Raluca Anisie: „Prieteniile pe care le-am legat aici (în liceu) au făcut din mine, în mare parte, ceea ce sunt astăzi.”
„Ce faci mai departe? La ce facultate dai?”
Cu astfel de întrebări suntem asaltați atât de des, încă din primul an de liceu, de tot felul de oameni. Unii excesiv de interesați, alții doar pentru că a pune astfel de întrebări unor tineri caracterizați în principal prin fragilitate și confuzie a devenit un fel de „modă”, un soi de normalitate ori chiar o necesitate într-o conversație. Dar cui îi pasă cu adevărat? Câți întreabă „Ce îți place să faci? Ai aflat sau încă mai cauți răspunsuri?”
Către aceste întrebări ne-a condus Raluca Anisie, absolventă a Colegiului Național Iași în anul 2010 (cu media 10 la bac), a Universității din Sheffield (ca șefă de promoție), și a unui master în Elveția unde, în prezent, lucrează ca inginer. Pentru ea, liceul a însemnat prietenie, afirmând cu tărie că „prieteniile pe care le-am legat aici au făcut din mine, în mare parte, ceea ce sunt astăzi”. Nu notele și nici competiția cu ceilalți. Nu acei mulți de zece, poate prea mulți, pe care îi iei poate pentru a fi primul, poate pentru că așa ne cer părinții, însă nu pentru tine: „Cel mai important este să fiți interesați de ceea ce faceți; puteți lua 10, acest lucru nu este o mândrie… mai târziu treci peste asta și nu va mai fi așa o mare satisfacție.”
Ce îmi place să fac? Nu sunt prea multe persoane care ne-o adresează, însă este, pentru cei mai mulți dintre noi, poate cea mai dificilă întrebare la care nu am găsit răspunsul… încă. Raluca ne spune însă că „Ceea ce aș face puțin diferit dacă aș fi din nou în liceu ar fi să mă expun mai multor experiențe extrașcolare, să încerc mai multe lucruri noi, astfel încât să am o viziune mai largă, să fiu mai implicată în ceea ce fac”. Din păcate, indiferența sau, mai bine spus, inerția există în rândul liceenilor, domnind încă acea amorțeală, acea inactivitate aproape totală căreia atât de mulți ne supunem. Motivele sunt variate – de la lipsa de interes, descurajarea celorlalți, până la reticența unor profesori: „Aș fi vrut un mediu care să favorizeze cât mai multe activități la care să particip, să văd ce îmi place și apoi să aleg”. Mărturisirile Ralucăi ne pune pe gânduri: „Poate și sistemul este de așa natură, însă mă obișnuisem să plutesc oarecum deasupra lucrurilor, să fac lucrurile să meargă, dar să nu mă amestec printre ceilalți și să nu mă implic în școală sau în alte activități.” O altă cauză care ne împiedică să ne implicăm ține de lipsa motivației intrinseci, de modul în care ne clarificăm anumite prejudecăți ce, deseori, formează propria pânză de păianjen în care suntem prinși. Percepția asupra propriei persoane, în special în cazurile în care suntem puși față în față cu aroganța sau impresia de superioritate a altora, este esențială, susține invitata noastră: „Concepția asta este alimentată de noi pentru că noi credem în ea, de aceea trebuie să fii foarte sincer, dar și tolerant cu tine, să nu te discriminezi tu însuți”.
„Mi-aș fi dorit ca profesorii să îmi spună că este normal să nu știi ce vrei să faci și că nu trebuie să te oprești la optsprezece ani să cauți și să-ți decizi soarta; nu este un moment crucial, este puțin cam devreme.” Adolescența este o vârstă a căutărilor, nu a încremenirii. În matematică, în fizică, în informatică, în acele discipline care îți „garantează” viitorul. E trist, însă adevărul este că, așa cum afirmă și Raluca, sistemul și concepția din România, „să termini o facultate la modă, nu contează dacă îți place, numai s-o faci.”, îi opresc pe tineri să caute, să experimenteze, să încerce lucrurile de care le este cel mai frică. Și Raluca, deși se simțea foarte bine în matematică, în fizică, ne-a mărturisit că ar fi vrut ca în liceu să-și testeze mai mult abilitatea de a scrie: „Întotdeauna am avut o afinitate pentru literatură, pentru scris, însă nu mi-am manifestat-o destul de mult atunci; simțeam că nu mă identific, nu aveam imaginea corectă despre mine.”
Din fericire, însă, unii au norocul, poate chiar „binecuvântarea” de a avea în preajma lor profesori care să îi motiveze, să îi îndrume, să îi ajute în acea căutare a ceea ce „îmi place”, creându-li-se un mediu favorabil, așa cum se întâmplă în Alecart: „Cu Alecart creați o lume separată de școală, plină de creativitate și implicare.”
Pe cine să ascultăm? Există cu adevărat o rețetă a succesului?
„Oamenii au diferite căi, însă uneori este o singură cale pe care toată lumea o urmează; suntem diferiți și este normal să avem nevoi diferite, de aceea trebuie să vă permiteți dreptul de a alege ceea ce vreți să faceți.” Opțiunea pentru un profil sau altul în liceu nu ar trebui să anuleze nevoia de schimbare de mai târziu. Ca exemplu, ne spune că „în afară nu este o tragedie dacă schimbi cursul”, mulți luându-și un an de pauză pentru a se gândi și a descoperi ce vor face în continuare. Întotdeauna se vor deschide uși pentru cei care vor să le vadă: „Veți întâlni foarte mulți oameni care vă vor deschide noi perspective”. Raluca susține cu franchețe că nu e greu să (te) descoperi dacă vrei cu adevărat: „Să faceți ceea ce vă place, să găsiți ceea ce vă place, să vă implicați, să căutați; intrați pe site-urile universităților și vedeți ce programe/ cursuri au și apoi alegeți ce vi s-ar potrivi”. Ea ne oferă chiar, aș spune, o rețetă a succesului (cu riscul de a suna clișeic): „A-ți păsa de ceea ce faci, a fi implicat, a face cu drag”, oferindu-ne chiar o posibilă deviză după care să ne ghidăm: „Nu vă opriți din căutare!”.
Soluții sau întrebări?
În urma dialogului cu Raluca Anisie am început să caut. Am început să înțeleg că, de fapt, succesul se definește prin cuvântul implicare, este rezultatul unei competiții cu tine însuți, că modestia și curajul sunt ale celor care și-au clarificat orice neînțelegere cu propria persoană și cu ceilalți, descoperindu-și valoarea. Am aflat că din liceu voi rămâne cu bucuria prieteniei, a cărților citite și a discuțiilor lungi despre probleme ce îmi par acum importante. Nu am plecat de la această întâlnire cu soluțiile, ci cu întrebările potrivite. Mulțumesc, Raluca.
*Andra Anițoaie este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.
