Viața ca o cugetare. Experiența mea la Universitatea din Warwick

Am fost plăcut surprinsă de primirea de care a avut parte articolul pe care l-am publicat în Alecart, cu două numere în urmă, în care împărtășeam experiența primului meu an la University of Warwick. Mulți dintre prietenii mei plecați din țară mi-au scris că, la rândul lor, trăiesc având „inima în două lumi”, ori au descoperit că orizontul nostru de convingeri și experiențe de acasă era prea îngust și confortabil, ori că și-au adus aminte, citind, de cum au crescut intelectual și afectiv odată ce au plecat de acasă și au început să își trăiască propria poveste.

Primul an de facultate a fost, pentru mine, un salt mai ales la nivel afectiv: am câștigat încredere, independență și flexibilitate; am câștigat prietenii și experiențe care m-au inspirat să vreau întotdeauna mai mult de la mine; am câștigat curajul să-mi caut singură răspunsurile acolo unde „calea sigură” nu mi se potrivea.

Și toate aceste schimbări m-au pregătit pentru al doilea an, care m-a așteptat cu întrebări și revelații noi. În multe privințe, viața mea a devenit mai liniștită: m-am mutat în afara campusului și mi-am concentrat atenția asupra studiului și asupra stagiilor de vară. La începutul anului universitar, am avut libertatea de a-mi alege cursurile singură, în funcție de interesele mele. Am prieteni care urmează, la fel ca mine, profilul Philosophy, Politics and Economics (PPE), și cu care nu am niciun modul în comun anul acesta. Rațiunea este că, în primul an, cu toții parcurgem cursurile introductive și ne familiarizăm cu un schelet de cunoștințe pentru toate cele trei discipline. Avem ocazia de a explora subdomenii și de a ne descoperi propriile pasiuni, pentru ca apoi să ne construim singuri parcursul academic. Mi se pare o strategie reușită în primul rând pentru că ne putem asigura că studiem cu adevărat ceea ce ne place, și pentru mine a fost întotdeauna importat să pun suflet în tot ce învăț, să simt că nu e ceva străin de mine, o sarcină pe care o îndeplinesc și pe care apoi pot să o las deoparte. În al doilea rând, mi se pare o formă de respect pentru noi ca studenți: nimeni nu presupune că știe mai bine decât tine ce îți este util să înveți și ce nu, nimeni nu îți impune o formulă de curriculum pe care o consideră necesară pentru toți. Bineînțeles, nu pretind că este strategia perfectă pentru orice facultate; dar pentru științe sociale, ideea de obligativitate în anii mai mari nu mi se pare adecvată, și simt că am beneficiat mult de pe urma flexibilității de la Warwick.

Așadar, fiecare curs pe care îl studiez anul acesta a fost alegerea mea. Din departamentul de Filosofie, mi-am ales Feminism, Etică și Etică Aplicată. Din departamentul de Politică, modulele mele sunt Dezvoltare Internațională și Securitate Internațională. Iar ultimul meu curs se numește Teme Interdisciplinare, este predat în comun de câte un profesor din fiecare dintre disciplinele PPE, și se concentrează pe factorii care influențează salariile, nivelul forței de muncă și taxele dintr-o societate.

Cred că unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult anul acesta a fost că, de fiecare dată când am discutat față în față cu un profesor, am fost întrebată care sunt interesele mele. Nu ești doar un student care învață ce i se dă și bâjbâie în căutarea ideilor. Pare ceva natural ca, atunci când te prezinți, să poți explica ce subdomenii te pasionează și de ce. Pentru mine, cred că selecția de cursuri enumerată mai sus vorbește de la sine: mă preocupă frontiera  dintre filosofie și politică, subiectele normative, care investighează cum ar trebui să acționăm și de ce, care sunt responsabilitățile și drepturile noastre, ori în ce anume constă valoarea morală. Și cred că motivul pentru care sunt atât de pasionată de modulele mele este că nu văd o graniță clară între ceea ce învăț și ceea ce simt sau trăiesc. Subiectele pe care le analizez într-un context academic se suprapun peste întrebările pe care mi le pun mie însămi în fiecare zi despre rolul meu în societate și despre datoriile mele ca agent moral, despre lentilele prin care trebuie să privesc lumea și despre criteriile cu care operez atunci când îmi caut sensuri și răspunsuri.

Drumul din campus până acasă durează treizeci de minute pe jos și niciodată nu mă plictisesc. După fiecare curs, mintea mea fierbe de întrebări, dileme și perspective noi, care îmi clatină convingerile și mă provoacă să gândesc până când simt că nici eu nu mai înțeleg ce cred.

Ajung acasă și prietenii mei știu că voi dezbate subiectele de la facultate cu ei sau că voi cere o a doua părere când scriu un eseu. Pentru mine, a învăța este ceva dinamic și permanent: învăț când merg pe stradă și mă scufund într-un gând; învăț când suntem toți în bucătărie și începem să discutăm dacă este corect să mănânci carne, dacă existența este preferabilă non-existenței, sau dacă dezarmarea nucleară globală este posibilă ori măcar dezirabilă. Mă întreb dacă am să mă simt vreodată pregătită să îmi asum autoritatea morală de a da răspunsuri pe care să le îmbrățișez fără rezerve. Dacă filosofia m-a învățat ceva, este că orice argument este susceptibil la contraargumente, orice convingere este prin excelență locală și servește unui scop, orice teorie se sprijină, în cele din urmă, pe intuiții inexplicabile, presupuneri și aproximări.

