Iris TINCU:
Ziua a 3-a
Zi care a început bizar.
M-am trezit şi m-am dus direct către balcon. Intenţiile mele erau clare, iar plămânii oscilau între disperare şi extaz. M-am hotărât să le las un moment de acomodare, aşa că am privit îndelung peisajul care se desfăşura în faţa mea. O pădure superbă, verde, luminoasă, în mijlocul căreia trona o frumuseţe de WC devastat de vreme. Totul era idilic…
Gata, le-a ajuns plămânilor momentul de inspiraţie poetică! Acum este timpul să îşi înceapă treaba şi chiar să aibă şi mult spor. M-am aşezat relaxată pe un scaun – doamna Hitler dormea neîntoarsă la ora aia – şi mi-am desfăcut încet tabachera aprinzând o ţigară. Dar panică totală! Ţigările nu aveau nici gust şi nici miros. Mă uitam în zare şi mă gândeam cu ce am greşit, ce s-a întâmplat între noi de mă resping aşa, fără milă, la fiecare fum. Mă uitam la ele şi ele la mine. Era o ceartă mută, dar tensionată. Am clacat. Am pus tabachera la loc în geantă şi m-am întins pe patul curbat. Mă durea infernal capul. Au şi ele un stil de a face reproşuri… În primele luni ale relaţiei noastre erau docile şi nu mă cicăleau. Dar acum au devenit nişte bunici demodate. Încă le aud cum îmi zic, articulând fiecare cuvânt cu ajutorul filtrului, cuvinte răutăcioase, mustrătoare.
Hmm… Ori aerul e prea puternic pentru mine ori mâncarea a avut ceva dubios, dar un lucru e clar: am pierdut mic-dejunul pentru a avea o discuţie serioasă cu Dunhill-urile din tabacheră.
Ziua a 4-a
Dacă toate cele 3 zile au fost incredibil de calme (chiar şi doamna Hitler ne observase cuminţenia), a patra a reuşit să pună capac la o tabără care părea formată doar din copilaşi fricoşi, respectiv speriaţi de posibilele consecinţe.
Petrecere animalică de unde au răsunat şi Nirvana şi Megadeth, dar si Joe Cocker (nanana) – de melodiile comerciale nu mai zic , deoarece scriu pentru Alecart. Bestiile au furat de la profi mâncare şi nişte bere. S-au încălcat flagrant toate regulile impuse de doamna Hitler şi s-a dansat până pe la 03:00 dimineaţa! După, ne-am adunat toţi într-o cameră, eu fiind încă terorizată de un film de groază, pe care îl văzusem în aceeaşi zi. Când totul părea liniştit, BUUM! Cineva a aprins focul de tabără, deşi afară ploua. Încântare, dar şi panică.
Pe scurt, ce urma să vadă doamna Hitler a doua zi (dacă nu existau nişte oameni responsabili care să facă curat după dezastrul pe care l-am lăsat): chiştoace în rondurile cu flori, o îngheţată cu ciocolată “îndragostită” de faţa de masă albă, câteva sticle înşirate în toată sala de mese, un foc epuizat, mâncarea profilor terminate şi, nu în ultimul rând, o serie de copii – printre care şi noi, alecartienii –claie peste grămadă, lucru nepermis, desigur, de Doamna Comandant.
Sfârşit apoteotic, după trei zile în care toţi am fost nişte sfinţişori intelectuali.
