În aula de la Petru, freamăt de voci. Câteva zeci de elevi nerăbdători au ochii ațintiți spre intrare. În lumina lămpii, care împrăștie umbre diforme pe chipuri & pereți (un decor inedit, de astfel, privit de luna de afară: e cumva Super Blue Blood Moon?) își face intrarea invitatul serii: Cosmin Panaite. Actor & regizor.
La Seara de Poezie 6 e vorba despre teatru & poezie. E vorba despre iubire, viață & moarte. Așa cum invitatul însuși o spune. „În interviuri chiar”.
Se comportă firesc. E actor, în fond. Mimează o ușoară stânjenire, apoi se așază. Nu știe sigur ce are să spună, ce așteptări au de la el acești liceeni nebunatici. Dar le promite că le va plăcea. Că va fi mai mult despre ei, nu despre sine.
Moderatorul, domnul Cîrstian, inițiază discuția vorbind despre Alecart. Cu șarm, cu voce calmă și caldă. Alecart, „Săgetătorul” de odinioară, de care este atât de atașat. Atât de fascinat. Pentru că e despre noi, generația tânără. Pentru că aceasta îl uimește. Cu tot & prin tot.
Vorbește acum Cosmin. Și răspunde la întrebări. Cosmin vorbește cu mult drag despre poezie. Îi place să citească, îi place să asculte muzică. Îi place să vorbească despre poezie. Se și gândește să pună în scenă chiar niște texte ale alecartienilor. Se gândește la cosmos, la planetariu & la poezie. Elevii îl urmăresc cu atenție. Un interes care crește de la un cuvânt la altul, de la o idee la alta. Și el a scris poezie, dar n-o mai face. Cu toate acestea sau tocmai de aceea, îi încurajează pe liceeni să scrie. Să scrie cât mai mult. „Mai ales că aveți un mentor, pe domnul profesor Cîrstian. Eu am avut în primul an de liceu o doamnă profesoară care m-a încurajat să gândesc logic, să fiu un individ. În următorii ani nimic n-a mai fost la fel. Eram obligați să învățăm doar materiale oferite de profesori. Nu mi-a plăcut.”
De aceea, zice, „am și ales să meargă la teatru”. S-a mirat când a fost acceptat. El, absolvent al unui profil real. „Tocmai de o persoană ca mine aveau nevoie. Eram ca un aluat din care se putea modela un viitor strălucit actor.”
A început. Mai greu în primul semestru. După, toate au venit de la sine. Și a terminat cu bine. CV-ul lui profesional, ca să spun așa, e cuprinzător. Se vede că lucrează din greu. Dar cu pasiune. Cu pasiune vorbește despre teatru acasă, cu prietenii, oriunde. L-am întrebat dacă teatrul îi influențează viața personală. A spus că da. „Mi-e imposibil să nu spun măcar câteva cuvinte despre teatru, oriunde aș fi. Apoi, totul degenerează, ajungem să vorbim numai despre teatru.”
O pauză muzicală, binevenită și ea. Ne cântă minunatele Ada & Dora-Teodora. Chitară & voce. Ce frumos mai sună! Ne e bine tuturor, cu Cosmin prin preajmă. Ascultă melodiile & surâde.
L-am întrebat (din fotoliul din stânga, pe cel din dreapta l-a ales – „cu banul” – domnul Cîrstian) dacă stă de vorbă și cu plantele despre teatru. A râs & a zis că nu. Plantele și grădinăritul îl distrag în sensul bun. E diferit să fie la țară. Acolo este legat de amintiri unice, e o intimitate „pe care nu ne-o poate împărtăși”. Ne privește melancolic, apoi tresaltă și e gata pentru nouă întrebare. E despre contrastul realitate-ficțiune. Păstrează oare câte ceva din personalitatea personajelor interpretate? Răspunde tranșant: „Nu”. Scena se diferențiază de viața de zi cu zi. „Nu se joacă teatru decât pe scenă. Nu există teatru în viața reală”. Mai spune și că un actor trebuie să fie un om sănătos, „mai ales la cap”.
