1). ce pot distinge în întunericul sălii – Elena Vlădăreanu
Considerată pe bună dreptate o carte vedetă, antologia Ce pot distinge în întunericul sălii publicată la Editura Cartier are un colorit tematic inedit, fiind, în același timp, fidel forței pe care poemele Elenei Vlădăreanu o emană (Feed me/Exercise me/Keep me happy). E un volum inconfundabil, cu o identitate bine zidită și șmirgheluită, doldora de căutări vitale. De la dezideratul de a se uni Polul Nord cu Polul Sud, la înviorarea provocată de actul de a iubi cu inima ca o cutie de sardine, versurile sunt de anvergură, deoarece au o construcție stilistică menită să le vascularizeze și închege – nu examinează (doar) apocalipsele interioare, ci și starea deplorabilă a modului în care literatura română contemporană se autoevaluzează și se prezintă lumii (ai fost plătit pentru colaborarea la această carte?NU/Ai fost plătit pentru această lectură?Nu). În definitiv, ceea ce diferențiază o carte excelentă de una bună este tocmai versatilitatea ingenioasă pe care o propune, curajul de a mixa diverse spații mentale și fragmente culturale astfel încât să rezulte un univers imaginar/alternativ complet.
Vezi AICI volumul!
dar nu-i nimic magnolia a înflorit/chiar sub geamul meu, îmi scrie dan/pisez ouă de coropișniță/și îmi pun cataplasme calde pe pleoape
2). Adevărul e că posterității nu îi va păsa cum nu ne țineam de mână – Ana Goia
Ana Goia propune un volum tester, un demo care instruiește și se instruiește spre a recunoaște propriul ciclu al substituțiilor și subtilităților. Pe alocuri extra minimalist, e un debut cu o forță orbitoare, căci inspectează și sortează, punctează razant adaosurile și lipsurile lumii contemporane. În interiorul acestui volum se fac rodaje, se cercetează combustia (în sens larg) care ne pune viețile în mișcare: dezamăgire mutuală, rage, ambuteiaje emoționale (cât înseamnă singurătate și de unde apar musculițele de oțet/sunt întrebările care nu-mi dau pace la 3 am).
3). la marginea bună a corpului – Raluca Boantă
Raluca Boantă sustrage calm disonanțele relațiilor sine-sine, sine-tu, sine-lume fără tentația revanșei (mă mișc cât să știi că sunt trează). Ceea ce poate fi interpretat drept kit de supraviețuire colectivă (chiar dacă atenția se concentrează asupra mecanismelor individuale) este mai degrabă un memento al forței care sălășluiește în tandrețea măruntă, în ocazionala lipsă de direcție, în blocajele circumstanțiale (sunt în orașul nostru/din care am ieșit tânără și cu planuri). Dintre volumele de poezie publicate în 2022, este printre puținele ce portretizează tihna drept edificiu necesar și acordă o atenție sporită legăturilor creier-corp, recuzării, reculurilor zilnice.
o rundă de blocaje spre panică/din partea subțire a corpului/care interacționează mai mult /cu asfaltul, bălțile și iarba
[ Citește AICI și impresiile Andradei Strugaru despre volumul Ralucăi Boantă.]
4). BoJack is Payne – Iulia Stoichiț
Iulia Stoichiț migrează stilistic, mimează de-a joaca cu metarealitatea pendulând între ridiculizare și diagnosticare, temele preferate fiind memoria și cotidianul (cu ale sale sitcomuri captivante și deopotrivă înșelătoare). Chiar dacă printre inserții se numără și categorii clișeice precum eat pray love, Vederi poștale cu Alana Payne și BoJack, acestea își au rostul lor, căci trasează linii de demarcație esențiale între ceea ce este și poate fi atins și ceea ce poate fi (momentan) perceput doar cu mintea. BoJack is Payne celebrează punctele de cotitură esențială ale lumii proprii prin raportare la cele ale lumii din jur, ne plimbă printre bazele unei plantații de Amanita muscaria, descoase și caricaturizează rolul de soție doi (Alana Payne își imaginează/cum BoJack își imaginează/o viață cu ea), reinventează personajele unui serial intens dezbătut pentru a-și sintetiza practicile ajutătoare și seducătoare.
5). Crisalidă – Mădălina Căuneac
Fără a apela la sensibilitatea standardizată, Mădălina Căuneac se încumetă să stoarcă limbajul demonstrând, culmea, că e un material gonflabil. În ciuda temei și a expunerii aparent cuminți, depășește tendința ultimilor ani de a scrie saturat. Redând gesturi nescuzabile și esențializând temeritatea plaiurilor (oricât de furioasă ar fi apa/nu îmi poate face rău) și a Botoșaniului natal, Crisalidă schimbă într-o anumită măsură regulile casei, căci militează pentru un fel de a fi și de a gândi mai degrabă domol decât exuberant (mă concentrez să nu plâng printre raioane,/iau o apă minerală din reflex/și ies). În mod normal, apreciez mai degrabă cărțile care spulberă, însă acest volum de debut propune o revitalizare a căilor simple, e un omagiu adus celor care nu tulbură împrejurimile, ci le restructurează încetișor.
atunci când tu nu ești/mă trezesc spre dimineață înfrigurată/dar nu mă ridic după o pătură/îmi place chinul acesta-/e chinul singurătății mele/și mă delectez în el
*Alina Vițel, membră a Colegiului Alecart, este studentă la Facultatea de Drept, UAIC. A fost invitată ca poetă la mai multe festivaluri de poezie și la FILIT (la Zoon Poetikon).
