Nu toți oamenii pot visa lucruri frumoase care să le înfrumusețeze viața altora.
Cel mai recent roman publicat de Care Santos, Nebunul păsărilor (tradus în limba română de Jana Balacciu Matei), își propune să scoată din uitare chipul și personalitatea unui bărbat al cărui nume este astăzi aproape necunoscut: ornitologul amator Eugene Schieffelin. Un bărbat despre a cărui existență se știu prea puține, dar de numele căruia este legată aclimatizarea pe continentul american a graurilor, păsări devenite în decurs de un secol o specie comună și în acest areal. E, așadar, un om despre care documentele timpului păstrează prea puține informații, lăsând loc astfel posibilității de a broda pe marginea unor crâmpeie de viață, de a imagina ceea ce se ascunde în spatele „paginilor albe” din biografia lui, de a intra într-o poveste. Cea pe care alege să o spună Care Santos: despre viața, dar mai ales despre pasiunea lui Eugene Schieffelin. Pentru că asta este Nebunul păsărilor: istoria unei pasiuni. Care se leagă de o alta, cea a New York-ului la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, oraș aflat în plină dezvoltare, în momentul în care își căuta și își construia o identitate. Un New York a cărui dinamică, a cărui atmosferă se oglindesc (uneori orgolios, alteori lăsând să se întrevadă un adevărat complex de inferioritate) în ceea ce se întâmplă pe continentul european, la Londra. Un oraș descris prin raportare la suflul mai larg al unei Americi încă tinere – cu problemele ei identitare, rasiale, sociale, dar și cu ambiția de a imita și de a adapta pentru a depăși, de a testa noul, posibilitățile viitorului, pe scurt, de a deveni o lume de sine stătătoare, care preia modele, asimilează imigranți și în care se pot schimba cu rapiditate destine. O lume fremătătoare, clocotind de viață, în care orice vis se poate împlini. Cu condiția să existe un dram de nebunie. Și chiar dacă visul se dovedește uneori mai puțin puternic decât realitatea, chiar dacă viețile oamenilor trec cu repeziciune din luminile reflectoarelor în umbră sau invers, chiar dacă nu toți reușesc, America pare a fi cu adevărat spațiul în care esențiale rămân visul și dorința de a încerca.
Pe acest fundal în care afirmarea statutului social înseamnă raportarea la valorile lumii vechi, dezvoltarea afacerilor de familie sau posibilitatea de a duce orice fel de viață dorești se brodează istoria Schieffelin-ilor – a fraților mai mari, dar și a celor doi mai mici, Martha și Eugene, a proprietății Rooka Hall, unde Eugene și sora lui își petrec copilăria, unul descoperind sălbăticia și frumusețea naturii, atras de misterul păsărilor și al tuturor viețuitoarelor vii, celălalt (Martha) retrăgându-se printre cărțile din biblioteca familiei. Ambii legănați de istorisirile bunicii, de lecturile din Biblie, asimilând regulile unei vieți aproape austere, devenind (fiecare în felul lui) un ciudat – diferiți fiindcă rămân departe de preocupările fraților mai mari care își găsiseră deja un rol în mecanismul presupus de responsabilitățile familiale. Bucurându-se astfel de libertatea de a trăi în afara oricăror constrângeri. Iar Eugene resimțind apoi toată viața nostalgia paradisului, a libertății, a plăcerii de a fi una cu natura, de a-i putea descifra tainele. Păstrând însă pasiunea pentru păsări, obiceiul de a le urmări oriunde s-ar afla, de a le înțelege, de a desluși ceva din semnele pe care prezența și zborul lor le aduc în lume.
De câteva ori are prilejul să privească, extaziat, dansul graurilor pe cerul crepuscular. Percepe și el strania beție a frumuseții. Frenezia aceasta bruscă care face ca totul să aibă sens, inclusiv lucrurile care n-au avut niciodată.
