FILIT, dragoste și schimbare: Vesna Goldsworthy & Nuruddin Farah (I)

Azi, la fel ca ieri, pregătindu-mă să ajung la Întâlnirile Alecart, îmi spuneam: „nu, astăzi nu voi mai avea emoții”. Îmi șopteam că m-am obișnuit cu atmosfera și cu dialogurile purtate cu autorii și că voi savura ceea ce se întâmplă ca pe o ceașcă fierbinte de ceai într-o după-amiază liniștită. Dar iată-mă grăbindu-mi pașii spre Sala Caudella. Este deja penultima zi de FILIT, iar eu trăiesc totul la fel de intens ca prima oară… Întrebările, răspunsurile fascinante, muzica, nerăbdarea ce cuprinde treptat sala, toate se îmbină într-un amalgam de sentimente care dau o notă unică fiecărei zile de FILIT și de care știu că îmi va fi dor de acum înainte.

Astăzi am avut plăcerea (și norocul!) de a-i întâlni pe Vesna Goldsworthy, autoarea romanului Marele Gorsky și pe omul din spatele cărții Ascuns la vedere, Nuruddin Farah. Evenimentul a fost deschis de uimitoarele prezentări ale Larisei Mazilu, elevă în clasa a IX-a, și Amaliei Carciuc, redactor Alecart, clasa a X-a. Ambele au surprins esența cărților într-un mod percutant, care i-a impresionat atât pe autori, cât și pe spectatori, reușind să ne facă să vedem dincolo de întâmplări, să descoperim ceva despre ele însele. Am rămas cu impresia că le voi privi altfel de acum, asociindu-le chipurile personajelor și cărților despre care au vorbit atât de emoționant.

„Scriu romane pentru că îmi place să inventez povești, dar și pentru că în felul acesta pot spune adevăruri pe care, de multe ori, lumea refuză să le privească.”

Arta și dragostea sunt, fără îndoială, conectate – această declarație este esența romanului Vesnei Goldsworthy ce înfățișează într-un mod tragic încercarea personajelor ei de a fugi de umbra trecutului nemilos. Bestsellerul Marele Gorsky este o poveste despre artă, cărți și puterea banilor, dar, în primul rând, este o poveste de iubire ce nu cunoaște distanța, o poveste care trezește în inima cititorilor un val imens de emoții, așa cum a mărturisit și Larisa în timpul prezentării ei. Alături de Vesna Goldsworthy am pătruns în tainele literaturii ruse, am  fost purtați pe urmele lui Cehov și Tolsoi și am zâmbit ascultând răspunsul invitatei de origine sârbă când, întrebată ce fel de cărți are în bibliotecă, a dezvăluit cu un zâmbet larg că e o cititoare avidă: Am fost întrebată odată într-un interviu BBC ce cărți am pe noptieră și am răspuns că am cărți și lângă noptieră, și sub noptieră, și sub pat și peste tot în cameră, iar dacă ar fi să mor într-un accident, acesta ar fi, probabil, cauzat de o avalanșă de cărți. Soțul mă amenință (ne face cu ochiul) cu divorțul din această cauză, prin urmare, îmi este imposibil să răspund la întrebare. Vesna Goldsworthy ne-a surprins în mod plăcut când ne-a spus că în februarie apare noul ei roman (moment în care mi-am actualizat lista cărților de cumpărat…), care va înfățișa povestea fiului Annei Karenina ajuns după revoluție în Londra. Scriu romane pentru că îmi place să inventez povești dar și pentru că în felul acesta pot spune adevăruri pe care, de multe ori, lumea refuză să le privească, a mărturisit invitata de astăzi  spre finalul dialogului, o declarație emoționantă care m-a făcut să îmi dau seama, din nou, de puterea lecturii și de mesajele profunde pe care le transmite aceasta. Și am mai înțeles că există întotdeauna o diferență de receptare a unei cărți în funcție de spațiul cultural în care te găsești, căci, observa autoarea, Marele Gorsky a fost văzut în Occident în primul rând ca o carte-pereche a Marelui Gatsby, în timp ce, în Europa Centrală și de Est, ca un roman despre sufletul refugiaților, în care vibrează ecouri din literatura rusă și din modul de a fi al balcanicilor.

„Nu știu totul despre personajele mele și nici nu vreau să știu, pentru că asta ar însemna să mă despart de ele.”

Nuruddin Farah, autorul cărții Ascuns la vedere a reușit să ne facă să  conștientizăm problemele lumii în care trăim și pe care nu le-am descoperit încă (discriminarea, stereotipurile, indiferența și cea care stă la baza tuturor, ura) dintr-un alt punct de vedere, foarte personal, vorbindu-ne de experiențele pe care le-a trăit ca somalez. Fiind întrebat despre ce ar fi făcut personajul principal al cărții într-un alt context, domnia sa a ales să ne intrige și mai mult și să ne provoace să descoperim pe cont propriu secretul acestuia: Nu știu răspunsul, de fapt, nici nu m-am gândit la asta. Scriitorii nu cunosc toate secretele personajelor și tocmai în asta constă frumusețea de a explora și de afla din ce în ce mai multe despre o persoană. Nu știu totul despre personajele mele și nici nu vreau să știu, pentru că asta ar însemna să mă despart de ele.

Am aflat o parte din povestea tragică a omului Nuruddin Farah: de la cât de greu i-a fost să își publice cartea după moartea surorii sale într-un atac armat din Afganistan până la consecințele umilitoare pe care familia lui a trebuit să le suporte în timpul dictaturii din Somalia din cauza asocierii cu el. Vorbind despre stereotipurile de gândire, ne-a povestit că, acum patru zile (la sosirea în România ca invitat Filit), el și alți șase africani au fost reținuți pe aeroportul din București, unde au fost luați drept imigranți… În ciuda tuturor dificultăților cu care s-a confruntat pe parcursul vieții, autorul continuă să își exprime idealurile prin intermediul literaturii fiind, pentru mine, un simbol al puterii și al speranței: Mă consider o persoană foarte tolerantă. Principiul meu este că există frumusețe în diferențe, pe care ar trebui să le sărbătorim și din care ar trebui să învățăm. Dacă nu putem aprecia diferențele și dacă alegem să trăim într-o fortăreață atunci vom avea o mare problemă.

La finalul acestui dialog atât de emoționant am ascultat o interpretare pe măsură a Adrianei Ioana Iacob, elevă în clasa a X-a (Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, clasa prof. Daniela Mihaela Ciocoiu), acompaniată la pian de d-na profesor Carmen Costea. Vocea acesteia a răsunat puternic și cald în sală și a atins inimile tuturor celor ce au ascultat-o, emoționându-mă până la lacrimi.

La sfârșit am obținut autografele autorilor, pe care le așteptam de atâta timp, și un sfat foarte bun de la Nurrudin Farah atunci când l-am întrebat ce le recomandă tinerilor scriitori: Scrie, scrie, scrie mereu și, mai ales, ai răbdare! Am scris îndemnul pe un colț de hârtie care acum se află pe biblioteca mea. E un alt talisman prețios primit de la Filit anul acesta.

(Raisa Manolescu, clasa a-IX-a, filologie, Colegiul Național Iași)

Foto: Andi Spot & Andrei Rusu

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.