Un playboy de peste deal. La Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Imaginea inițială abia schițează, în semiobscuritatea sălii, conturul unui trup. O teatralitate elegantă traversează, de la un capăt la altul, montarea. O reprezentare solidă, de o acută vizibilitatea a slăbiciunii sufletului uman. Plasând actorul în cadrul publicului, prezența elementului ce animă un cadru aparent auster, fuzionat doar din filoane de inserții vizuale și tușe muzicale.

 Așa începe recenta producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Un playboy de peste deal, o adaptare după piesa The Playboy of the Western World  a unul dintre cei mai reprezentativi dramaturgi ai literaturii irlandeze, John Millington Synge. Un melanj de elemente, o situație gravă, criza existențială pe care o parcurge Christy Mahon (Cătălin Ștefan Mîndru) și care-l conduce la decizia de a-și ucide tatăl, punct din care, de altfel, se desprinde caracterul de comedie tragică al spectacolului, grefat în atmosfera carnavalescă a sărbătorii Sfântului Patrick, în care totul s-a transformat în știre menită să hrănească nevoia de senzațional: enormul instrument de manipulare socială.

Așa se creionează și personajele piesei, impregnate de un absurd aspru, ironie și sarcasm, elemente ce converg spre reliefarea atmosferei ireale a statului irlandez, apăsat de superstiții, conturând totodată destinele tragice. Piesa mizează, în deschidere, și pe un plan al transcendentului, reinventează actori scoțându-i din zonele confortului și învățându-i să caute atât în interior, cât și în public. Despre oameni. Sau despre ceea ce rămâne din ei după ce sunt trecuți prin „a efectua” și „a mărturisi”, singurele forme de reabilitare, de dobândire a unui nou statut. La ea contribuie, din plin, ritmurile lente, slow-motion, cu trimitere spre ceremonialitate, pe care regizoarea Antonella Cornici le cere actorilor/ personajelor.

Conturând cadrul aparent feeric al unui sat din Irlanda, în scenariul piesei este introdusă sfera miticului, articulată prin prezența spiridușilor și a elfilor. E aici acel fantastic dezvoltat din structuri condensate, psihologism inerent oricărui mediu, oferind greutate registrului afectiv, pe care în teatru îl poți transpune atât de fluid. Văzut mai degrabă ca element moderat al acțiunii, Cosmin Panaite dezvoltă rolul unui elf ce depășește sfera miticului și interferează cu cea a umanului. Impresionantă este deschiderea: actorul în public și transpunerea spectatorului în holograma care îl absoarbe în spațiu acțiunii propriu-zise: „Ballyliford […] așezat între dealuri și văi, cu păduri fantomatice, cu stânci misterioase, cu case puține, micuțe, viu colorate, un loc pe care nu-l vei găsi niciodată, pentru că aici s-a oprit cerul.”

În registrul convențiilor, video-design-ul contribuie semnificativ la formarea imaginii generale căutate de regizor, spațiu cu vegetație ce „se face neagră sau purpurie, șoptește și cântă”. Este tipul de spectacol care contează pe efecte scenice. Construit, în primă instanță, cu un minim de recuzită, într-un spațiu scenic restrâns, concentrând atenția pe evoluția forței motrice a personajului, atmosfera este susținută printr-o mișcare scenică minimală, contrapunctată muzical: zgomotul sacadat al tonalității irlandeze, sunetele flautului & cele două singurătăți, melodia evocând ființa mitică spre convergența cu spațiul concretului. Tranziția de la momentul „din afară” la cel „dinăuntru” se realizează treptat și subliniază clivajul dintre alte două realități, acțiunea desfășurându-se sub imboldul unui ritm alert ce guvernează atmosfera apăsătoare. Suplețea vizualului de la început, reprezentat doar de figura elfului și imaginea pădurii holografice pe pânza din fața scenei, este înlocută de un altfel de decor, care se dovedește a fi unul preaplin: mobilierul greu domină spațiul restrâns al scenei, atmosfera hanului în care evoluează destinul aparent banal al personajelor.

Stabilind date exacte ale cadrului în care se dezvoltă acțiunea (comedie cu trimiteri în zona noir şi chiar în zona absurdului), piesa aduce în atenție imaginea cuplului Peggen (Delu Lucaci) – Shawn Koogh (Horia Andrei Munteanu), latura instabilității sufletului uman ce pendulează între statutul fiziologic și depășirea simțului primar. Peggen e femeia dornică să fie iubită. Shawn e reprezentantul vigorii bărbătești dominate de norma moral-creștină. Intervențiile elfului sunt vizibile prin crearea acelui element supranatural generator de straniu. Culoarea socială este marcată de prezența lui Michael James (Ionuț Cornilă) și a lui Jimmy (Alexandru Marin): cele două personaje dinamizează scena deopotrivă prin spiritul copleșitor al beției și prin limitarea la gândirea/ trăirea primitivă, pentru care importantă este împlinirea fiziologică.

