Tinerii de azi nu (mai) citesc

O tânără, cu capul ușor aplecat spre poală, cu cotul sprijinind banca și palma făcută așternut sub tâmplă, citea. Avea în mână un Marquez. Pe bancă să fi fost fie Mărturisiri și anateme, fie Pe culmile disperării, în orice caz, un volum semnat de Emil Cioran. Împrumutat de la colega din spate care, cu o pauză în urmă, terminase primul ei volum de Kafka, Castelul. Colegul din prima bancă încerca să le explice unor fete din clasa alăturată cum descoperise un volum de poezie contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate. Nu este o imagine de acum 15 ani, nici de acum 20; nu, nu este nici de dinainte de ’89, ci e o secvență din clasa mea surprinsă în urmă cu câteva luni, înainte de vacanța de vară, într-o zi ca oricare alta. Bineînțeles, în imagine, printre discuțiile despre colegii mai mari, despre profi și despre nopțile nedormite (uneori la biroul de scris, alteori la petreceri) se strecoară și o pereche de căști, câteva telefoane ori o priză suprasolicitată de încărcătoare. Și totuși, pe bănci încă există cărți ce au colțurile paginilor îndoite. Tinerii citesc. Nu tinerii de azi, nu tinerii încă, nu tinerii mai. Tinerii sunt #cititori. Nu toți, însă nicăieri și nicicând nu a putut fi toată lumea într-un anume fel.

Statistici, sondaje alarmante, voci îngrijorate. Generația de azi nu mai citește. Generația de azi este acaparată de tehnologie. Uite rata analfabetismului funcțional. Uite numărul de cărți vândute. Uite greșelile din comentariile de pe Facebook. Uite locul ocupat de România în Uniunea Europeană.

Din clasa din care fac parte se poate extrage un număr consistent de cititori. De literatură universală și de literatură română. De literatură clasică și de literatură contemporană. De poezie și, deopotrivă, de proză. Acest lucru i se datorează în mare parte profului de literatură care nu ne-a spus niciodată că cititul este important, asta devenind deja, mi se pare, o replică a non-cititorilor, dar care ne-a arătat cât de bine este să citești și cât de rău este să nu o faci: Uitându-mă la fața cuiva, pot să îmi dau seama dacă persoana respectivă citește sau nu. Nu voi face nicio pledoarie pentru citit, spre ușurarea cititorilor și spre dezamăgirea non-cititorilor care acum nu mai pot interveni, nici măcar în gând, cu un așa este la cele ce aș fi putut să le scriu despre importanța lecturii. Tot ce pot să fac este să invoc câteva momente.

Citim în pauze, în tramvai, în drum spre casă, acasă, în pat, la birou, în săli de așteptare. Uneori, cititul este o pauză binemeritată, alteori este activitatea care leagă fragmentele din zi, dar, în orice context, cititul este o alegere. Una mai bună decât oricare alta. Tocmai din acest motiv, tinerii de azi citesc. Pentru că cititul este o alegere, iar tinerii (atât de ciudat să folosesc acest cuvânt la persoana a III-a) au nevoie nu doar de alegeri, cât de sentimentul prezenței acestora în viața lor ca elemente salvatoare ce validează o identitate, un discernământ, o atitudine. Unii vor spune că o astfel de perspectivă mult prea generalistă, optimistă și entuziastă este prea puțin ancorată în realitatea unde majoritatea tinerilor se situează într-o categorie a necititorilor sau, și mai rău, în subgenul non-cititorilor, necititorii care mereu au o părere despre lectură, despre cărți ori despre evoluția literaturii, necititorii care se plâng de aportul negativ adus de internet ori de rețelele de socializare cărții tipărite, pe care o poți simți în propriile tale mâini. A fi non-cititor este mai grav decât a fi un simplu necititor, căci, știind deja tot ce se poate despre citit, nu mai are nicio relevanță să ai contact cu actul în sine.   Revenind, când pesimiștii (am folosit poate prea multe etichete; fără a cataloga sau a acuza, ele sprijină doar o idee) vor da toate aceste exemple de tineri care nu citesc, le vom spune că noi, cei care alegem să citim, reușim să acoperim vocile celor care nu o fac. Nu este despre o solidaritate între cititori, nici despre o mișcare comună, ci, poate, doar despre un gând comun. Cititul nu trebuie transformat în cauza unei lupte, căci și-ar pierde esența, ar fi deja prea mult, ar fi altceva. Cititul este evadare, iar evadarea nu poate fi luptă. Toate aceste noțiuni sunt desprinse din spațiul zbuciumat al tânărului. Cititul este și el, deci, acolo.

