Tabăra de Jurnalistică „Puls” de la Muncel. „O astfel de experiență nu poate lăsa pe nimeni indiferent”

Tabăra Națională de Jurnalistică „Puls” de la Muncel (16 -22 august 2019). Tineri din toată țara, printre care și trei alecartieni (Viviana Gheorghian, Amalia Carciuc și Horia-David Munteanu), dezbateri incitante, dialoguri vii, profesori generoși, ziariști pasionați. Aer curat, jocuri interactive, lecturi noi, întâlniri memorabile.

Prima zi de la Muncel ne-a părut că a fost cât o săptămână întreagă pentru ca, în ultima zi de tabără, să realizăm, de fapt, că toată săptămâna a trecut ca și cum ar fi fost o zi. Cel de-al treilea an în care am participat la tabăra de la Muncel a reprezentat, pentru mine, o experiență cel puțin la fel de frumoasă ca cea din anii anteriori, despre Muncel neputând vorbi, de altfel, decât sub forma unei enumerații continue de  momente, flash-uri ori fragmente de clipă adunate atent. Fără a ști cum (ori cu ce) să încep, voi aminti doar de radioul de la care se auzeau cele mai bune „hituri de ieri și de azi” zi și noapte, de după-amiezile și de serile petrecute în prea bine cunoscuta redacție plină de hârtii mâzgălite, scaune deranjate, (multă) cafea, oameni implicați și pârși zgomotoși prin pereți, de (re)întâlnirea cu persoane devenite mie dragi, de trezitul de dimineață, de poveștile spuse cu orice ocazie ori de serile de activități petrecute pe platoul din fața cantinei. Fără a avea semnal pe telefon, am mers mult, am cercetat, am vorbit, am râs, am citit, am lucrat, adică am făcut întocmai acele lucruri atât de simple și de firești de care uităm noi adesea. Nu degeaba, versurile imnului taberei de anul acesta s-au auzit tandru pe melodia cântecului „Have you ever seen the rain”. (Viviana Gheorghian)

Muncelul rămâne pentru mine o imagine a statorniciei, un loc unde schimbările apar odată cu oamenii noi care la finalul taberei îți devin inevitabil dragi, un decor ce ține să te sfideze sau poate doar să te aline, primindu-te mereu cu aceeași exaltare. Am fost bucuroasă să recunosc locurile pe care le îndrăgisem imediat încă de acum doi ani, atunci când ajunsesem pentru prima dată în tabăra de jurnalistică de la Muncel. Momente mici ce se țes aproape singure, ochii cu care te obișnuiești să te intersectezi la mese, între activități sau în pauzele care te prind întins în iarba răcoroasă, muzica care răsună la prima oră a dimineții, timpul care se ghida după alte reguli decât cele cu care ne-am obișnuit sunt doar câteva dintre amintirile pe care le iau cu mine la finalul taberei printre îmbrățișările de rămas-bun și printre promisiunile unor întâlniri viitoare. La Muncel e curcubeu – spune unul din versurile imnului – și toți cei care am fost acolo cu siguranță am crezut asta până la capăt. Am râs mult, am cântat, am găsit poienițe adăpost, ne-am pătat degetele curioase de culoarea proaspătă a murelor, ne-am speriat de tropăitul energic al pârșilor în podul redacției, am dat forme sunetelor care se pierdeau noaptea în negura pădurii, ne-am pus dorințe pentru fiecare stea căzătoare zărită, iar, în cele din urmă, am așteptat un răsărit care vestea sfârșitul unei săptămâni de tabără trecute pe nesimțite. (Amalia Carciuc)

Când mă gândesc la săptămâna petrecută la Muncel, prima imagine care îmi vine în minte este legată de prieteni: pe o parte dintre ei i-am reîntâlnit după ce tot Muncelul îmi oferise prilejul de a-i cunoaște anul trecut, pe alții i-am descoperit anul acesta. Muncelul e un loc al legăturilor care au la bază discuțiile despre cărți, muzică, oameni frumoși, despre cum e să fii adolescent și să te bucuri de ceea ce îți oferă voluntarii, studenții și profesorii, dar și după-amiezile pline de activități și nopțile întotdeauna prea scurte pentru câte gânduri ai de împărtășit. O astfel de experiență nu poate lăsa pe nimeni indiferent, căci darul minunat al acestei tabere este legat, în primul rând, de oamenii care o fac posibilă. Cu gândul că Muncelul ne va aștepta și vara viitoare, rememorez ceea ce s-a întâmplat, știind că multe vor rămâne nespuse, fiindcă ele se vor împlini în lunile ce vor urma. (Horia-David Munteanu)

Tabăra Națională de Jurnalistică, „Puls” (ediția a XXVII-a), ce s-a desfășurat în Centrul de Agrement Muncel, jud. Iași, a fost organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași căreia îi mulțumim pentru oportunitatea de a afla de la profesioniști secretele gazetăriei.

P.S. Cunoscând ceea ce se întâmplă și în Tabăra de Reviste Școlare care se desfășoară tot la Muncel la începutul vacanței, ne întrebăm de ce acolo activitățile jurnalistice sunt ca și inexistente, de ce modelul „Plus” nu poate fi copiat. O fi din aceeași cauză din care rezultatele fazei naționale a Concursului de Reviste Școlare sunt aproape clandestine? (Prea puține județe fac publică lista cu punctajul/ locul obținut de reviste.)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.