Modelul acesta de a dezbate o idee se regăsește mai ales în cărțile și articolele de pe lista de lecturi pentru fiecare curs și adeseori între noi, studenții, la orele de seminar. Iar una dintre bucuriile și surprizele pe care le-am avut la facultate a fost să aflu că a scrie un eseu înseamnă altceva decât ceea ce am deprins de-a lungul anilor de școlarizare din România ori prin atâtea olimpiade de română. Un eseu nu este niciodată o sinteză, ci un argument original. Niciun corector nu se așteaptă să sprijini un anumit punct de vedere ori să aprobi cutare autor, chiar dacă este un clasic în acel domeniu. Atât timp cât ești coerent și persuasiv, iar argumentul tău e logic, opinia ta este luată în considerare și evaluată ca atare. Nu este perceput drept un eseu „de student”, în care îți arăți admirația pentru autori celebri; ți se oferă libertatea de a-i critica, oricât de radical, și nimeni nu va vedea în asta impertinență sau orgoliu intelectual. De altfel, așa cum am menționat, lista noastră de lecturi este compusă din cărți care avansează teorii și articole în care acestea sunt atacate și problematizate. Uneori, autorii răspund criticilor și își rafinează ideile. Suntem educați să vedem filosofia drept proces, și încurajați să participăm noi înșine la acest schimb de idei în căutarea adevărurilor. Astfel, atunci când scrii, nu ești tratat drept „student la filosofie”, ci pur și simplu „filosof”. Bineînțeles, ești evaluat ca atare.

Un eseu care primește o notă peste 80 trebuie să se apropie de calitatea unei publicații de specialitate. Am aflat, printre altele, că „cercetare” nu înseamnă doar sondaje, experimente, modele și statistici. Uneori, „cercetare” înseamnă să te duci  într-o bibliotecă, să citești un teanc de cărți și să începi să gândești independent și să scrii.

Când studiezi mai multe discipline, cred că cel mai frumos aspect este că schimbi tot timpul perspectiva. Politica mă învață să mă uit de sus, global, la state și interacțiunile lor, la practici economice și rezultatele la care acestea duc, la resurse, relații de putere și (dez)echilibre sociale. În schimb, filosofia se centrează pe agent, pe care întâi îl investighează din interior și abia apoi îl plasează în lume. Filosofia îmi este mai dragă pentru că simt că îmi vorbește esențialmente despre și pentru mine, în timp ce politica rămâne totuși o explorare a lumii. Dar sunt atâtea zone gri în care cele două coincid. Spre exemplu, am ales cursul de Feminism pentru că am avut dintotdeauna o chemare specială pentru acest subiect. A început din pragul adolescenței, de la prea familiarele șicane venind de la bărbații de pe stradă, și apoi a devenit cu adevărat un semn de întrebare când am început să problematizez practici și așteptări sexiste care se strecoară în societatea noastră fără să ne dăm seama. Am ales cursul pentru că, pur și simplu, sunt o feministă și am știut asta din experiența mea de viață, înainte să aflu despre alte realități culturale. Iar orele din amfiteatru și din bibliotecă petrecute studiind filosofia feministă au dat cu totul alte dimensiuni unor convingeri și intuiții latente în mine. Cursul a fost centrat pe întrebări fundamentale, de tipul: este feminismul compatibil cu liberalismul?, care este natura genului?, suntem responsabili pentru prejudecățile noastre implicite?, putem vorbi despre dreptul universal de a fi contribuitor social? etc.

Drumul meu prin Feminism a pornit de la mine, de la ce simt că este corect și greșit, arătându-mi apoi cât de invazive și de arbitrare pot fi construcțiile sociale, și cât de mulți factori intervin asupra modului nostru de a ne percepe pe noi și de a percepe lumea. În cele din urmă, s-a întors la mine, lăsându-mă nu doar mai informată, dar mai fermă în convingeri, mai pătrunzătoare în percepții și mai sigură de cum mă plasez în lume.

Și, în cele din urmă, cred că exact acest lucru mi-l doresc de la cei trei ani de facultate la Warwick. Să descopăr cum aș vrea să fiu și ce aș vrea să aduc în societate. Filosofia are farmecul de a-ți arăta că oricare certitudine poate fi demontată, și de a te seduce, simultan, să cauți alte crezuri și alte valori. Eu le caut pe ale mele trăind și studiind în fiecare zi. Entuziasm, frustrare, nesiguranță, și o nevoie continuă de a ști mai mult, de a privi mai adânc. Pentru mine, viața interioară și studiile își împrumută conținutul. Sunt fericită că am ales să merg pe un drum care, pentru mine, contează într-un mod mai profund și mai intim decât orice altceva.

(Articol preluat din ALECART 22.)

 

*Laura Ştreangă, colaboratoare Alecart, este absolventă a Colegiului Național Iași, fiind șefă a promoției 2017. În prezent, studiază Filosofie, Politică și Economie la Universitatea Warwick, în Marea Britanie. În liceu, a fost olimpică la limba și literatură română și a obținut Premiul I la Olimpiada Internațională de Lectură.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.