Gabriel Liiceanu observa, în dialogul lui cu Andrei Pleșu, că toți vrem să experimentăm, undeva în viața noastră, o bucățică de paradis. Iubirea este cea care te aduce cel mai aproape de ceea ce ne imaginăm a fi paradisul, dar tot ea e supusă căderii în timp, avertizându-ne că nimic nu durează în forma inițială, că intensitatea nu e o garanție a eternizării. Că frumusețea stă în felul în care păstrăm ceea ce am avut, că nu eșecul unei relații, încheierea ei e măsura iubirii noastre.
Felul în care Ștefan Gheorghidiu, Ela, Allan și Maitreyi, personajele romanelor lui Camil Petrescu și Mircea Eliade, își trăiesc poveștile de iubire ne arată exact acest lucru: că dragostea este o experiență definitorie, dar că ea se oglindește diferit în fiecare, că e determinată și supusă limitelor omenești.
De aceea scrisorile noastre, ale elevilor din clasa a IX-a, filo,- Colegiul Național Iași, sunt modul de a le spune că ceea ce am descoperit despre ei a fost, de fapt, pretextul unor interogații despre noi:
- Maria Smerea: „cel puțin la începutul relației, Ştefan nu te iubea pe tine, Ela cea reală, cu gândurile și sentimentele tale, ci fata frumoasă care erai, dorită de toți.”
Dragă Ela,
După ce am descoperit perspectiva lui Ştefan asupra iubirii voastre, întrebarea ce s-a ivit firesc a fost legată de modul în care ai privit tu această experiență, fiindcă, în opinia mea, pe parcursul întregului roman tu ai rămas o umbră mereu urmărită de o etichetă: una dintre cele mai frumoase fete din facultate, apoi ai fost privită exclusiv ca iubita în care se proiectează un ideal de iubire. Niciodată nu mi s-a părut că te-am cunoscut cu adevărat, că am reușit să ajung la tine, să văd cine ești când măștile cad. Sincer, nu am putut înțelege cum nu ți-ai dat seama că, cel puțin la începutul relației, Ştefan nu te iubea pe tine, Ela cea reală, cu gândurile și sentimentele tale, ci fata frumoasă care erai, dorită de toţi. Iubirea lui se naște din orgoliu, tu fiind mai mult un premiu pe care l-a câștigat. Poate erai orbită de propriile sentimente și nu ai fost atentă la el, ceea ce e de înțeles. Totuși, mi s-a părut că nu te privea ca pe o persoană propriu-zisă, că iubea mai mult imaginea pe care şi-a creat-o despre tine. Sper că nu te-am rănit prin cuvintele mele. Bănuiesc că e dureros să ți se spună asta, totuși mă întreb dacă nu a existat vreun moment în care și tu să fi simțit la fel.
Probabil îţi este foarte greu să treci peste modul în care s-a terminat căsătoria voastră, dar vreau să fiu sinceră, Ela. Unele dintre faptele prezentate de Ștefan ridică într-adevăr niște semne de întrebare. Nu că ar mai conta acum, când totul s-a sfârșit între voi, dar adevărul este că şi eu mă îndoiesc puţin de loialitatea ta. Amândoi aţi greșit, căci în iubire nu e doar unul, ci sunt doi, doi oameni care ar trebui să fie egali. De aceea m-ar interesa și cum ai privit tu cele întâmplate.
La început cred că ai fost cu adevărat îndrăgostită de Gheorghidiu, însă, odată cu primirea moștenirii şi cu intrarea în alte cercuri în care ai descoperit viața mondenă, ai început să pari superficială în ochii lui și astfel au apărut suspiciunile. M-a frapat modul în care s-a produs ruptura dintre voi, vizibilă în momentul când nu ai mai corespuns în totalitate cu idealul creat de el, atunci când a început să se simtă vulnerabil fiindcă privirea și admirația ta nu se mai îndreptau exclusiv către el. Din ipostaza de cititor, am avut acces limitat la tine, dar tot am remarcat grijile legate de felul în care apăreați în lume şi dorința ta de a fi privită, admirată. Astfel, în timp ce pentru Stefan ai devenit superficială, în ochii mei ai devenit mai umană, arătând că nu ești perfectă, așa cum și-a imaginat el. Pentru că nimeni nu este perfect.
