The Nazis sucked. All right, we get it! And it’s never gonna happen here again*.
… e afirmația unui elev dintr-un liceu german, prin care debutează proiectul profesorului Wenger despre autocrație. Tot acesta, conducând către școală pe acordurile celor de la Ramones, Rock ’n’ Roll High School, așa cum îl vedem în prima scenă a filmului, reușește în cinci zile să modifice complet raportul său și al elevilor lui la adevăr, la mecanismele șubrezite ale unei libertăți în derivă și chiar la propriile reflexe, năzuințe, (ne)fericiri.
Până atunci, însă, The Wave (Die Welle) – 2008 în regia lui Dennis Gansel, ne prezintă imagini cu elevi repetând pentru o piesă de teatru după Dürrenmatt, jucând un meci de polo sau distrându-se, dansând, îmbrățișând evadarea din realitate, nevoia de a răsufla, alături de aburii de alcool și drogurile ieftine, la suprafața, peste sau în afara circuitelor cotidianului, îndestulându-și nevoia de apartenență. De aici, poate, provine și dialogul dintre Tim și băieții cărora acesta le-a adus droguri: What do you want for it? / Nothing. It’s free for you. You’re my homies. Comuniunea în societate, grupurile, echipele sunt veșnicele spații unde impulsul de a transgresa, frica de marginalizare, despotismul clocotesc, fuzionează sau ricoșează, indiferent de natura grupului sau de elementele alăturării (echipă de polo, piesă de teatru la școală, petrecere). Încă din aceste scene se întrezărește colectivul, unul de altfel natural, necesar, inevitabil și profund sedimentat, polarizat, stratificat, totuși flexibil, permite și supraviețuiește prin diferențe, prin suprapuneri și coliziuni, suportă modulări, funcționează prin ierarhizare (Wenger și echipa de polo, „regizorul” și actorii, Karo, cu rolul principal, grupurile de la petrecere).
What are we supposed to rebel against nowadays? Nothing means anything anymore, we all just want to have fun. What our generation lacks is a common goal to unite us.
Tim, marginalizat și neînțeles, Marco, îndrăgostit dar copleșit de frământări, Karo, conștiincioasă, rațională, determinată, ei sunt tipologiile elevilor obișnuiți, toți însă predispuși la fanatism, toți pregătiți să renunțe la ei înșiși pentru a se deda apartenenței, grupului, siguranței, uniformizării. La început, proiectul profesorului Wenger este întâmpinat cu un oarecare dezinteres, umor și ironie, marcat de câțiva dizidenți (Karo), combătuți însă de fiecare dată printr-o retorică imaculată, dezarmantă. Scepticismul lucid, sarcasmul prin care elevii întâmpinau propunerile și ideile profesorului sunt dizolvate ireversibil într-o efervescență crescândă, o fervoare a participării, a colaborării febrile, născute din conștiința aparținerii unui grup, conștiința substituirii identității personale, distinctive cu cea colectivă, cea a Valului. Darwinism social vs. egalitate prin uniformizare, cursul de anarhism sau cel de autocrație, să ți se permită sau nu să copiezi la școală? Profesorul Wenger (acum Herr Wenger, nu Rainer, cum îi spuneau elevii înainte de Val) este ales în funcția de lider al proiectului, tinerii se grăbesc să se înscrie la cursul lui, părăsindu-l pe cel despre anarhism al profesorului Wieland. Râsetele de la început, firești, reticente pe alocuri sau chiar dezaprobatoare, zeflemitoare sunt înghițite de acel freamăt al clasei discutând despre următoarele contribuții la Val, o vibrație perpetuă, cămășile albe, perturbate de un singur element distinctiv, Karo, care a refuzat să adopte codul vestimentar, îmbrăcată cu un tricou roșu. În timp ce Tim a dat foc restul hainelor sale care nu sunt de culoare albă, culoarea Valului, Karo este îmbrăcată în roșu. Din egoism, vanitate, aroganță așa cum spune Marco? Din spirit de revoltă, un impuls al rațiunii, un simț al ridicolului, sau pur și simplu pentru că Albul nu mi se potrivește? Acest tip de ieșire din tiparele Valului nu e însă permis, nu te supui regulilor, nu exiști, ești anulat, disprețuit, marginalizat. De aici și atitudinea profesorului, ignorând-o pe Karo când a ridicat mâna pentru a propune un titlu proiectului lor, numind-o ultima.
Sorry, Rainer, but I think it’s totally out of control. / I guess you’ll have to switch classes, then.
După dialogul tăios dintre Karo și profesor, directoarea liceului îl încurajează pe acesta, sfătuindu-l să continue desfășurarea proiectului. Un salut, o emblemă, uniformă, denumire, iar experimentul didactic se revarsă mult peste contururile sale inițiale, mult în afara sălii de clasă sau a școlii, iar stafia care bântuie Europa e Valul care va inunda tot orașul, dovada faptului că ideologia are o valoare neglijabilă, opțională în fața puterii grupului, a instinctului gregar. Putere prin disciplină, Putere prin acțiune, Putere prin unitate, acesta e Valul, remontarea unor terifiante dictaturi, care însă nu are, inițial, doctrină, ideologie, ci funcționează din pura inerție a grupului, pulsul și contracțiile sale. Aici, cele mai grăitoare scene sunt cea în care soția profesorului observă că e îmbrăcat în cămașa albă și acasă, iar el răspunde că a uitat să se schimbe, iar cea de-a doua imagine, cea în care Tim este hărțuit de doi băieți în curtea școlii, iar doi colegi de-ai săi, parte și ei din Val îi iau apărarea. Aceiași doi colegi care râdeau de el înainte de proiect, acum îl ajută fără să stea pe gânduri, pentru că el nu mai era Tim, ci un tricou alb, la fel ca ei, iar desconsiderarea, disprețul față de cei din afară, Ceilalți, înăbușă orice alte neînțelegeri pe care le-ar fi avut. Profesorul îi coordonează până într-un punct, până când elevii preiau inițiativa, undele se dispersează, copiii își acoperă fețele cu glugile, iau tuburi de graffiti și desenează simbolul Valului pe pereții clădirilor din oraș.