Cosmin are un fel special de a atrage și prin gesturi, nu doar prin cuvinte. Ne ține treaz interesul prin felul în care zâmbește sau râde de-a dreptul. E o doză mare de sinceritate în toate, care prinde. Timpul s-a scurs, ca un hoț dibaci. Nici n-am realizat că era trecut de ora 20. Trebuia să încheiem și noi întâlnirea, să închidem prăvălia cu poezii. Ne-am despărțit cu greu, după ce Cosmin a făcut o poză cu cei curajoși. Cu toții am zis că ne vedem la teatru.
Alina Violeta Țibuleac
P.S.1. La un moment dat, domnul Cîrstian a desfăcut o sticlă de șampanie. Fusese ziua lui Matei Vișniec, „patronul” lui Cosmin, & așa se cădea. Au degustat doar cei 2 adulți. Eu doar am dat noroc.
P.S.2. Fotoliul meu avea sub piciorul drept romanul lui Camil Petrescu, cel cu noaptea&iubirea&războiul. Ca să nu spună cineva că liceenii nu stau cu… fotoliul pe carte.
P.S.3. I-am rugat (pe cei care doresc) să ne scrie câteva rânduri despre întâlnire. Ne-au scris mulți & bine.
Seara de Poezie 6 îl aduce pe Cosmin Panaite & bine face. Dacă-l vezi doar la teatru, ți-e drag (sau nu) și gata, pleci acasă, uiți, vezi altă piesă și tot așa. Aseară nu l-a mai găsit nimeni la teatru. Era în aulă la Petru. A venit așa, gol de personaje, să ne vorbească despre niște lucruri mișto – despre artă sub tot felul de forme, câteodată și despre el. Mărturisesc că-mi lăsasem așteptările acasă. Am mai spus, întâlnirile vin cu soiul lor de dezamăgire, dar de data asta (ce ușurare!) n-a fost cazul. Cosmin are un curaj despre care inițial am spus că e la granița inconștienței. Totuși, e greu să nu-ți placă nebunia asta. Se desprinde ușor de normele artistice deja bătătorite și, cel mai important, are idei. Idei bune cu teatrul și poezia și planetariul și restul om trăi și-om vedea. //ca și cum ai pune Madragora și ai lăsa capul pe spate sub „același cer ce nu e”// – așa a fost și întâlnirea. Între timp, poezia e pe mâini bune. (Andreea Petrovici)
Un actor pasionat de poezie. Cosmin Panaite m-a fascinat aseară: ne-a povestit despre orașul său natal, despre teatru, despre actori, despre primele sale întâlniri cu elevii alecartieni de la Iași, despre relația sa cu poezia. Pentru două ore, aula colegiului s-a transformat cu adevărat într-un spectacol la care au participat toți cei prezenți. N-au lipsit mult așteptatele discuții libere, în cadrul cărora ne-am dat seama cât de bine reacționează Cosmin la diversitatea întrebărilor. Avem ceva în comun: ne plac poeziile ieșite… din comun. Poetry and theater. (Alexandra Alexandru)
Seara trecută, în lumina lămpii cunoscute, în sunet de chitare și voci, Alecart a reușit să oprească iar cotidianul. Mai mult decât atât: ne-a prilejuit întâlnirea cu Cosmin Panaite, un actor talentat, pe care îl admirăm în sala de teatru. Ceea ce a surprins și a bucurat, în aceeași măsură, a fost ideea acestuia ca, din ipostaza de regizor al trupei de teatru studențesc „Fabulinus”, să pună în scenă un spectacol având la bază creațiile alecartienilor. Mi se pare inedită această colaborare și aștept cu interes produsul finit. (Bianca Avram)
Seara de poezie a urmat rețeta specifică: un invitat, liceenii spectatori și poveștile spuse la lumina lămpii. Ceea ce a ieșit în evidență este versatilitatea alecartiană pe care o posedă Întâlnirile noastre. Am lăsat literatura într-un colț și am pus lumina reflectoarelor pe teatru prin reprezentantul său, “sclipiciosul” Cosmin Panaite. O altă personalitate, dar aceeași sinceritate și deschidere față de lumea noastră ca orice invitat de până acum. Seara aceasta și-a pus amprenta nu neapărat prin invitatul său, ci prin faptul că Alecart nu doar e literatură, muzică sau film, Alecart e artă prin definiție. Contopirea aceasta frumoasă a artelor îmi dovedește o idee pe care o aveam de mult: Alecart ține artele de mână “ca o mamă bună” și ne lasă să ne jucăm cu ele prin parc. (Diana Diaconescu)
