Unde sunt eu în toată povestea asta?

(De ce crede toată lumea că un umanist vrea o bibliotecă în locul unui birou de lucru?)

Există viaţă după o facultate cu profil uman? A fi sau a nu fi angajat. Şi citatele pe care le-ai tot cules de prin cărţi în facultate îţi revin acum în minte. La ce bun atâtatea ore în bibliotecă în timp ce colegii din capitală începeau goana după internshipuri, workshopuri, voluntariate. Nici tu, nici ei nu au pornit-o uşor. Ei însă au avantajul că au pornit-o înaintea ta. Să pierzi startul înseamnă, de multe ori, să nu mai ajungi niciodată la final. Cel puţin nu la finalul tău. La ce compromisuri eşti dispus să faci pentru a o lua de la capăt, târziu şi cam dezorientat?

Experienţele de studiu din afară (în cazul meu, în Spania și în Anglia) te-au făcut nemulţumit şi poate prea orgolios pentru locul de muncă românesc. De la colocvii internaţionale saltul către un job în care ţi se cere să răspunzi la telefoane sau să scrii nişte mailuri ţi se pare periculos. Cu greu crezi că te poţi desprinde, paradoxal, de o lume a cărţilor şi a studiilor care acum te fac un inadaptat.

În faţa CV-ului tău, angajatorul zâmbeşte ironic şi îţi ia peste picior masteratele, doctoratele şi alte studii pentru care ar trebui să te plătească fără să ştii să faci nimic. Până la urmă, te gândeşti şi tu că are dreptate. La urma urmei, intensa muncă de cercetare, de studiu chiar şi pentru nişte examene la facultate se dovedesc în faţa acestui angajator inutile: el este nevoit să te plătească pentru o muncă pe care nu ştii să o faci.

Între staţiile de metrou, tineri de aceeaşi vârstă cu tine, îmbrăcaţi de serviciu, se îndreaptă către un birou. Un birou la care visezi şi tu chiar dacă ştii că, odată ce l-ai obţinut, ai intrat şi tu în rândul lor. În rândul celor printre care ai fi vrut să te afli mai din timp, să nu pierzi startul. Dar apoi te gândeşti: ei nu au făcut în anii aceştia decât să fie la aceeaşi oră în acelaşi metrou zi de zi doar pentru ca azi să aibă o haină mai elegantă, un birou mai spaţios şi o funcţie echivalentă unui neologism din engleză. Tu în schimb ai schimbat trenuri, metrouri şi avioane, ai cunoscut zeci de oameni la tot felul de universităţi, întâlniri studenţeşti care te-au făcut azi alt om. Omul care se gândeşte că se va risipi de tot în faţa unui calculator şi a unor programe pe care le va înţelege cu greu.

Zeci şi sute de posturi pentru cei din IT. Umaniştii nu se încadrează aproape nicăieri. Comunicarea sau PR-ul mai salvează omul care s-a trezit prea târziu că facultatea terminată nu i-a adus nicio meserie. Însă ce vei face, cât vei câştiga, cât de jos eşti dispus să începi. Poţi sta acum, după atâtea studii, pe bani puţini sau chiar într-un voluntariat la finalul căruia să poţi scrie în CV că ai făcut o meserie?

Un alt angajator te priveşte şi-ţi spune că tu nu vei rămâne mult timp acolo, pentru că vei fi nemulţumit, că nu e ceea ce ai terminat. De ce crede toată lumea că un umanist vrea o bibliotecă în locul unui birou de lucru? Că la serviciu îşi va aduce partea artistică, un mare impediment într-un loc în care doar cifrele contează? Ce mai contează până la urmă ce alegi. Când pierzi startul rămâi, cel puţin până te apropii din urmă, undeva în umbră. Faţă de cei care sunt aşezaţi acum, faţă de tine care, până să termini studiile, credeai că te îndrepţi spre ceva mult mai bun decât colegul care de prin anul trei a devenit un student sub medie ca să ajungă un angajat peste medie. Faţă de societate în genere care nu are loc pentru cei fără o meserie clară.

Până unde trebuie să mergi cu studiile, unde e linia în care te întrebi unde te va duce linia? Unde trebuie să laşi de la tine pentru a nu te lăsa în urmă ceilalţi? Ce înseamnă de fapt formare reală astăzi? Tind să cred tot mai mult că e cea la locul de muncă şi nu cea de pe băncile facultăţii. Studentul eminent pare-mi-se pierde teren, chiar mult, în faţa studentului care vânează oportunitatea angajării. Care ştie că la un interviu de angajare nu mergi cu diploma după tine, ci cu un CV. Şi ce să treci atunci? Sau cum să treci tu la un alt nivel?

Până unde studenţii de la profilurile umaniste ar trebui să rămână în afara societăţii capitaliste? În mijlocul bibliotecii, viaţa din afară a marilor companii nu e nici măcar subiect de ficţiune. Tu însuţi însă devii un personaj inadaptat, chiar şi pentru tine, punându-ţi mereu întrebarea: Unde sunt eu în toată povestea asta?

Sidonia Serinov este doctor în filologie, a urmat cursuri universitare și postuniversitare de specialitate la universități din Europa,este o „cititoare profesionistă”; în prezent își caută un job mai bine plătit decât cel pe care îl are acum, încăpăținându-se să rămână în România.

Grafică: Sacrificiu de Adrian Gorea