And I’m treated like a leper because I don’t wear a white shirt. / Then why not just wear one? / Because I don’t want to. / But I do. The Wave means a lot to me. / Like what? / Community.
La întrebarea profesorului Wenger de la începutul proiectului, What are the requirements for an autocratic system? Tim răspunde: Unhappiness. Același Tim care îl urmează pe profesor acasă, dorindu-și să rămână cu el, în căutarea unei familii care îi lipsește, a unei vieți care îi lipsește, viduri pe care le-a ocupat acum Valul. Tim, care într-o încăierare cu anarhiștii (cei autentici, nu elevii de la cursul profesorului Wieland), îi amenință cu un pistol, șocându-i chiar și pe colegii săi care erau de față, iar tot acesta se urcă pe clădirea primăriei pentru a o marca prin simbolul Valului, în speranța de a-și dovedi, față de profesor și ceilalți colegi dedicarea absolută, curajul, forța, dar și din teama de a nu fi din nou exclus din singurul grup, singurul reper care mai avea vreo însemnătate pentru el. Trepidațiile și haosul produse de Val ajung să răbufnească în timpul unui meci de polo, iar apoi în cearta dintre Karo și Marco, unde acesta o lovește, pentru ca apoi să se întoarcă, speriat și dezorientat, la profesorul Wenger.
It doesn’t matter who’s the best-looking, most popular or successful. The Wave has made us all equal / Race, religion and class don’t matter anymore. We all belong to a movement. The Wave gives our lives meaning, ideals worth standing up for.
Acestea sunt gândurile elevilor, citite de profesorul Wenger la ultima întâlnire a Valului. Tot acesta susține, pe scenă, un discurs demagogic, de o emfază oratorică hipnotică pentru cei din sală, care îl aplaudau și ovaționau. Marco se opune, spunând că Valul este, de fapt, problema, iar profesorul Wenger le ordonă elevilor să îl aducă pe scenă.
Would you kill him if I said so?
Prin această scenă, profesorul își încheie experimentul, demonstrându-le elevilor cât de departe au putut să ajungă în doar cinci zile, cât de ușor au construit bazele unei dictaturi. În Germania. Tim, însă, urcă pe scenă și amenință cu pistolul, refuzând să renunțe, să părăsească Valul căruia i s-a abandonat, care era motivul existenței sale, Valul de care se agăța cu ultimele puteri, în care își ancorase ultimele fărâme de speranță. Din disperarea realizării faptului că nu poate continua fără Val, își împușcă un coleg, iar apoi se sinucide, cu același pistol pe care îl așezase, mândru, cu câteva zile în urmă în logoul de pe site-ul Valului.
Reiterarea drumului către școală din începutul filmului este acum una tragică, mergând în sens opus, Wenger în mașina de poliție, cu o privire mai întâi disperată, înlocuită subit de o grimasă terifiată, un șoc al realizării.
The Wave… was my life. (Tim)
Întorcându-ne la răspunsul lui Tim la întrebarea despre necesitățile unei dictaturi, este nefericirea catalizatorul pe care se bazează astfel de regimuri? Tim a ajuns să își ia viața, pentru că viața i-a fost luată odată cu dezmembrarea Valului. Predispune, astfel, nefericirea la fanatism? Nu suntem oare, cu toții, mai firavi în fața unui Val odată cu șubrezirea, poate mai puțin a rațiunii sau discernământului, ci a nădejdii?
Filmul este inspirat de un caz real din 1967, California, unde în liceul Cubberley, profesorul de istorie Ron Jones a coordonat un experiment început cu elevii săi, numit The Third Wave, formând o mișcare opusă democrației, cu scopul de a le explica elevilor săi cum au putut germanii să accepte și să adopte regimul nazist. Proiectul a scăpat, la fel, de sub control, iar în a cincea zi profesorul le-a explicat elevilor (care erau acum câteva sute, din mai multe școli), că nu a fost mai mult decât un experiment, unul care însă a demonstrat, într-un mod șocant, pericolul real și viu al dictaturilor în lumea contemporană, „căci el știa un lucru pe care această mulțime cuprinsă de bucurie îl ignora și care poate fi citit în cărți, că bacilul ciumei (al dictaturii n.m.) nu moare și nici nu dispare vreodată, că el poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile și în rufărie, că așteaptă cu nerăbdare în odăi, în pivnițe, în lăzi, în batiste și în hârțoage și că poate veni o zi când, spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită.” (Albert Camus, CIUMA)
*Din păcate, am văzut filmul cu subtitrare în engleză, varianta cu subtitrare în română nu am găsit-o, și, implicit, am păstrat replicile în engleză.
(Andrei TĂTĂRUȘANU, redactor ALECART, este elev la Colegiul Național Iași. Cronica de mai sus este realizată în urma dialogului de la opționalul „Cinematografia de artă și literatura”, în care filmul a fost asociat romanelor Împăratul muștelor și Ciuma.)