Eugene Schieffelin e un bărbat taciturn, retras, un nebun frumos și inofensiv. Ajuns la șaizeci și un pic de ani fără a fi lăsat nimic semnificativ în urmă, bântuit de apariția nocturnă a celor trei figuri masculine ale Jacobilor, de reproșul lor. Devastat apoi de moartea Marthei, căutând în jurnalele ei ceva ce a pierdut definitiv, hotărât să-și consemneze el însuși în scris viața. Poate pentru a alunga sentimentul ratării. Poate pentru a-și atenua spaima de moarte, acutizată de dispariția surorii de care a rămas mereu apropiat. E un proiect ce nu se va împlini nicicând, deși o întâmplare ce s-ar fi putut sfârși tragic, un accident, îl aduce în viața lui și a soției sale Catherine pe tânărul Daniel, cu pasiunea lui pentru desen și plăcerea de a scrie. Pe care Eugene îl va și angaja ca secretar tocmai pentru a-l ajuta să-și pună ordine în amintiri și să le dea o formă.
Întâlnirea cu Daniel și, prin el, cu ambițioasa și emancipata ziaristă Nellie Bly pune în mișcare o fibră amorțită a sufletului lui Eugene: curajul de a face ceva în amintirea Marthei. Hotărârea de a-și urma pasiunea și altfel decât privind rațele din parcul din apropierea bulevardului Madison, o nebunie verde în mijlocul unei insule de piatră, și altfel decât bucurându-se de sunetul scos de o ciocănitoare sau de silueta neașteptată a unei bufnițe polare. Urmărit de imaginea evocată de Martha în jurnal, aceea a stolurilor de grauri rotindu-se pe cerul londonez, de cuvintele pe care aceasta le notase în jurnal (Bine ar fi ca într-o bună zi graurii să danseze deasupra apelor golfului New York), de amintirea discuțiilor despre numărul impresionant de păsări ce apar în opera lui Shakespeare, de dorința de a-l omagia pe Bard oferindu-le new yorkezilor posibilitatea de admira chiar în orașul lor toate speciile menționate de ilustrul englez, adulat și jucat pe toate scenele și constituind pasiunea comună a Marthei și a lui Catherine, Eugene decide să călătorească din nou la Londra, acolo unde a trăit în timpul războiului de secesiune, orașul pe care nu l-a iubit niciodată, dar în care a reușit să întâlnească oameni cu aceeași pasiune și din care va reuși să se întoarcă peste un timp cu câteva perechi de grauri pentru a încerca să-i aclimatizeze acasă. O aventură ce poate părea astăzi stranie și desuetă, dar care este semnificativă pentru spiritul epocii, pentru spiritul american.
O poveste are însă nevoie de mai mult decât o figură destul de ștearsă, fie ea și animată de un vis nebunesc. Care Santos știe că orice istorisire bună presupune niște fire de rezistență, care să o propulseze și care să mențină viu interesul cititorului, să-l seducă. De aceea, povestea lui Eugene adună mici secvențe din istoria propriei familii și deveniri, amestecând personaje fictive cu altele reale, al căror fel de a fi și a căror activitate sunt doar schițate din câteva linii, Care Santos reușind să surprindă un tablou în mișcare al preocupărilor timpului, cu amestecul de vechi și nou, cu figuri emblematice. Printre care nonconformista Elizabeth Seaman, cunoscută ca Nelli Bly, cea care semna cele mai citite rubrici ale ziarului New York World și a pus bazele jurnalismului de investigație, care a doborât recordul personajului lui Jules Verne, Phileas Fogg, reușind să facă înconjurul lumii în doar 72 de zile, apoi renunțând pentru o perioadă la independența ei și conformându-se presiunilor sociale, căsătorindu-se cu un prosper om de afaceri, pentru a reveni mai târziu la jurnalism. Sau Richard Owen, fondatorul Muzeului de Istorie Naturală din Londra, membru activ al Societății Britanice de Aclimatizare, cu preocuparea lui constantă pentru știință și pasiunea pentru păsări. Sau prezența deopotrivă discretă și elegantă a baroanei Angela Georgina Burdett-Coutts susținând diverse cauze puse în slujba progresului.
