Ca traducător, ești legat de textul original cu lanțurile fidelității, în schimb aici… aici trădarea e permisă. Poți înlocui unchiul cu tatăl. Un prieten cu altul. Pot să inventez conversații întregi, pe care nu le-am mai auzit niciodată. Pot să mint. Pot să mă răzbun prin cuvinte. Dar pot și să iert.
Romanul lui Eshkol Nevo, Simetria dorințelor, dă cuvântul celui care obișnuiește să existe pasiv, a cărui voce nu cutează să se lase auzită așa cum și-ar dori mintea, a cărui individualitate e strâns legată și modelată de relația cu prietenii și care nu are neapărat o direcție în care să se îndrepte (Fiindcă până și rostirea cuvântului ,,scop” îmi dă fiori. Și nu fiori de emoție. Ci de febră.), dar știe sigur că trebuie să îndeplinească singur ultima dorință pentru a încheia un ciclu. Arată frumusețea unei prietenii puternice, arată cât de nemiloasă este viața, arată ce este iertarea, arată ce este iubirea.
Știți la ce m-am gândit? a întrebat, m-am gândit ca fiecare dintre noi să scrie pe câte un bilet unde visează să ajungă, să fie peste patru ani. Atât din punct de vedere personal, cât și profesional, practic din toate punctele de vedere. Iar la următorul Campionat Mondial, să recitim biletele și să vedem ce am reușit să realizăm între timp.
Ceea ce începe sub forma unui joc, în sufrageria lui Amichai, la un meci de fotbal, cu burekas și pepene cu feta pe masă, are efectul unui catalizator, potențând densitatea evenimentelor ce se vor petrece în viețile celor patru tineri israelieni: Yuval, traducător, Amichai, recepționer la ,,Inimi sănătoase”, Churchill, procuror, și Ofir, cel care concepe reclame. Prietenia celor patru s-a clădit încet, cărămidă cu cărămidă, încă de când au fost în armată, nu și-a pierdut farmecul și nici autenticitatea. Toate dorințele naratorului personaj sunt legate de Yaara, de care e sincer îndrăgostit, dar față de care resimte în egală măsură teamă și precauție, deoarece nu crede că un bărbat ca el poate fi împreună cu o femeie atât de minunată, de diferită, ceea ce face ca începutul să pară o rană ce așteaptă să fie examinată cu atenție înainte de a se pune un diagnostic nefavorabil. Prin comparație, dorințele celorlalți par mai simple, mai pragmatice: Churchill vrea să facă o schimbare importantă pentru societatea israeliană, Amichai speră să își deschidă o clinică de medicină alternativă, iar Ofir dorește să nu mai lucreze în publicitate și să scrie o carte de povestiri. Interesant este modul în care Nevo potrivește ca într-un puzzle complicat harta evenimentelor din viața fiecăruia, astfel încât jumătatea stângă să se poată reflecta în jumătatea dreaptă, jucându-se cu ceea ce ține de natura umană, cu vulnerabilitatea și solidaritatea, fără să ezite să își pună personajele în situații delicate, forțându-le să se maturizeze și urmărind traiectoria acestei maturizări, și să sudeze relațiile dintre ele prin experiențele dificile prin care trec, racordându-ne, totodată, la realitățile israeliene și intrând într-un joc subtil cu cititorii, purtându-i printre detalii aparent neînsemnate și evenimente anodine, care însă prind greutate în final, reflectând totul ca o oglindă atent montată, ce nu îți oferă de la început imaginea întregului, ci prin reflexii ce se suprapun și care recompun mereu mai clar realitatea.
Unul trebuie să moară neapărat, a suspinat el, altfel… niciun film.
Ideea simetriei pare a-i urmări la fel de aproape precum o face moartea, așteptând ocazia perfectă pentru a face o paralelă între trecut și viitor, axa fiind chiar modul de a fi și de a acționa al fiecăruia. În plan principal se plasează mișcarea circulară prin care se schimbă între ei dorințele, iar în cel de-al doilea, sunt plasate discuțiile cu mesaj puternic, rostite cu ușurință și superficialitate, cu certitudinea că sunt doar cuvinte, care însă reușesc să se adeverească. Yuval se află într-o etapă dificilă, în care nu mai are motivație, duce lipsă de un scop (probabil unul dintre cele mai triste momente în care poate ajunge cineva, când nu știe pentru ce să se mai trezească dimineața), încearcă să pună o stavilă abisului în care a alunecat și nu reușește, caută un colac de salvare în orice. Nici măcar prietenii nu mai constituie un refugiu. Le simte în continuare iubirea, dar fiecare trăiește în limitele existenței pe care a ales să o ducă, cu familia și cu munca sa, de unde sentimentul singurătății ce răzbate tot mai puternic, tulburându-i sufletul și dezorientându-l. Într-un moment de iluminare, de conștientizare a simetriei care este pe punctul de a se produce, o scânteie aprinde fitilul artificiilor din interiorul lui Yuval. Churchill s-a căsătorit cu Yaara și urmează să aibă un copil – dorința lui Yuval, Amichai a fondat asociația ,,E Dreptul Nostru” în memoria fostei sale soții, Ilana, care luptă pentru schimbarea relației doctor-pacient în sistemului medical – dorința lui Churchill de a face o schimbare, apoi Ofir înființează clinica de medicină alternativă pe care și-o dorea Amichai. Singura dorință ,,fără stăpân” este cea a lui Ofir: să scrie o carte de povestiri. În această ecuație a simetriilor, a împlinirii în celălalt a visului fiecăruia, Yuval trebuie, așadar, să devină povestitorul, să scrie o carte.
