Nicoleta Munteanu: Top 10, cărțile anului 2020

La fel ca oamenii, cărțile ne traversează an de an viețile. Multe oferă ceva și apoi rămân undeva, înăuntrul nostru, tăcute, însoțindu-ne de la depărtare. Nu se pierd, doar se subțiază un pic. Câteva, puține, așa cum se întâmplă și cu oamenii, se așază însă definitiv foarte aproape. Când mi-am alcătuit clasamentul, am ținut să fie doar volume care au fost publicate în 2020 (e forma mea de a mă gândi la anul care a trecut nu amintindu-mi dezamăgirile, ci lucrurile pentru care îi sunt recunoscătoare) și să fie semnate de scriitori străini.

  1. Dincolo de frontiere, de Andrei Makine (editura Polirom)

Un gând dens transformat într-un poem despre frumusețile uitate ale vieții. O developare a umanului pentru orbii care nu mai pot vedea, pentru canceroșii muribunzi, pentru eroii conectați la aparatele de resuscitare a funcțiilor vitale în mod artificial, pentru sălbaticii care am devenit. O poveste care pleacă de la un manuscris și câteva date ale unei existențe, de la o întâlnire în cafenea dintre un bărbat și o femeie și de la intuiția că plecarea ei în noapte ar putea ascunde gestul simplificator, actul renunțării. Apoi o rugăminte. O posibilitate, nu o certitudine. Dincolo de frontiere e un roman polifonic nu doar din perspectiva vocilor intertextuale, ci și a identităților asumate de autor ca autor, în care pentru prima dată Makine îl lasă să vorbească pe dublul său, Gabriel Osmonde. Un joc pe care Makine îl denunță și, în egală măsură, pe care îl joacă. Și totul pentru a ne obliga să trecem dincolo de frontiere și să privim la frumusețea simplă a lumii din jur. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

  1. Copiii de pe Volga, de Guzel Iahina (editura Humanitas Fiction)

Lupta cu teama, cu grija, cu sentimentul responsabilității, cu egoismul poate fi câștigată, nu însă și lupta cu demonii istoriei. Pe aceste fire care se intersectează permanent ne poartă romanul lui Guzel Iahina, într-o poveste despre viață și timp, despre ce înseamnă a trăi în Marea Republică a Sovietelor, în Republica germanilor din vremea lui Stalin și, deopotrivă, în Republica fricii și a neputinței. O meditație densă asupra iubirii, temerilor, a relațiilor dintre părinți și copii, a lumii cu tot ce-i al ei. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. De mine viața și-a tot râs, de David Grossman. (editura Polirom)

Un roman care te poartă din prezent pe firele văzute și nevăzute ale istoriei unei familii lărgite, printre destine pârjolite și amintiri dureroase, printre decizii care par de neînțeles, printre răsuflări care ard totul în jur, printre răni deschise. Pe drumul întortocheat al memoriei și al iertării – care nu știi dacă e cu adevărat posibilă, dar care răsare ca o promisiune din întunericul unor timpuri când mai îndepărtate, când mai apropiate. Un altfel de roman de dragoste, un altfel de roman despre părinți și copii, despre alegeri, despre viață. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. Educația europeană, de Romain Gary (editura Humanitas Fiction)

Romain Gary scrie despre o Europă care, chiar în timp ce visează la fraternitate, egalitate și libertate, scoate din cotloanele unei utopii mereu alte și alte forme de inumanitate și în care lecțiile pe care le învață tânărul Janek alături de partizani, îndurând frigul, foamea, spaima, acționând alături de camarazii verzi, văzând boala, moartea, trădările, apropierea, speranțele celorlalți sunt despre ceea ce înseamnă a fi. Dincolo de iarna lui 1943, dincolo de ocupația nazistă, dincolo de lagărele de evrei și de rezistența franceză, de luptele de pe Volga, de plutoanele de execuție, de tortură, de viol. Dincolo de contextul istoric. Educația europeană din romanul lui Romain Gary presupune să ucizi, să fii înfometat, umilit, să devastezi orașe, să ridici lagăre de concentrare, să ai o pastilă de cianură în buzunar, să detonezi dinamită, să te ascunzi, să trădezi. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu, de Boualem Sansal (editura Humanitas Fiction)

Nimic nu te pregătește pentru ceea ce îți propune Boualem Sansal în acest roman. Pentru metamorfoza multiplă pe care o aduce în discuție: a unui sine care preia – parțial – o altă identitate și care provoacă mutații la nivelul comportamentului celorlalți; a unei lumi – cea în care trăim, globalizată, lipsită de o reală capacitate de a supraviețui provocărilor, zguduită de așteptarea unor transformări pe care nu le poate controla și care se manifestă prin radicalizare religioasă și atentate teroriste; a scriiturii înseși, deschise, multiplicate, fragmentate, supraetajate, dense, ce adună bucăți distincte, scrisori, diferite texte, câteva capitole mai mult sau mai puțin complete, note de lectură, în care cititorul se poate pierde, pe care trebuie să le aducă în spațiul propriei realități și gândiri, să le reorganizeze și să le caute un sens în condițiile unei poetici textuale explicite a lipsei unei singure posibilități de interpretare a istoriei lumii și a istoriei personale. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. Cazul doctorului Kukoțki, de Ludmila Ulițkaia (editura Humanitas Fiction)