Orașul? Mă-ntrebam tot timpul dacă nu m-au păcălit, că mie-mi spuseseră că la New York e ca-n grădina paradisului, da’ fără șerpi.
Care Santos imaginează posibile interacțiuni între Eugene și Catherine Schieffelin și acești oameni, făcând verosimilă împlinirea visului acestuia de a oferi new yorkezilor posibilitatea de a se bucura de un crâmpei de frumusețe europeană privind zborul graurilor deasupra orașului în apus. Plonjând printre alte povești de familie, precum cea a părinților lui Daniel care au fugit din Spania pentru a-și putea trăi dragostea interzisă, dar a căror iubire nu a rezistat provocărilor noii vieți sau precum cea a lui Jakob Schäuffelin, stră-străbunicul lui Eugene, un om probabil nu prea subtil, nu prea inteligent, măcelar și fabricant de praf de pușcă, ajuns peste ocean și vânzându-se ca sclav – fără ca asta să-i împiedice pe descendenții lui să facă treptat avere și să ajungă printre familiile cele mai respectate din America. Urmărind reacția față de diversele invenții ale vremii: ascensorul, telefonul, instrumentele de măsurat temperatura: teama, reticența, fascinația oamenilor. Punctând evenimente care au zguduit conștiința americană: de la asasinarea lui Lincoln de către actorul John Wilkes Booth până la (printr-un spectaculos salt în viitor) cea mai mare catastrofă aeriană cauzată de impactul cu păsări din istoria aviației civile – 4 octombrie 1960 (și ea o consecință a nebuniei oamenilor: a dorinței lor de a schimba arealul natural al unor specii, de a cuceri un loc ce nu le-a fost menit sau doar o întâmplare nefericită, căci în locul stolurilor de grauri din cauza cărora s-a produs accidentul ar fi putut fi orice alte păsări).
Și-apoi, pe cine mai interesa acum Shakespeare? Cât avea să mai țină mania asta, acum că progresul și tehnologia dominau lumea?
Nebunul păsărilor e un roman care se desfășoară pe orizontală, cucerind permanent alte spații, cu o acțiune ce se mișcă printre epoci, urmărindu-le schimbările, aducând în prim-plan mereu alte chipuri și destine – pe care le leagă de cel al lui Eugene Schieffelin și de istoria familiei sale. Totul ca într-o uriașă broderie, tot mai amplă, pe care se perindă figuri de bărbați și de femei, frânturi de destine și se scrie o pagină de istorie americană. În secvențe ce se luminează una pe cealaltă: povești ale sosirii pe continent, ale dezamăgirii, ale adaptării, ale ratării sau ale succesului. Printre ele, chipul și opera lui Shakespeare, plutind fantomatic nu doar în visele lui Eugene Schieffelin, ci iradiind și în pasiunea proaspăt îmbogățiților americani pentru operele a bardului, în fascinația oamenilor de știință ai vremii, deopotrivă în Europa și în America. Astfel că visul nebunesc al unui bărbat ce a trăit acum aproape un secol și jumătate în urmă se leagă de visul, sublim și excepțional, al unui alt bărbat – cel a cărui operă a schimbat probabil în cea mai mare măsură lumea. Pentru că ea oglindește visuri de mărire și de nebunie, visuri sângeroase și visuri sublime. Care au hrănit și continuă să hrănească mereu alte și alte visuri.
- Citește AICI și recenzia volumului Voi merge pe urmele pașilor tăi și AICI – recenzia romanului Jumătate de viață!
(*Nicoleta Munteanu, co-fondatoare, alături de Emil Munteanu, a Proiectului Alecart, profesoară MERITO la Colegiul Național Iași, consideră că a fi profesor de română înseamnă a-i transforma pe elevi nu doar în niște absolvenți cu note mari la bac, ci în cititori și spectatori pasionați, a-i aduce aproape și de literatura/ teatrul de azi scriind despre cărțile nou apărute sau despre spectacolele puse în scenă la teatrele ieșene și nu numai.)
