Ultima zi a Întalnirilor Alecart la FILIT: Matei Vișniec și Patrick McGuinness. Punct și de la capăt

Duminică, 5 octombrie: o întâlnire mult așteptată, cu invitați care să încheie splendid periplul printre cărți și idei pe care vi l-au propus redactorii ALECART anul acesta la FILIT 2014. Timp de două ore, scriitorii Matei Vișniec și Patrick McGuinness s-au aflat în centrul unei discuții aprinse, cu întrebări pertinente și răspunsuri provocatoare despre condiția omului captiv în mecanismele societății de consum, despre atmosfera Bucureștiului „ultimelor o sută de zile”, dar și despre aroma dulce-amăruie a limbii franceze. De la entuziasmul și bucuria inițială la șocul resimțit sub cuvintele lui Matei Vișniec, care nu a ezitat să ne pună față în față cu realitatea produsului mediatic și consecințele acestuia. Omul mlaștină, omul șobolan, omul dependent de știrile care se proliferează demonic e o parte a ființei fiecăruia dintre noi, e opusul omului care are aripi – aripi care pot să crească, așa cum a precizat Vișniec, doar în spațiul lecturii, al gândului pe marginea cărților citite. Dându-ne exemplul unui șobolan care învârte rotița până crapă, rotița fiind echivalentul serialelor, televizoarelor, telefoanelor, scriitorul recunoaște că autorii sunt concurenții producătorilor de astfel de tehnologii, producători care ne transformă în oameni fără gândire proprie și că în lupta pentru publicul țintă ei par, din nefericire, să câștige în fața mult mai vulnerabililor scriitori. Jurnalist la RFI, Vișniec nu a ezitat să afirme că jurnaliștii de astăzi „fac jocul unei mașinării gigantice”, pierzându-și umanitatea când, de exemplu, transmițând de la locul unui accident, prinși de febra „breaking news-ului” în loc să ajute victima, rămân doar martorii pasivi ai catastrofei. Răspunsul legat de plecarea lui Vișniec, în 1987, în Franța și imaginea frontierei care străbate obsesiv textele sale (o frontieră pe care abia recent a reușit să o înfrunte și să o depășească) a făcut tranziția spre realitatea pe care McGuinness o transpune în romanul său: un București care pentru noi rămâne, din fericire, doar o poveste, cum s-a remarcat. Extrem de deschis, scriitorul britanic a mărturisit că a cunoscut Bucureștiul la vârsta adolescenței și că a trăit permanent cu impresia că s-ar descurca fără probleme pe străzile acestuia și după atâția ani, într-atât de mult l-a marcat realitatea comunistă: „m-am rătăcit repede în București, deși, timp de 26 de ani, imaginea Bucureștiului m-a obsedat. Casa Capșa e singurul loc care a rămas la fel”. Răspunzând unei întrebări din public, McGuinness a recunoscut că sfârșitul surprinzător al cărții este voit un final deschis, ambiguu, deprimant, care lasă loc unei posibile continuări: „am fost interesat de granița dintre realitate și ficțiune, încercând să o fac cât mai confuză”. Am aflat astfel că, deși nu a cunoscut personal oamenii politici pe care îi putem recunoaște (parțial) în spatele unor personaje precum Trofim, autorul s-a documentat serios, personajele fiind rezultatul unui amestec de realitate primară și libertate imaginativă. Dacă McGuinness și-a mărturisit admirația pentru poezia lui Marin Sorescu, Vișniec ne-a vorbit despre relația intrinsecă pe care cultura română a avut-o și o are cu cea franceză, despre ce datorează dramaturgia sa limbii franceze, dar și despre plasticitatea limbii române, singura în care poate scrie poezie autentică. La sfârșitul discuției, mi-a rămas în minte nu doar modul în care un străin vede România, ci și maniera în care un român vede străinătatea și țara de adopție; pentru Vișniec, Franța dinainte de plecarea la Paris „era o Românie spirituală, ideală”. Simțind că omul cu o singură aripă din noi a fost lăsat în urmă de omul pe care aripile gândului l-au purtat în universul a doi autori extrem de puternici, am părăsit Sala Caudella cu gândul că timp de cinci zile am trăit în aerul dens la cărților, dându-ne întâlnire cu autori, personaje și situații mai vii decât colegul de bancă, prietenul sau profesorii de care am uitat aproape complet.

de Monica Elisei

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.