Romanul Ludmilei Ulițkaia e o cronică a unui destin, cel al medicului Pavel Alekseevici Kukoțki, care se deschide spre alte povești de viață adiacente sau de care este interconectat și o epopee a aproape 60 de ani din istoria Uniunii Sovietice, cu toate transformările sociale pe care le presupun stalinismul, ascensiunea la putere a lui Hrușciov, „dezghețul” ideologic, prigonirea elitei, epurarea în lagărele siberiene și mișcările boemei artistice până foarte aproape de prezent, într-o succesiune a generațiilor care oferă o imagine amplă asupra zbaterilor de tot felul. E o transpunere a unei realități în exact aceeași măsură în care e o alegorie a deșertului pe care-l traversăm, a călăuzelor de care avem nevoie, a ușilor care ne resping sau ne împing spre alte dimensiuni ale sufletului nostru, a urcușului și căderilor pe care le trăim întrezărind binele, sau rămânând orbiți de meschinăria unui gând sau a unui trai conformist.   [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. Oase solare, de Mike McCormack (editura Polirom)

Un extraordinar poem e acest roman al lui Mike McCormack. Un poem în care lirismul se împletește cu realitatea de zi cu zi, a unui om și a unei țări, într-o succesiune de imagini, de chipuri, de gânduri, de senzații doar aparent aleatorii, urcând și coborând pe o buclă a temporalității subiective. Acest nou Ulise, inginer și fiu credincios, bărbat, soț și tată, acest Ulise răpus de o durere cumplită în piept vineri, 21 martie, călătorește, stând în propria bucătărie, în lumina cenușie a zilei de toamnă, pe firul propriei vieți, din Ithaca în Ithaca, în jurul unui ax, în jurul unor noduri, în jurul unor momente. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. Patria, de Fernando Aramburu (editura Litera)

Romanul lui Fernando Aramburu recuperează o bucată de istorie încă recentă: lupta bască pentru independență, atentatele ETA, zvârcolirile celor prinși în interiorul acestei realități, dramele lor, trădările și neputințele, răsfrângerile înăuntru și-n afară ale unui anumit context politic și social. O face fără a emite judecăți, fără a se situa de o parte sau de alta a baricadei, fără a privilegia vreo perspectivă, mutând accentul de pe ideologie și dimensiunea politică pe interioritatea unor personaje care au fost prinse în capcana istoriei, a propriilor suflete și justificări, a locului și a timpului în care au trăit. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. Zâmbește, de Roddy Doyle (editura Humanitas Fiction)

Un roman despre iluzie, mistificare și adevărul care există permanent în tine și care poartă cu sine recunoașterea eșecului, a imposturii. Ceea ce la început te-a propulsat în partea „onorabilă” a Dublinului s-a transformat treptat într-o piele care a început să se uzeze, să crape pe la colțuri, să ofere imaginea unui bărbat eșuat. A unui scriitor care nu a scris nicio carte. Un truc care nu mai poate fi utilizat în marele spectacol. Disecarea acestui spectacol – al lumii, al propriei familii, al sinelui – este ceea ce oferă romanul lui Roddy Doyle. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

 

  1. Corul leilor, György Dragomán (editura Polirom)

Ceea ce tulbură încă de la început în aceste povestiri impecabil cizelate este firescul cu care se povestește: tonalitatea vocilor, indiferent de subiectul „mărturisirii”, e de o extraordinară claritate. Nu despre seninătate interioară este vorba, ci despre un echilibru susținut cu precizie indiferent de registru și de temă. Chiar și atunci când e vorba de mici gesturi nevinovate, de jocuri ale copilăriei, totul e la limită, ca și cum oricând ai putea trece hotarul instabil dintre vis și coșmar, dintre normalitate și nefiresc, dintre grijă și cruzime, dintre iubire și reversul ei. [Cronica integrală poate fi citită AICI]

P.S. Într-un top 5 cărți din literatura română, realizat pentru „uz personal”, am constatat că primele patru erau semnate de autoare: Ioana Pârvulescu cu Prevestirea, Nora Iuga cu Hipodrom, Veronica D. Niculescu cu Toți copiii librăresei, Simona Sora cu Complezență.

 

(*Nicoleta Munteanu, editor-coordonator Alecart, este profesor la Colegiul Național Iași.)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!