Probabil pe de-o parte datorită faptului că, precum spunea Aristotel, prietenul se cunoaște doar după ce ai mâncat multă sare cu el.
Relația lui Yuval cu Churchill este o sfoară încurcată, strâns înnodată, dar rezistentă, pentru că, dintre toți, Churchill este cel care îi provoacă cele mai multe suferințe și dezamăgiri, începând cu trădarea ce l-a adus alături de Yaara, în detrimentul prietenului său, urmată de invidia subită pentru încrederea de sine pe care crede că acesta o posedă. Totuși, cu el are o conexiune inexplicabil de puternică, ce reușește să-i aducă împreună de fiecare dată, să construiască un pod deasupra tuturor problemelor (Iată de ce toate aceste întâlniri m-au purtat către un singur rezultat… dorul de vechii mei prieteni. Și mai ales de Churchill). Ce le-a consolidat prietenia a fost un vagabondaj în doi prin America de Sud, care a reușit să scoată la suprafață tot ce era ținut sub control acasă. Astfel, ceea ce pe moment a părut că îi va despărți, îi aduce mai aproape, consfințește oglindirea dintre sufletele lor, în ciuda acțiunilor și deciziilor incompatibile cu viziunea despre prietenie. Nu întâmplător, lupta pentru îndeplinirea simetriei este dusă la capăt tocmai de Churchill care reușește să obțină prima carte tipărită a manuscrisului lui Yuval Fried până la începerea Campionatului Mondial din 2002.
Atunci când trenul tău se oprește în stație, iar trenul din față începe să se miște, tu ai impresia că și trenul tău s-a pus în mișcare. În realitate însă, nu se întâmplă deloc așa. E doar o iluzie optică.
Să trăiești mereu cu dorința de a fi altfel decât așa cum ești, să privești cu admirație calitățile prietenilor, dar să nu le poți vedea pe ale tale, să accepți gândul că tu nu meriți ce e mai bun, să te privești cu o neîncredere exagerată, iată motivele pentru care Yuval își trăiește viața în jumătăți de măsură. Așadar, el își completează golurile provocate de timiditate, de vulnerabilitate cu părticele din viețile prietenilor pentru a obține o imagine ideală a existenței sale. Deși nu în mod conștient, ajunge să trăiască viețile celorlalți, iar pe a lui o transformă într-o umbră și, atunci când trage linie, observă că a rămas în urmă, că nu are nimic (după părerea mea, cei care te țin în loc sunt chiar prietenii tăi.).
Cât curaj trebuie să aibă o persoană pentru a-și renega propriile idei, mai ales dacă aceste idei sunt făcute publice, mai ales că acestea au o mulțime de admiratori, mai ales că datorită acestor idei Wittgenstein se bucură de o poziție foarte importantă în rândul intelectualilor europeni.
Yuval Fried este un personaj complex, marcat de reținere și de autocontrol, care recuperează bucată cu bucată o întreagă istorie trăită de el, de Churchill, Amichai și Ofir în anii prieteniei dintre ei. Întrebarea care se pune este dacă de curaj dă dovadă Yuval și fiecare dintre ceilalți trei tineri pentru a împărtăși ambițiile pe care le au, motivele pentru care vor să continue să lupte și să accepte posibilitatea de a se înșela, de a nu li se împlini dorințele. Mai ales când cel mai tare îți dorești să rămâi cu jumătatea ta, mai ales când tot viitorul gravitează în jurul unei zeițe de marmură, mai ales când acea persoană este cântecul unui saxofon într-un cartier străin sub cerul nopții, care te ghidează și de care te agăți pentru a ieși din întuneric, dar, mai ales, când tot ce visezi se întâmplă prietenului tău. Ce este de făcut atunci? Personajul recunoaște că nu este un erou (Dar eu sunt mult prea scund pentru a fi un erou de la Hollywood), că are slăbiciuni, că greșește, dar alege să rămână autentic, deși ar avea posibilitatea să proiecteze în manuscris o imagine mai glorioasă sau măcar mai interesantă a sa. Totuși, decide să dea consistență doar gândurilor care n-au apucat să iasă la suprafață la momentul oportun și să le lege de experiențele trăite alături de cei care i-au fost prieteni.
Cât curaj, așadar, trebuie să aibă fiecare pentru a trai într-o realitate care contrazice tot ceea ce credeai că se va întâmpla? Cât de puternic trebuie să fie Yuval pentru a vedea în fiecare zi că persoana iubită prinde rădăcini lângă altcineva, iar el este nevoit să o ia de la capăt? Și, mai ales, poate rezista o prietenie în aceste circumstanțe?
Simetria dorințelor, un roman care aduce un omagiu prieteniei, adevăratei și neidealizatei prietenii, simetriei de temut și scrisului (una dintre puținele modalități de a te salva), emoționează profund, tulbură, dă de gândit, căci pune în balanță lejeritatea tinereții ce presupune distracție, formare, cumul de experiențe, cu presiunea de a te maturiza repede, de a te stabiliza până la ,,anii de ghips” și de te simți împăcat cu propria viață.
*Ana-Maria Constantinescu, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, științe, la Colegiul Național Iași.