A fost o experiență frumoasă, cu atmosferă plăcută și caldă. O întâlnire foarte productivă, care a reușit să(-mi) răspundă la multe întrebari. M-a bucurat foarte mult inițiativa lui Cosmin de a uni două mari pasiuni ale mele: teatrul și poezia. Mi se pare că liceenii, nu doar de la Petru, au foarte mult potențial și consider că acest proiect este o oportunitate importantă – și o cale deosebit de agreabilă – de a pune în evidență creativitatea, viziunea personală, adică tocmai trăirile sincere ale unui adolescent. (Teona Stavarachi)
Atmosfera de la Seara de Poezie a fost de-a dreptul… teatrală: un spectacol. Cu siguranță, vocea și râsul lui Cosmin Panaite au luminat seara multor adolescenți visători din aulă, care așteptau încântați să audă tot ce are de gând să spună invitatul. Ca de fiecare dată, momentul muzical lasă sala în tăcere și degetele trecând peste corzile chitarelor se opresc mulțumite când ropotul de aplauze răsună grav. (Cristina Crudu)
Întâlnirea cu Cosmin Panaite a fost favorita mea din toate întâlnirile de pana acum, nu doar fiindcă invitatul a fost o persoană pe care o apreciam de dinainte. Am avut ocazia să cunosc un actor fără măștile, atât de diferite între ele, cu care e lumea obișnuită la teatru. Pentru o seară, a coborât de pe scenă, a renunțat la rolul de rege, soț nefericit sau „tip cu sclipici” și a venit la Alecart așa cum este el: puțin răcit, puțin stingher. Pe lângă ocazia de a afla mai multe despre o persoană care-mi era deopotrivă familiară (din teatru) și necunoscută (în afara teatrului), întâlnirea mi-a amintit ceva esențial: actorii nu sunt idoli, ci persoane care poate au ajuns la teatru nu din cauza destinului, ci din dorința de a se individualiza. Și, mai ales, sunt oameni ca și noi, care au numeroase pasiuni și slăbiciuni în afara scenei. (Emilia Teodosiu)
Întâlnirea cu actorul și regizorul Cosmin Panaite a fost, pentru mine, un prilej agreabil de a pătrunde mai adânc în lumea teatrului, fascinantul și efemerul univers al scenei. Am descoperit, recunosc acum, cu bucurie și emoție ceea ce se ascunde în spatele personajelor pe care le joacă actorul Cosmin Panaite, dar și carisma pe care acesta și-o păstrează indiferent de rol. În plus, ideea lui de a pune în scenă un spectacol de poezie plecând de la textele alecartienilor merită toate laudele. (Denisa Ștefana Popa)
La Alecart am aflat că Andrei din ,,3 surori” nu e chiar așa de răsfăţat, însă are aceeași voce. Regele din ,,Zadarnicele chinuri ale dragostei” nu este cel mai moral tip de pe Pământ, ci un tip relaxat și plin de haz. Am auzit vocea acestor două personaje (plus altele) încă de pe hol, când mergeam la ora de germană, iar curiozitatea din mine a ieșit la iveală și am intrat în aulă. Pe scaunul din mijloc am văzut un chip senin,/ de zâmbet plin. M-am așezat pe primul scaun pe care l-am văzut și am ascultat. Sinceritatea lui Cosmin Panaite și felul lui special de a empatiza cu noi au făcut această întâlnire excepțională, total diferită de celelalte. (Antonia Mihăilescu)
O seară de poezie cu Cosmin Panaite? Ce mi-aș putea dori mai mult? Am fost extrem de încântată încă de la auzul veștii și știam că vreau să fiu acolo cu orice preț. Aveam ocazia să-l cunosc pe adevăratul Cosmin Panaite, cel care, până acum, era pe scenă, în lumina reflectoarelor: omul cu multe măști, pe care îl admiram de fiecare dată când cortina se ridica. Și chiar așa a fost: un om cu un râs colorat, puțin stânjenit să vorbească în fața atâtor liceeni, care are glume atât de bune. Așa l-am cunoscut eu pe actorul și regizorul care, pentru 2 ore pline, a stat alături de noi și ne-a povestit despre teatru, muzică și poezie. Adică despre viață. (Atena Ignat)
