Învățând să privesc poezia. „Semne de carte” (expoziție de grafică semnată Ioniță Benea)

Imaginați-vă un vers alcătuit din două cuvinte și o poezie alcătuită dintr-un singur vers. După ce citim o poezie, după momentele de introspecție și de însingurare necesare, tindem să împărtășim ce am simțit, discutând sau scriind despre. Când sunt suficiente fie și doar câteva silabe pentru a surprinde esența unei emoții, noi încercăm să umplem spațiile interiorității cu abundente comentarii, cu teorii și cu analogii care să conducă la răspunsuri pertinente pentru întrebarea cum? și pentru firesc următoarea de ce?.

Încercarea de a nu rămâne indiferent este mai mult decât necesară, căci ea te obligă să îți construiești un mod propriu de a te raporta la poezie în esența sa. Dincolo însă de aspectele pozitive ale destructurării cuvântului (tot) prin cuvânt, spațiile de interferență dintre poezie și receptorul ei vor deveni, la un moment dat, necoplanare. Când ele se vor rupe, textul, cronica ori eseul în marginea unei poezii vor fi insuficiente. Atunci, te vei opri din a vorbi despre poezie și te vei întoarce la simpla și genuina ei lectură. Nu te-ai gândit însă, să înlocuiești exercițiul lecturii cu un exercițiu al privirii.

Am învățat să privesc poezia. Să o contemplu cu ochi curioși și cu mâinile în șold. Poezia, poate mai mult decât oricare altă formă a literaturii, nu trebuie și nu poate fi doar citită, claustrată în spațiul ermetic al altui cuvânt, abandonată după o primă și ultimă lectură ori după o simplă aducere-aminte.

Când poezia contemporană și grafica se întrepătrund, intensitatea experienței artistice implică o altă axă. Este ca un cerc ce se închide în jurul tău, deschizându-se deopotrivă spre un altul. Am simțit toate acestea când am privit pentru prima dată poezia, când (re)întâlnirea mea cu versul s-a produs altfel, adică atunci când am văzut expoziția de grafică a lui Ioniță BENEA care este găzduită de Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală al UMF Iași și care „a acompaniat” Întâlnirile Alecart la FILIT.

Expoziția Atingeri/ Semne de carte produce o schimbare de ritm. Linie frântă peste linie curbă, contur continuu sau întrerupt, imagini trunchiate, fragilitate, atingere dură, nerv, delicatețe, toate într-o imagine exuberantă și, mai apoi, într-o expoziție complexă, care reușește să armonizeze cele mai îndepărtate antagonisme ale poeziei. Artistul are o natură plurivalentă, fiind deopotrivă grafician și poet (dacă nu în sensul propriu al cuvântului, cel puțin ca noțiune extrapolată la nivel general), creând, din poezia scriitorilor pe care și i-a apropiat, o nouă poezie. O lirică proprie izvorâtă din entuziasmul unui cititor care trăiește senzațiile în imagini și pentru care însuși actul de a interpreta reprezintă o altă formă a creației. Lucrările urmăresc contururile poeziilor, destructurându-le și conservându-le individualitatea, încercând să pună în lumină ideea ori gândul cel mai percutant care le-a generat ori care s-a generat odată cu lectura lor. .

Priveam și încercam să asociez fiecare detaliu cu o idee, cu un stil sau cu o senzație pe care am resimțit-o când am citit poezia autorului asumat dintr-o altă perspectivă, aceea a imaginii. De la poezie, încercam să ajung la reprezentarea ei, însă procesul poate fi și unul invers. Îmi amintesc cum analizam nemișcată unul dintre tablourile care mi-au stârnit cel mai mult curiozitatea, lucrarea care are la bază poemul Portret de fată, de Ștefan Manasia. Cu poeziile sale mă întâlnisem sporadic, mai mult întâmplător decât planificat, astfel că, descoperirea lucrării lui Ioniță Benea a implicat nu doar fascinație, ci și un imbold de a mă (re)apropia de poezia unor autori încă îndepărtați mie. Lucrarea mi-a dat senzația unui echilibru imperturbabil, perpetuu, atent studiat, un echilibru venit din precizia liniei, când groasă, când subțire, fermă, dar deloc dură, o linie care, atunci când își schimbă direcția, fie se rotunjește blând, fie se mulează pe colțuri mai mult sau mai puțin ascuțite. Spun o linie, când ele sunt, de fapt, două, una într-un sens și una în celălalt,  amândouă definindu-se reciproc într-o simetrie imperfectă și configurând traseul unei ciclicități. În deschiderea lor rectangulară se înfățișează un chip de femeie în poziție orizontală, culcat și, la o primă vedere, impersonal. Ochiul mirat, nasul atenian, gura ușor întredeschisă și urechea firavă îmi lasă senzația unei tinereți criogenizate. Umărul, cotul, dar mai ales mâinile, fragmente de linie curbă, aflate în poziția lor firească imprimă un aer feminin portretului. Sub mâinile protectoare, trasate ca niște aripi de înger, se conturează o clepsidră, reprezentativă, din punctul meu de vedere, pentru întregul tablou.