Două dintre lunile preferate ale cititorilor ieșeni sunt septembrie și octombrie. Ele le dau prilejul de a se delecta cu literatură contemporană, cu volume ai căror autori nu le spuneau, poate, nimic cu câteva luni în urmă, de a se avânta în discuții, de a participa la întâlniri și la evenimente culturale și de a intra într-un dialog direct cu scriitorul a cărui carte tocmai au terminat-o, cu scriitorul preferat ori cu scriitorul care îi contrariază și care, da, a fost invitat la festival, așa că ar face bine să nu îl rateze. În luna octombrie are loc la Iași Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, eveniment care adună în același spațiu poeți, prozatori, traducători și foarte mulți cititori. Printre ei, și foarte mulți cititori tineri.

Printre cititorii tineri, și alecartienii, mereu bucuroși să întâmpine FILIT-ul cu brațele deschise și cărțile citite. În cadrul unui festival de literatură se poate observa, de fapt, că cititul (încă) pasionează și că tot el este (încă) la modă.

Parcurgem cărțile autorilor invitați cu caietul de notițe lângă noi ori cu creionul pentru însemnările de pe ultima pagină în mână, începem să discutăm în grupuri tot mai mari, între timp citim și cărțile din programa școlară, dar căutăm și altele noi, ignorând și refăcând la nesfârșit lista de priorități de lectură, mereu abandonată fie din cauza noilor apariții editoriale, fie din cauza unui prieten care ne recomandă (ori ne împrumută) ultima carte citită de el.

(Este adevărat că mulți dintre liceeni merg la întâlnirile cu scriitori fără să le fi citit cărțile, doar pentru a scăpa de ore, dar și asta ar trebui să ne bucure. Orice întâlnire, chiar și în acest context, nu poate fi decât formatoare. N.B. „Întâlnirile Alecart” sunt în afara orelor de curs.)

Imaginea unei mese rotunde. Tinerii de azi nu mai citesc. Așa mi-a spus cineva din partea stângă. Din plictiseală ori din lipsa unui interes concret de a-mi enunța convingerile așa cum am făcut poate mai sus, îmi întorc capul spre partea dreaptă pentru a vorbi cu altcineva. Cu privirea timidă și cu mâinile frământându-se, ascunzându-se, mă va întreba ce fel de muzică ascult, iar după o scurtă discuție, cu ezitare în glas, mă va întreba ce fel de cărți îmi plac. Eu îi voi spune cu vocea sigură răspunsul deja pregătit Nu am un anumit stil pe care îl prefer, important este să fie bine scrisă. Și de aici se va închega o frumoasă conversație despre ultimele cărți citite. Limbajul non-verbal poate să lipsească, conversația va fi pe Messenger. Și mai îmbucurător. Dacă în spațiul acela nociv, unde tinerii urmează exemplele negative, dau like la orice postare și pierd șirul orelor cu degetul pe ecran, poate exista și o conversație despre lectură înseamnă că o atitudine optimistă este permisă. Cel mai mare risc este să vorbești despre literatură cu un non-cititor. De aceea, rog mereu să mi se dea exemple.

(La Național, o clasă de mate-info are un opțional de literatură contemporană pe care și l-a dorit mult. Un opțional în care se discută și operele autorilor invitați la FILIT.)

Sub auspiciile cărților, în spațiul ALECART, nu credem în formulări de tipul Tinerii de azi nu mai citesc. Citim și scriem despre ceea ce citim, conservându-ne și potențându-ne entuziasmul.

Dincolo de o alegere, ca pas ce fundamentează și introduce actul lecturii, cititul implică un miraj al descoperirii. Descoperi noi titluri, noi nume, noi oameni, idei pe care le respingi ori pe care ți le însușești și, selectând, adică citind constant, din tânărul care citea împotriva tuturor statisticilor care spuneau că nu o face, te transformi în adultul care își caută noi titluri de adăugat în bibliotecă.

 

* Viviana Gheorghian (autoarea editorialului din Alecart 21) este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.

(În numărul 21 al revistei „Alecart” (în curs de apariție), veți putea citi, printre alte articole incitante, un interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu, Ancheta despre singurătatea în adolescență la care au răspuns scriitorii Cătălin Pavel, Immanuel Mifsud, Radu Vancu, un interviu cu Ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, cronici ale operelor scriitorilor invitați la FILIT, impresii de călătorie, „scrisori” ale absolvenților, un dialog cu Izabela Pavel, arhitect în Elveția, despre literatură și arhitectură. Pe scurt, o poveste vie ilustrată, ca de obicei, de grafica, pictura și fotografia semnate de artiști consacrați sau în formare (elevi & absolvenți). Povestea Alecart 21.)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!