Mi se pare că vezi iubirea foarte diferit de cel care ți-a fost soț. În timp ce el o consideră un sentiment absolut, în care singurul punct de interes al îndrăgostitului trebuie să fie partenerul său, tu mi-ai dat impresia că privești relația de cuplu ca pe ceva ce presupune existența celorlalți, ieșirea din intimitatea în doi și așezarea ei pe scena unde se joacă viața tuturor. Nu spun că unul dintre voi a iubit mai mult sau mai corect, ci doar că aţi făcut-o în moduri diferite și că ruptura era previzibilă.
Mă întreb cum scrii, Ela, căci scrisul ar oglindi interioritatea ta și ar completa perspectiva lui Ștefan. Doar ai terminat Facultatea de Litere, cu siguranță știi și tu asta. Revenind, cred că în ceea ce ați trăit amândoi aţi fost vinovați şi victime în aceeași măsură, dar orice analiză e tardivă acum, chiar dacă Ștefan nu ar fi niciodată de acord cu mine.
Îmi place, așadar, să-mi imaginez replica ta la varianta spusă de Ștefan și – cine știe? – poate într-o zi o altă studentă la Litere, una dintre cele mai frumoase, așa cum te vedea pe tine Gheorghidiu, sau una dintre cele mai curajoase o va face în locul tău.
Până atunci, eu rămân o cititoare care caută şi cealaltă parte a poveștii.
- Răzvan Grigoriu-Dăncinescu: „Uneori pare că liniștea ta depinde de certitudini pe care nimeni nu le poate avea cu adevărat, nu când vine vorba de sentimente.”
3 mai 1933, Iași
Dragă Ștefan,
M-am gândit mult la tine în timp parcurgeam pagină după pagină, curios și intrigat, povestea ta de iubire și am avut permanent senzația că trăiești fiecare lucru mult mai intens decât ceilalți. La tine iubirea nu pare liniștită sau simplă. Parcă fiecare gest, fiecare privire, fiecare cuvânt capătă o importanță uriașă. În multe momente am avut convingerea că pentru tine iubirea nu înseamnă doar apropiere sau afecțiune, ci o formă de adevăr care trebuie înțeles până la capăt.
Mi-a dat de gândit, de asemenea, felul în care te-a consumat îndoiala. Uneori pare că liniștea ta depinde de un detaliu. Îți urmărești gândurile, revii la aceleași întâmplări și încerci să le înțelegi din nou și din nou. Pe măsură ce înaintam in povestea ta, am avut impresia că uneori lupți mai mult cu propria minte decât cu ceea ce se întâmplă în realitate. Parcă nimic nu rămâne simplu pentru tine, pentru că simți nevoia să înțelegi totul până la capăt. M-a impresionat că refuzi ideea unei iubiri comune. Pentru tine dragostea trebuie să fie completă, sinceră, o certitudine, ceva definitiv, până la sfârșitul lumii. Nu accepți jumătăți de măsură și nici compromisuri. Tocmai această dorință de siguranță face însă ca fiecare îndoială să devină mult mai apăsătoare. Uneori pare că liniștea ta depinde de certitudini pe care nimeni nu le poate avea cu adevărat, nu când vine vorba de sentimente.
Pe măsură ce înțelegeam mai bine prin ce treci, am avut impresia că pentru tine iubirea este legată indisolubil de ideea de demnitate personală. Nu suporți gândul că ai putea fi mințit sau înșelat, iar această posibilitate pare să te rănească mai mult decât pierderea iubirii în sine. Din acest motiv, fiecare îndoială devine pentru tine o adevărată luptă interioară. În același timp, m-ai făcut să mă gândesc la cât de mult poate schimba dragostea felul în care vedem lumea. Un sentiment care la început pare simplu ajunge să îți influențeze toate gândurile și toate stările. Uneori pare că iubirea aduce mai multă neliniște decât echilibru, tocmai pentru că devine atât de importantă.
Știi, la un moment dat m-am întrebat dacă această căutare a absolutului nu te face să suferi mai mult decât este necesar. Crezi că iubirea poate rămâne mereu perfectă sau oamenii se schimbă și sentimentele se transformă odată cu ei? Tu însuți te-ai schimbat după experiența de front! Dacă ai fi avut certitudinea fidelității Elei, ai fi fost cu adevărat fericit sau ai fi continuat să cauți o dovadă și mai puternică a iubirii ei? Povestea ta mi-a lăsat impresia unei lupte interioare continue. Tocmai această intensitate m-a impresionat cel mai mult și de asta am simțit nevoia să-ți scriu. Am pus și o dată care să mă apropie de tine, chiar dacă eu sunt un adolescent care trăiesc în 2026. Nu-mi vine să cred cât de „bătrân” ești!
