Top 3×3. Cărțile care ne-au făcut zilele mai frumoase în 2021

Amalia CARCIUC*:

  1. Ioșca, Cristian Fulaș

Ioșca cel tăcut, Ioșca, omul văii, omul de la care se construiește o întreagă lume sau omul în care se simte vibrând un sentiment atât de firesc și, în același timp, atât de străin realității agitate, captivează în romanul lui Cristian Fulaș prin forța hipnotizantă a simplității. Sălbăticie îmblânzită prin prezențe. O curgere lentă a vieții datorată ieșirii din timp. Un univers în care revolta lasă locul unui sentiment cuminte, de așezare, de acceptare a tuturor reflexelor umane, dar mai ales a suferinței, a morții și a pierderii.

Să taci, iată lucrul cel mai de seamă pe lume, să taci și să-l lași pe celălalt să fie, fără să încerci în vreun fel a-l schimba.

  1. Expectativa luminoasă, Andrei Dósa

Volumul lui Andrei Dósa explorează senzațiile provocate de propriile întârzieri, de ascunderea picăturilor de cianură din colțul ochiului sau de stângăciile care distrug încet. Discursul este concentrat, astfel fiind ascuns un gest simplificator sau intenția de revelare a unui adevăr tulburător: cel al așteptării atât de bine asumate. și tot ce vreau e să-mi construiesc o bază cât/ mai solidă/ de vise cu care să merg mai departe. Pusă sub o lampă stroboscopică, ființa desfășoară expediții afective către o iubită închipuită sau către un sine adolescent mai zbuciumat, demersul fiind completat de ilustrațiile Alinei Andrei, dintre care cea care încheie volumul mi se pare cea mai grăitoare.

dar orice element de magie poate intra ușor în/ regresie la infinit/ în raport cu orice alte elemente de magie/ așadar unde-i magia?

  1. Zenobia, Gellu Naum

Oamenii treceau încoace și încolo, toți păreau vii, până și morții, zâmbeau prietenoși. În romanul-poem scris de Gellu Naum îndoiala lasă locul preumblărilor prin mlaștini și  redimensionării lumii ca un labirint, granița dintre real și imaginație fiind estompată. Întâlnirea cu Zenobia (o femeie numită astfel după propria dorință) constituie premisa acestui joc în care este aruncat cititorul. Succesiunea anotimpurilor aduce cu ea și o nouă schimbare de decor pentru cuplu ce înfățișează nebănuitele ițe ale unei axiome a iubirii. Coerența este dată doar de această constantă în viața protagonistului într-o lume lâncedă, cu personaje somnambule ce viermuiesc, vegetează, dar, cu toate acestea, există.

De data asta ne-am născut greșit, dar nu-i nimic, a oftat ea. Poate data viitoare…

(*Amalia Carciuc, fost redactor Alecart, este studentă la Litere, UAIC Iași, și redactor „Timpul”)

 

Elena AVRAM*:

  1. Frații Karamazov, F.M. Dostoievski

Romanul lui Dostoievski se desfășoară în jurul familiei Karamazov alcătuită din patru bărbați ce par a avea destine și caractere absolut diferite. Tensiunilor deja existente între ei li se adaugă tragedia morții tatălui și astfel în jurul acestora pare să se adune o mulțime de conflicte, atât de ordin psihologic, cât și moral. La un prim nivel, romanul se configurează în jurul luptei dintre bine și rău și a personajelor situate atât în cadrul familiei, cât și în afara ei, toate dobândind (și) o valoare simbolică. Dar magia scrierilor lui Dostoievski constă în abilitatea de a reda atât realitățile interioare, cât  și pe cele exterioare cu atât de multă eleganță și fidelitate, încât nu face altceva decât să demonstreze că libertatea individului e de fapt foarte mică și că fiecare, la un nivel mai profund, suntem ancorați la tot și la toți din jurul nostru. Dramele familie Karamazov, și nu numai, ridică probleme legate de familie, de unde anume începe și se termină apartenența la ea și unde începe omul în sine și pentru sine, probleme legate de spiritualitate și religie, despre ce denumim moral și ce nu, despre ură și iubire și, mai important decât orice, despre cât bine și cât rău se pot aduna într-un singur suflet și când sau dacă aceste influențe își schimbă vreodată resortul sau se păstrează la fel pe parcursul vieții și așteaptă doar să se confrunte cu realitatea.