Spectatorul e surprins de fâșiile de realitate puse sub o lumină egală ca intensitate. De aici sentimentul de spectacol dezvoltat pe tehnici de artă activă. Un tur de forță în care tonalitatea muzicii irlandeze se combină cu decorul și costumele impresionate într-un joc ce provoacă starea generală de amuzament, dincolo de soluția ironiei și/ sau a absurdului.

Lumina decupează treptat realitatea în care se situează adevărata dramă: sosirea musafirului, Christy Mahon, a cărui falsă aparență este înlăturată rapid, spre a contura imaginea unui așa numit eroism generat de acțiuni imorale. Momentul în care omul ratează destinul tragic, nu atât ca secvențe ale naturalului, cât ale vieții omenești. Și totul se consumă în interior, salvarea devenind doar o manifestare a instinctului de supraviețuire în imediat, maturizare prin semi-cicatrizare, ale cărui devieri încep să se facă resimțite. Totul sub influența mistică a elfului ce joacă destinele personajelor în sunete cu rezonanțe vechi, prin oprirea acțiunii și reluarea ei în punctele de maximă intensitate. Cu mișcări bogate, actorii converg spre generarea aceleași emoții intense.  Spectacolul capătă o tentă de clasicitate, în sensul în care pune în centru actorul, capacitatea acestuia de a face vizibilă drama.

Recenta apariție a personajului jucat de Cătălin Mîndru nu produce doar o bucurie nejustificată, ci și stârnirea unor trăiri romantice. Decizia de nu părăsi hanul generează o stare generală de euforie. Rămas ca singur simbol al masculinității, Christy emană atracția necesară unui playboy clandestin. Relațiile dintre cele patru personaje feminine, vorbim în acest caz de Pegeen, văduva Quin (Cristina Florea), Nelly (Diana Lazăr) și Sara (Clara Popadiuc), ce caută atenția bărbatului dorit, sunt redate prin scene în care fiecare personaj e prins în propriile eșecuri și în care respiră bogăția de nuanțe. Excesul înseamnă însă o reprimare a oricărei feminități, o femeie șarjată sau disperată nefiind altceva decât o copie slabă a femeii fatale. Niciunul dintre cupluri nu e doar element de fundal, nu e niciodată un prea mult al răului și al surpării morale, în ciuda impresiei că spațiul în care se mișcă toți este din ce în ce mai îngust și mai sufocant. Fie este vorba de scene de grup, care lasă locul încremenirii personajelor în ipostaze semnificative, jocului pe mai multe planuri simultan, fie este vorba de o confruntare în doi sau de scene de sine stătătoare, pline de patos erotic. Regizoarea reușește să creeze acut impresia de viață ieșită din matcă, prin atmosfera încărcată, profund tensionată și viciată. Demascarea minciunii și aflarea adevăratei identități a tânărului Christy Mahon marchează radiografic pulsațiile interioare ale fiecăruia.

În conul de lumină care cuprinde silueta personajului, luciditatea și oboseala se întâlnesc. Cătălin Mîndru a simțit până la os personajul, l-a trăit și l-a purtat în lume cu o forță extraordinară. Un amestec picant de lașități și eroice chinuri ale dragostei, o interpretare puternică, aparent independentă, care surprinde perfect postura de marionetă dornică să se afirme, o latură a cvintetului amoros ce îl conține. Adevărul în ficțiune și iluzia frumoasă în spatele minciunii. Una dintre cele mai interesante secvențe este aceea în care actorii, lipiți de voce, sunt dominați doar de mișcarea plină de sugestie și de proiecția replicilor, un flash-back din filmele fără sonor.

Un joc aplicat al tinerilor actori suceveni, gestică și mimică precise, replici uneori savuroase, alteori tensionate. Un spectacol bun, reușit.

 

Regie: Antonella Cornici

Regie tehnică: Sebastian Rațiu

Scenografia: Alina Dincă Pușcașu

Coregrafie: Victoria Bucun

Compozitor: Șerban Ursachi

Light/Video Design: Lucian Moga

Actori: Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Delu Lucaci, Cristina Florea, Diana Lazăr, Clara Popadiuc, Ionuț Cornilă (actor TNI), Horia Andrei Butnaru (actor colaborator), Dumitru Năstrușnicu (actor TNI), Alexandru Marin (actor TMF)

Sursa foto: TMMV

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.