Eu sunt numai numele meu.
Restul e “tu”, i-am zis. (Nichita Stănescu)
Atunci când am intrat în biroul Roxanei Apostu – încercând să ieșim de sub efectul acelei zile caniculare de vară în care ne lăsaserăm ghidați de Google Maps pe toate străduțele, mai puțin către cea corectă, unde se afla biroul – încă ne puneam în ordine gândurile și încercam să ne ordonăm întrebările, curioși să descoperim persoana și secretele din spatele proiectului Un nume cât o lume. Primirea călduroasă a doamnei Apostu, privirea aruncată la teancul de cărticele care stăteau aranjate pe masă și conștientizarea că pe unul dintre pereți erau scrise numele noastre cu cartonașe ilustrate în același stil ca paginile cărților au fost de ajuns ca discuția să înceapă, curgând lin și firesc, pendulând constant între latura antreprenorială a proiectului și cea care ține de emoția pe care acesta își propune să o trezească. Căci proiectul Un nume cât o lume s-a configurat, încă de la început, tocmai pe baza dorinței de a crea o stare, de a împărtăși cu cât mai multă lume sentimentul pe care îl trăiește fiecare într-un mod unic, și anume sentimentul care se cristalizează în conștiința fiecăruia în momentul în care realizează că numele său ascunde în spate o întreagă poveste.
Afacerea, care se adresează în principal copiilor între 0 și 9 ani, pleacă de la ideea că numele care ne este dat își lasă puternic amprenta asupra evoluției noastre și, tocmai de aceea, este esențial ca fiecare copil să descopere multiplele fațete ale acestei părți a identității sale. În momentul în care decizi că vrei să ai un copil, ești gata să stabilești două coordonate în viața lui: iubirea necondiționată și numele, spune Roxana Apostu, explicându-ne de ce a ales să construiască proiectul plecând de la această componentă a personalității oricărui copil. Cu toate că fiecare părinte este conștient că mai există și alte persoane cu același nume, adaugă ea, mereu vom avea impresia că numele ales de noi este cel mai frumos din lume, impresie care se datorează contextului în care el a fost pus și surselor de inspirație, fie că ele au fost reprezentate de un personaj dintr-o carte, de un actor sau, pur și simplu, de un moment spontan de Aha!. De aici a venit și ideea cărților personalizate, ele putând fi create pe site-ul a ceea ce a devenit o afacere, numecâtolume.ro, unde există o casetă în care trebuie introduse numele dorit și genul copilului, urmând ca fiecărei litere din numele copilului să îi fie atribuită, pe baza unui algoritm, câte o poveste. În acest punct, a mai rămas o singură apăsare de buton care te separă de universul presărat de magie și aventură care se ascunde în interiorul cărții: un robot care vrea să înțeleagă iubirea. Un elefant care se oferă să te ghideze prin jungla întunecată. Acuarele care pot picta până și strălucirea argintie a nopții și o horă de litere din care una se desprinde pentru a te ajuta în călătoria în care urmează să pășești – acestea sunt doar câteva dintre personajele care se perindă prin cartea Un nume cât o lume.
Atunci când am întrebat despre modalitatea în care au fost gândite poveștile și despre mesajul pe care îl transmit ele, doamna Apostu ne-a mărturisit că acestea nu au fost create cu gândul de a conține neapărat o componentă moralizatoare sau educativă (cu toate că în câteva povești se pot observa, indirect, și astfel de aspecte), ci că ele sunt menite, mai presus de toate, să creeze o stare, având în vedere că o mare parte din farmecul cărții vine din ideea că e făcută special pentru cel care o cumpără și, totodată, din contextul în care ea este dăruită. Această impresie nu a putut decât să se adâncească în momentul în care am început să discutăm despre cum a luat naștere proiectul și ideea pe baza căruia s-a clădit, căci inițiativa a fost, într-o primă fază, una personală, ajungând apoi să se propage și să dobândească forma afacerii actuale. Eu am încercat dintotdeauna – și aici vorbește latura mea de mamă – să trezesc niște sentimente în copiii mei, să le ofer o plajă de emoții cât mai variată, spune Roxana Apostu, explicându-ne cum o călătorie în Marea Britanie s-a transformat în sursa de inspirație a afacerii, atunci când a descoperit un produs similar bazat pe ideea de carte personalizată și s-a gândit să cumpere două exemplare pentru copiii ei. Însă, în momentul în care a conștientizat că a traduce din limba engleză ar însemna o diminuare considerabilă a farmecului poveștii, a decis că ar putea ea însăși să facă niște cărți personalizate pentru copiii ei și că această inițiativă personală se poate transforma într-un proiect mai amplu, în cadrul căruia să poată împărtăși cu un public mai larg entuziasmul de a primi o poveste despre care știi că este doar a ta.
„Ceva ce ar trebui să vi se spună în timpul liceului: eșecul nu este o catastrofă și nu îți pune o ștampilă pe tot restul vieții.”