Cu gânduri bune,
Un cititor dintr-un timp care pentru tine nu există
- Ingrid Tudose: „în timp ce iubirea este pentru Maitreyi ceva intens și total, aproape sacru, tu simți nevoia să o analizezi și să-i înțelegi fiecare nuanță.”
Dragă Allan,
După ce am citit povestea ta și a lui Maitreyi Maitrey, am simțit că vreau să ies din postura de simplă cititoare și să-ți împărtășesc impresiile legate de experiența intensă și profundă pe care ai trăit-o. Mi se pare că dragostea dintre tine și tânăra indiancă depășește granițele unei legături trecătoare, chiar dacă, din perspectiva duratei propriu-zise, așa a fost, transformându-se într-o experiență care te obligă să te confrunți cu tine însuți, cu propriile limite de a înțelege și, mai ales, cu diferențele dintre două lumi care par, uneori, imposibil de împăcat. De vreme ce tu încă îți dorești să privești în ochii celei pe care ai iubit-o înseamnă că ce ai trăit suspendă ideea obișnuită despre încheierea unei relații. Îmi place să cred că o porți în continuare cu tine pe Maitreyi ca pe un talisman dăruit de o lume care te-a fascinat într-o atât de mare măsură și prin care nu ai trecut indiferent.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult este modul în care întâlnirea cu Maitreyi îți schimbă treptat perspectiva asupra iubirii și a culturii pe care o descoperi prin intermediul ei. Inițial ai rămas prizonierul mentalității unui european ce privește cu detașare, uneori chiar cu superioritate, universul spiritual și cultural al Indiei. Nu ar fi doar vina ta, istoria locului face de înțeles această atitudine. Totuși, apropierea de Maitreyi începe să fisureze această atitudine. Îți amintești, poate, cum la început o observi cu o anumită distanțare, mirându-te de comportamentul ei, de felul în care arată, de modul în care vorbește despre lucruri care pentru tine par stranii sau greu de înțeles. Însă, pe măsură ce timpul petrecut în casa inginerului Narendra Sen se prelungește, apropierea dintre voi se adâncește, iar tu începi să privești cu alți ochi această lume pe care, inițial, o analizai aproape ca pe un obiect de studiu.
Momentele voastre de intimitate – conversațiile ascunse, confesiunile făcute în grădină, clipele în care vă mărturisiți sentimentele – dobândesc o încărcătură deosebită, pentru că trăiți o dragoste interzisă. Cât de naiv ai fost să nu înțelegi asta, să crezi că vei putea fi vreodată acceptat ca soț! De fapt, în timp ce iubirea este pentru Maitreyi ceva intens și total, aproape sacru, tu simți nevoia să o analizezi și să-i înțelegi fiecare nuanță. Din această diferență se naște și frământarea ta: nu poți avea certitudinea deplină a iubirii ei și, totodată, simți povara interdicțiilor și a regulilor care vă despart. Când legătura voastră este descoperită, reacția familiei și ruptura bruscă marchează sfârșitul unei iubiri care nu putea să se împlinească. Sincer, nu sunt convinsă că astăzi ar fi mai ușor pentru un alt Allan și o altă tânără indiancă, deși îmi pace să cred că da.
Vreau doar să știi că povestea voastră rămâne o experiență intensă și memorabilă: o iubire interzisă, pasională și profundă, care te transformă și te marchează pentru totdeauna, lăsând în urmă nu doar dorul, ci și amintirea unei conexiuni care a depășit orice convenție socială.
Sper, Allan, că vei avea ocazia să mai privești, măcar o dată, ochii lui Maitreyi…
Cu sinceritate și drag,
Ingrid
- Alexandra Istov: „În timp ce pentru Allan iubirea a fost o experiență intensă, dar trecătoare, precum o călătorie ce se încheie și devine doar amintire, pentru tine ea a fost un legământ, o dăruire deplină.”