În întreaga expoziție, între deschideri și închideri, marcante rămân două aspecte: întrepătrunderile dintre linii, atingerile și chipurile, mereu diferite în fiecare lucrare. Chipuri care te urmăresc fără să te privească și care sunt ilustrarea vie a unor emoții în formă brută.

Atingerile, mâinile și chipurile se află într-o perfectă concordanță în lucrarea inspirată de poezia lui Dumitru Crudu, unde atmosfera creată este întocmai aceleia produse de ascultarea unui cântec folcloric vechi. Un om cu două chipuri, două mâini relaxate una peste cealaltă, o biserică urmărind tacit evoluția vieții și a omului din spate și o încrâcenare a liniei în spații mici. Prima dată însă, văd ochiul. Un ochi nedefinit, aglomerat, agitat, un ochi creionat alert, cu duritate și forță și care, deși ar părea poziționat nicăieri, este stabilizat de centrul plin și negru din interiorul său. Același nas atenian ca și în celelalte lucrări, aceeași gură firavă, o altă expresivitate. Chipul cu ochi frânt are un gât lung și unduitor, fiind îndreptat în sus, într-o atitudine curioasă, rugătoare și istovită. Celălalt chip, adică cea de-a doua jumătate a feței, este o completare sau, extrapolând, o umbră pentru primul chip, un spațiu necesar devenirii. Un tablou despre reflectarea eului în celălalt,  cu o privire fixă/ ca o gură fără dinți/ deja/ nu mai putem evita/ călătoriile/ în jurul becurilor aprinse/ enorme/ Așa sunt și ochii mei oare/ acum (…) .

Nu puteam să nu amintesc tabloul inspirat de poezia lui Claudiu Komartin, un colaj nu doar la nivelul compoziției, ci și la cel al semnificațiilor, tablou care, în perspectiva mea, înglobează viziunea artistică a întregii expoziții. Lucrarea constituie o experiență vizuală încântătoare și provocatoare, date fiind alăturarea inedită a elementelor (introducerea fragmentelor de ziar), cromatica aleasă și exploatarea contrastelor în cel mai armonios mod cu putință. Contururile entuziaste produc exaltare pură și ilustrează reprezentarea geniului artistic. Cromatica este, de asemenea, percutantă: cobaltul lăsat singur, asemănător aici cu cerneala, cu o textură ușor apoasă, ușor uleioasă, ar fi închis lucrarea într-un spațiu inaccesibil, rece. Astfel, fragmentele îngălbenite de ziar însuflețesc cobaltul (când laitmotivul din volumul lui Komartin este însăși o culoare, una puternică și care se impune, el nu putea fi ilustrat altfel decât prin chiar existența sa) și conferă complexitatea întregii lucrări, vizibilă în fiecare contur, în fiecare textură, în fiecare cuvânt și în fiecare atingere.

Creația lui Ioniță Benea este, citându-l pe Alexandru Cosmescu, un spațiu blând care te primește ca și cum te-ar îmbrățișa.

Lucrarea inspirată de poezia lui Florin Partene, cu reprezentarea atât de sugestivă a întâlnirii dintre cele două „personaje” ori scena atât de ritmată prilejuită de poezia Elenei Vlădăreanu sunt doar câteva dintre imaginile care au rămas întipărite în mintea mea. În expoziția lui Ioniță Benea (ce cuprinde peste 20 de lucrări) am descoperit un nou mod de exprimare și de raportare la poezie – nu doar inedit, ci profund onest. Am perceput un cititor atent și un artist care își lasă amprenta personală în fiecare tușă și în fiecare atingere a operei pe care o citește/ creează. Lucrările sale pline de rafinament și forță exprimă, în mod deschis, o pledoarie adusă artei înseși care nu este nici poezie, nici pictură, nici muzică, nici grafică, ci toate acestea la un loc și puțin mai mult. Semne de carte sau atingeri. Mai mult decât grafică.

(*Viviana Gheorghian, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.)

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.