Cu toate că proiectul mizează într-o mare măsură pe latura aceasta afectivă, discuția a glisat constant și către sfera sa concretă, căci unul dintre aspectele cele mai dificile într-o astfel de afacere este cel care presupune materializarea ideii și încercarea de a găsi un echilibru între așteptări și posibilități. Tocmai starea aceasta de echilibru, care te determină să te poziționezi constant între două imbolduri contrastante – entuziasm și pragmatism, risc și precauție – ni se părea cel mai dificil de atins într-o afacere, motiv pentru care am vrut să știm cum a gestionat doamna Apostu incertitudinea pe care o presupune orice afacere, având în vedere că proiectul Un nume cât o lume pare să se fi situat încă de la început chiar la granița dintre cele două sfere. Și, într-adevăr, răspunsul dumneaei ne-a confirmat această impresie: Oricât de pregătit ești, oricât de bine cunoști piața, oricât de bine cunoști domeniul în care lucrezi, în ,,afaceruțele” de genul ăsta nu ai certitudinea că lucrurile vor ieși bine. Dar, dacă nu le dai o șansă – sau dacă eu nu aș fi dat o șansă proiectului acesta, aș fi rămas cu un gol. Însă, chiar și în această discuție despre importanța de a acorda o șansă acestor ,,pâlpâiri” de idei, cu toată spontaneitatea pe care o presupun ele, și-a făcut simțită prezența și atitudinea pragmatică în lipsa căreia, ne-a spus Roxana Apostu, afacerea nu ar fi putut lua forma pe care o are ea astăzi. Pentru că, deși povestioarele scrise de doamna Apostu au fost primul pas pentru a crea universul cuprins de fiecare carte, nimic nu s-ar fi putut concretiza fără partea tehnică, asigurată de Andrei Popescu (alias Ben), care pendula constant între explicațiile pe care ni le oferea meticulos și entuziasmat și drumurile pe care le făcea dintr-o parte în alta, ducând cu el și câte un teanc de cărticele pregătite să ajungă la destinatarii lor. Iar, în cazul inițiativei Un nume cât o lume, această precauție a existat încă de la început, în momentul setării obiectivelor în termeni de vânzări, obiective care au fost stabilite prin prisma unei perspective realiste în legătură cu succesul unui proiect care abia a fost lansat: până la urmă, ești doar un www printre foarte multe www-uri. Și cred că, în urma încercării constante de a îmbina entuziasmul și spontaneitatea care vin laolaltă cu orice afacere nouă cu pragmatismul de care este nevoie pentru ca ea să se mențină pe linia de plutire, faptul că obiectivele de vânzări stabilite pe o perioadă de 4 luni au fost atinse încă din prima lună nu mai poate fi considerat o surpriză.
Și cum să vorbim despre ambiție și prudență, entuziasm și minuțiozitate fără să aducem în discuție și produsul fuziunii lor, cel a cărui fațadă se configurează, adeseori, într-o manieră diferită față de adevărata sa natură, și anume succesul (și, implicit, eșecul, căci de cele mai multe ori, o discuție despre unul înseamnă și un gând despre celălalt). Fiindcă am avut întotdeauna senzația că despre aceste concepte se vorbește în termeni categorici, ca și cum ar putea fi cuantificate după o grilă bine determinată, când, de fapt, mecanismele lor interne sunt mult mai complexe decât le facem să pară, nu puteam pleca fără să o întrebăm pe Roxana Apostu ce înseamnă, pentru ea, acestea, iar răspunsul nu a făcut decât să întărească faptul că nu putem vorbi în niciun caz despre adevăruri universale sau răspunsuri categorice – uite ceva ce ar trebui să vi se spună în timpul liceului: eșecul nu este o catastrofă și nu îți pune o ștampilă pe tot restul vieții. Și nici succesul, ne spune ea, nu constă întotdeauna din lucrurile pe care le presupunem prima oară, căci dincolo de numărul de cărți vândute, în proiectul Un nume cât o lume o mare parte din satisfacție a venit din feedback-ul persoanelor la care au ajuns acestea, fie că el lua forma pozelor de pe Insta story-uri cu copiii care le răsfoiesc prima oară paginile sau a mesajelor de apreciere, marcate de sinceritate și entuziasm. Căci, până la urmă, cred că doar așa se poate defini succesul în cadrul unui proiect al cărui scop principal nu a fost niciodată de a câștiga ceva, ci de a oferi și care dovedește că ideile mici pot avea trepidații puternice, care reverberează în inimile tuturor celor care și-au creat, datorită lor, amintiri care vor rămâne alături de ei pentru mult timp de acum încolo. Și, când un astfel de proiect, transformat în afacere, promovează ideea de carte, de lectură, de aventură personală (și personalizată), nu poți decât să te bucuri și să încurajezi o astfel de inițiativă, cu speranța că emoția resimțită de un copil la întâlnirea cu jocul propus de povestea numelui lui se va transforma în pasiune pentru literatură.
Numele să fie însuși cuvîntul?
… El care este numai “tu”,
tu și tu și tu și tu,
cel care-mi înconjoară numele? (Nichita Stănescu)
Sursă foto: https://numecatolume.ro/main/discover
(*Raisa Manolescu, redactor-șef Alecart, este elevă la Colegiul Național Iași.)