  1. Herța și alte priveliști, Benjamin Fundoianu

Ce m-a îndreptat spre volumul de poezii al lui Benjamin Fundoianu este biografia autorului: aflând despre deportarea lui și a surorii în lagărele de la Drancy și de la Auschwitz am vrut să descopăr cum și despre ce scrie un om care a trăit din plin unele dintre cele mai adânci suferințe ale lumii, privind în ochi oroarea și absurdul. Volumul Herța și alte priveliști cartografiază vizual profunzimile și simțămintele unui om eliberat de tăișurile și programele minții, din el rămânând doar sufletul, instinctele și acel ceva identitar esențial care te învăluie și care te face pe tine tu, și nu altcineva. Aș putea să surprind tensiunile volumului printr-o imagine – aceea a omului orb, care percepe și cunoaște lumea înconjurătoare tatonându-i contururile cu simțurile și care reușește să își creeze un univers ce nu e doar senzorial, ci palpabil, colorat, cu miros și textură, o lume, după cum am numi-o noi, reală. Cuvintele în poezia lui Fundoianu sunt doar celule ce formează țesuturi, care alcătuiesc la rândul lor sisteme de organe și organe perfect funcționale de privit lumea. Cititorul devine aici doar un observator al acestor mecanisme și al felului în care se construiesc ele, iar suferința pe care o premeditam am regăsit-o sub forme infinite, metamorfozându-se și evoluând de la o etapă la alta.

 

  1. Și cuvintele sînt o provincie, Adela Greceanu

Ceea ce m-a frapat în volumul Și cuvintele sînt o provincie al Adelei Greceanu este faptul că nu evocă în mod precis stări sau sentimente, ci se concentrează pe imaginile, gândurile și stările care compun în mod autentic fluxul gândurilor noastre. De altfel, fundamental viziunii din acest volum, am simțit că ar fi poemul Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe care este un rezultat al tuturor acelor gânduri, imagini, amintiri, mai importante sau mai puțin importante, mai grele sau mai puțin grele, mai reci sau mai puțin reci, care răsar în memoria noastră. Acele gânduri mici care fac legătura între cele mari și pe care, deși nu le-ai chemat la tine, le tragi la suprafață în căutare de sensuri noi, pentru ca un anume cuvânt să nu mai fie o provincie. Lucruri mărunte sau întâmplări banale care te fac să tresari la gândul că doar tu le știi pe lumea asta creează iluzia unei apropieri, a unei posibilități că s-ar putea să îți folosească vreodată la ceva. Atât poemul, cât și volumul ca tot unitar, sunt dedicate tuturor acelor șuruburi, șaibe, cuie, piulițe care se împrăștie în lumea pe care o construim și vin să umple niște goluri, să locuiască poveștile noastre. Și așa cum fiecare păstrăm în casă felurite mărunțișuri rămase în urma unor alte construcții sau care așteaptă ziua în care se vor dovedi utile, tot așa și momentele din viață își caută un centru care să dea sens poveștii noastre, o provincială.

(*Elena Avram, redactor Alecart,  este elevă în clasa a 12-a, filo, la Colegiul Național Iași.)

Ioana TĂTĂRUȘANU*:

Manual pentru femei de serviciu, de Lucia Berlin, un volum de povestiri despre calamitățile unei vieți trăite cu devastatoare intensitate de către o tânără alcoolică nevoită să-și educe copiii în timp ce-și înțelege moștenirile primite de la mama sa, la rândul său dependentă. O proză tăioasă, aproape stridentă, ritmată (și) de destin, care nu se sfiește să atace cu umor mușcător tragismul pe care îl amplifică astfel, redându-i din febrilitatea trăirii reale și, mai ales, din contururile vecinătății morții.

Inimile celor patru, de Vladimir Sorokin, e un dialog al prozei ruse contemporane cu cea clasică, dar și o descriere minuțioasă a violenței și cruzimii care nu sunt, în cele din urmă, decât un apanaj al vulneratului și un însemn al fragilității. Și toate aceste revelații nescrise se petrec într-o Rusie care, prin oamenii săi, pare a nu-și fi uitat istoria îndepărtată, coloratura sângerie și imensa capacitate de reziliență.

Jurnal intim, de Miguel de Unamuno, e un colaj realizat de Sorin Mărculescu din jurnalul autorului care apare ca o mărturie a unei crize spirituale a luptătorului cu dogmatismul. Cel care, în vehemența sa, primește îndoiala și își supune acestei alăturări paradoxale dintre virulență și șovăială întreaga existență, speculațiile și agoniile care-l transformă, finalmente, într-un creștin veșnic bântuit de perspectiva contrară.

(*Ioana Tătărușanu, fost redactor-șef Alecart, este studentă la Litere, Universitatea din București, și redactor „Poesis Internațional”.)

 

Grafică: Adrian Gor

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!