Dragă Maitreyi,
Eu nu știu ce e iubirea încă, dar nu cred că e un sentiment îndeajuns de puternic încât să anuleze alte trăiri, nu cred că poate schimba cine ești deja sau că are puterea de a schimba o viață. Totuși, în cazul tău, iubirea a făcut toate astea. A meritat? Merită să lași un alt om să te descopere și să te facă vulnerabilă? Merită să te ascunzi de familie și de lume pentru că ce aveți voi nu poate fi înțeles sau acceptat și tocmai asta intensifică sentimentul? Merită să mizezi totul pe iubire, chiar dacă știi că vei pierde, chiar dacă ai conștiința că nu va rezista?
Îți scriu dintr-o lume care nu îți e apropiată, care nu ți-a văzut sau auzit povestea, dar ți-a citit-o și s-a străduit să te înțeleagă de la distanță, admirându-te sau judecând.
Aflând despre tine și Allan, am înțeles cât de diferit pot iubi oamenii și cât de nedreaptă poate fi uneori lumea cu cei a căror dragoste are o formă diferită de cea impusă de standardele societății. Am descoperit că există persoane pentru care iubirea este un sentiment unic și sunt unele a căror iubire se împarte la mulți. Că există oameni capabili să iubească lumea care se întinde dincolo de propria ființă, lumea întreagă. Nu toți ar înțelege iubirea pentru un copac, puritatea și gingășia gestului de a oferi o floare sau intimitatea din cadrul familial. Nu toți pot înțelege cultura în care te-ai născut sau filosofia care te pasionează și despre care vorbești.
În cultura ta, iubirea se circumscrie ideii de destin, jurământ și legătură profundă între două suflete, iar atingerile au un miez sacru, nu al pasiunii arzătoare. Pentru tine, iubirea depășește planul fizic, devine apropiere între suflete și dobândește o dimensiune aproape mistică. În fața intensității sentimentelor, ai ales să ignori consecințele sociale sau familiale și asta ți-a adus, în final, o soartă nedemnă, răspunsul și judecata ce vin odată cu un astfel de gest. Să știi însă că pentru mine, iubirea ta a fost sinceră, totală și curajoasă, lipsită de rezerve, fără teama de consecințe. Am admirat curajul tău de a face imposibil orice viitor cu un alt bărbat în afară de Allan, am admirat că ai trăit totul până la capăt, că nu te-a interesat ce vor gândi ceilalți despre tine.
În timp ce pentru Allan iubirea a fost o experiență intensă, dar trecătoare, precum o călătorie ce se încheie și devine doar amintire, pentru tine ea a fost un legământ, o dăruire deplină. Încercarea lui de a rămâne la început indiferent, detașarea afișată față de Harold, găsindu-ți culoarea pielii un defect și abia mai târziu o trăsătură frumoasă, modul în care treptat îi devii necesară m-au făcut să cred că e o iubire sinceră, dublată de pasiune și erotism. Momentele ce v-au apropiat și v-au definit relația, precum lecțiile de bengaleză și franceză, mesele împreună, dăruirea florii, apropierea picioarelor, logodna de la lacuri credeam că vor conduce spre o iubire ce va reuși să sfideze tradiția și prejudecățile celorlalți. Așa mi-am dorit, asta am sperat pentru tine.
Totuși, am avut impresia mereu că voi doi nu ați vorbit niciodată aceeași limbă a iubirii, constrânși de proveniența diferită, familie, tradiție, obiceiuri, rațiune și sentimente. Când dragostea voastră a fost descoperită, el a putut pleca. Tu însă a trebuit să rămâi și să porți rușinea, durerea și tăcerea, captivă într-o viață greu de suportat. Totul doar pentru că ai iubit și ai încălcat legile lumii tale, doar pentru că ți-ai asumat libertatea de a iubi, de a avea încredere în celălalt. Tu ai fost victima acestei incompatibilități dintre culturi, mentalități și așteptări, nu el. Te admir pentru forța cu care ai iubit și pentru sinceritatea sentimentelor tale, pentru că mi-ai arătat că iubirea nu înseamnă fericire continuă, ci începe prin sacrificiu și poate fi urmată de pierdere.
Poate că lumea din jur nu înțelege acest fel de iubire. Poate că nici Allan nu a reușit cu adevărat să te înțeleagă, dar privită prin ochii mei, iubirea ta rămâne una dintre cele mai sincere forme de dăruire pe care un om le poate trăi.
Cu drag de la cineva care te-a înțeles,
Alexandra
Foto: Alexandra BABAN
