și mai dramatic, și mai profund, mai copleșitor, iar memoria ta se va încărca treptat cu alți ani și ani și ani. Și toate vârtejurile de culori pe care acum le întrezărești vor fi, poate, alte cărți pe care le vom citi cu delectare noi ceilalți. Acum le-am zărit doar în oglinzile paralele, în gândul din gândul gândului unui personaj, reflectând puțin din gândul gândului meu de care-mi amintesc de parcă aș fi și eu unul din personajele tale.

Dar hai să-ți mai spun un secret: toate poveștile ce încă așteaptă să fie povestite, cu dureri și fericiri pe care nici nu le poți concepe astăzi, chiar și cele mai regretabile decizii ale viitorului, or să-ți fie dragi când ajung în urma ta. Ai să surâzi gândindu-te, peste ani, la temerile și întrebările de acum, pentru că ai să înțelegi, undeva prin mijlocul labirintului, că nimic nu se pierde. Nici măcar o umbră pe care ai răsfirat-o pe lângă un gard, îndreptându-te gânditor spre casă, nu se va pierde. Toate rămân în oglindă, toate devin cel care vei fi tu, tu cu chipul schimbat de riduri, dar fericit când ai să realizezi că există mereu un mister în plus, și că nici măcar matematica nu reușește să ne dezlege ce se află la capătul ecuației. Chiar și tu, cel cu privirile spre viitor și trecut, ai să rămâi un mister.

Cred că lucrul care se va schimba cel mai mult este că timpul, marele tău vrăjmaș și balaurul cu 1000 de capete, va deveni un animal de casă, îmblânzit, venind la tine când îl strigi pe nume. Apele tulburi ale viitorului închipuit vor deveni o apă lină, cu răsărituri și apusuri multicolore pe care le vei savura. De ce? Pentru că vei accepta și vei strânge la piept greșelile și temerile de demult, drumurile ocolite pe care nu le-ai scurtat, sau drumurile scurte pe care nu le-ai lungit. Vor fi toate la un moment dat prețioasele răspunsuri ale vieții…

Un lucru recunosc, la încheiere. La fel ca textele volumului tău, scrisoarea mea e, ai ghicit, o împletitură de adevăruri și ficțiuni transmise volatil dintr-o oglindă în alta.

Cu drag,

Liana V.

 

[Citește AICI cronica semnată de Antonella Malfara. Lansarea volumului Coliziuni va avea loc în toamnă. Până atunci îl puteți procura din librării, noi l-am găsit la Cărturești.]

 

*Liana Vrăjitoru-Andreasen este profesoară de literatură și eseistică la South Texas College, SUA. A publicat proză scurtă în reviste precum Fiction International, Calliope, The Willow Review, Mobius, Weave Magazine etc.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!