Dezavantajele în a fi „street-wise” reies în momentul exprimării, în cazul limbajului. În timp ce cunoşti toate „mersurile”, ţi-e greu să îţi susţii teoretic manevrele fără să pari un bişniţar însetat de visul românesc al frustrărilor postcomuniste.
De aceea propun un fel de documentare în masă pentru a ne desluşi concret poziţia. Un fel de update declanşat manual, ca să aflăm ce ne interesează în loc să aflăm ce ni se spune; să ne lăsăm răgaz pentru a fi sinceri cu noi înşine chiar dacă asta cu sinceritatea e fumată – dar nimeni nu e hotărât cu ce simte, toţi ne minţim cu căştile în urechi, toţi avem sisteme valorice ciudate, invidioase, cu aspiraţii mai superficiale decât noi. Pentru că, dezinteresat fiind şi eu de unele probleme iremediabile (politică, istorie), îmi cunosc lungul nasului. Însă dezinteresul e un pic cam cool, nu e ca ignoranţa, ci aparţine şi unora mai cultivaţi şi devine o poziţie în sine; ceea ce e grav, pentru că, de fapt, nu mai sunt mulţi dintre aceia care să mai ştie pe ce lume se află. Opiniile sunt spălăcite, dar cu pretenţia de a fi deosebite; nu mai sunt proprii, ci distribuite de la cel mai cultivat hipster, la cel mai primitiv, într-un înveliş interesant, cu ramă groasă; destul de interesant încât să nu mai trebuiască verificat şi filtrat de vreo conştiinţă proprie sau de cunoştinţe proprii. Iar de aici începe fenomenul de retardare prematură a minţii.
Faptul că nu am mai pus mâna pe o carte şi mă cam simt cu musca pe căciulă – e problema mea, însă când va trebui să votăm, ce discuţie deschizătoare de ochi – purtată într-o artistică bodegă – vă va ţine departe de urne? Nu vreau să mă conving că n-ai cu cine, bazându-mă pe ce ştiu de la Antena 3 şi de la Măruţă. E foarte posibil să nu conteze nici un vot, însă mai mult contează ordinea din capul tău pe care ţi-ai făcut-o singur, pentru că, de multe ori în viaţa asta, un om cu potenţial ca tine chiar nu are nevoie de ajutor ca să înveţe un pic de istorie şi ceva psihologie, intuitiv. Probabil că e mai uşor să afli „de ce nu” decât „de ce da”.
Implicarea dezinteresată mi se pare o faptă egoistă şi cred că e specifică oamenilor inteligenţi, artiştilor, intelectualilor. Simt cum m-a prins şi pe mine boala dezinteresului şi îmi pare rău. Mă consolez cu cât de „street-wise” mă consideram şi mă bazez pe o intuiţie neactualizată, a „celui din urmă ţăran”. Ceva îmi scapă – vouă nu?
Grafică de Ioniță BENEA
