Epidemiile unui secol și rătăcirile unei vieți: Violeta, de Isabel Allende

E vreme de trăit și vreme de murit. Între ele, timpul amintirilor.

Într-un moment suspendat parcă pe durata unui ultim efort de voință care să recupereze acele puncte nodale ale vieții unui om, personajul Isabelei Allende are conștiința că mărturisirea e necesară, că e un act de iubire și o datorie. Fără a fi tulburată de prezența tăcută, dar tot mai consistentă a morții, dimpotrivă, permanent împăcată și de o luciditate ce-i permite să recompună liniile esențiale ale propriei vieți, sinuoase și spectaculoase, dar mai ales transformările unei națiuni timp de un secol, Violeta își organizează mărturisirea sub forma unor scrisori sentimentale și adesea răutăcioase adresate nepotului ei, Camilo, cel pe care-l recunoaște ca ultimul vlăstar al unei stirpe emoționale căreia ea însăși i-a aparținut și pe care o pune mai presus de cea ereditară.

Amestec inegal de evocare și de adresare epistolară, romanul e cronica unei vieți și consemnare a istoriei de un veac a unei țări, niciodată numite altfel decât țara lovită de cutremure, inundații, secetă, sărăcie și nemulțumire. Chile, cu destinul ei frământat de teribilele transformări și convulsii sociale, de schimbărilor politice radicale, de căderi de regim și de intervenții ale Statelor Unite e adevăratul personaj al romanului Isabelei Allende. Ca într-un album cu fotografii alb-negru se perindă pe parcursul amplei mărturisiri secvențe semnificative ale transformărilor sociale ale acestei națiuni. Cuprinse, asemenea existenței protagonistei, între două momente de criză: epidemia de gripă spaniolă declanșată în 1920 și cea de coronavirus, un secol mai târziu. Nu însă aceste maladii, trăite aproape la fel în ciuda distanței în timp, e ceea ce interesează. Răul din afară, boala care ține oamenii în casă, starea de urgență, interdicția de a ieși pe stradă în timpul nopții marchează doar capetele unor borne simbolice în interiorul cărora se manifestă maladii mai întunecate și mai teribile: inechitatea socială, injustiția, prăbușirea economică, dictatura militară, răsturnările de regim, manifestațiile violente înăbușite în sânge, tortura, stânga socialistă și dreapta militară, apoi treptata transformare a țării într-o democrație fragilă și viața de zi cu zi a unor oameni care suportă istoria cu demnitate sau se implică în schimbarea ei cu fanatism, convinși de un adevăr care se dovedește, de prea multe ori, precar sau utopic.

Ani în șir avusesem în fața ochilor semne, indicii și dovezi, dar refuzasem să văd adevărul, căci asta însemna să-mi recunosc complicitatea.

Isabel Allende mizează pe un destin neobișnuit, acela al Violetei, copila care trăiește în primii ani în casa mare cu camelii a tatălui ei, răsfățată dincolo de orice limită de cei din jur până în momentul venirii lui Miss Taylor, englezoaica angajată pentru a cizela temperamentul rebel al copilei. Violeta e mai întâi tânăra supusă unei transformări extraordinare de evenimente neprevăzute, plecată în surghiun în pustietatea din capătul celălalt al țării, descoperind viața dură și plină de lipsuri a oamenilor simpli, căsătorită știind că nu e suficient de rebelă pentru a se împotrivi convențiilor și apoi evadând alături de misteriosul și virilul Julián, cunoscând abuzul și violența, devenind mamă, pierzându-și fiica și trăind cu spaima că fiul, comunist și luptător împotriva dictaturii de dreapta ajunse la putere, nu va reuși să scape de represiunea politică violentă și va avea aceeași soartă ca cei cincisprezece bărbați ale căror oseminte vor fi descoperite la aproape treizeci de ani de la executarea lor într-o peșteră de lângă Santa Clara, ca alți mii de tineri considerați teroriști, comuniști, care au fost torturați, au dispărut sau au fost ținuți prizonieri în lagărul în care a fost transformată Colonia germană înființată în timpul și după al doilea război mondial. Violeta e o femeie învățând să trăiască apoi departe de fiul și de familia lui întemeiată în Norvegia, să descopere mereu alte forme ale apropierii și iubirii alături de alți bărbați, crescându-l pe Camillo, copilul fiicei ei Nieves, moartă la nașterea lui, ca pe propriul copil și implicându-se, la rându-i, în lupta pentru drepturile și emanciparea femeilor. Acestea sunt momentele cheie ale unei vieți care se întinde pe durata a o sută de ani, din clipa în care Violeta de Valle se naște și e scăpată din brațe de mătușa Pía, aterizând în viață direct în cap, până când, în casa din Santa Clara, alături de Etelvina, pisici și câini ai nimănui care i se trântesc la picioare, va aștepta, înconjurată de fantome, moartea.

Un destin spectaculos al unui personaj destul de artificial construit, a cărui psihologie rămâne schematică și lipsită de o reală consistență, dar al cărui rol este tocmai acela de a se mișca liber și de a aduna în jurul ei personaje din toate clasele sociale pentru realizarea unei ample fresce cu nenumărate puncte de cotitură și decenii de întuneric. Latura sentimental-romantică, încărcătura de seducție atribuită, limitarea specifică momentului în care s-a născut și tipului de educație primită sunt date care subliniază că Violeta este mai mult o marionetă a scriitoarei, purtătorul de cuvânt al unei teze, și nu o ființă de sine stătătoare. Metamorfozele destinului ei sunt atât de neașteptate, alegerile doar parțial motivate, încât, dacă cititorul rămâne captiv numai în povestea ei de viață, va descoperi un roman sentimental străbătut de tribulațiile orbirii, pasiunii, abuzului emoțional și fizic, redobândirii independenței și redescoperirii bucuriei de a trăi și a încrederii în celălalt, mereu și mereu, deși nu întotdeauna în forme convenționale.  Adică o narațiune spectaculoasă despre destinul unei femei care învață să fie puternică și să se desprindă de umbra generațiilor anterioare de soții și de mame ce au aparținut unei clase privilegiate și au trăit în umbra soțului, înconjurate și protejate de realitatea de zi cu zi a oamenilor simpli – țărani și muncitori, mici intelectuali și întreprinzători – prin convenții sociale rigide, așa cum este mama Violetei.

Viața are răscruci pe care nu le recunoaștem imediat, dar când trăiești atât de mult cât am trăit eu le vezi limpede.

Scăderea Bursei de Valori din Statele Unite și prăbușirea pieței internaționale, mutarea la ferma de lângă Nahuel înseamnă pentru copila care încă nu știe ce presupun greutățile vieții începutul unui lung periplu pentru supraviețuire și al transformării ei odată cu schimbările sociale și politice prin care trece țara. O vastă galerie de portrete este evocată pentru a recupera anii tinereții și ai maturității, munca de la ferma Santa Clara, călătoriile alături de soții Rivas prin satele pierdute prin jur pentru alfabetizarea copiilor familiilor sărace, gândul că înapoierea conduce la violență, alcoolism, degradare, la abrutizare și că acestea nu trebuie puse pe seama răutății, ci a ignoranței și a sărăciei lucii. În lumea aceasta în care ecourile grevelor și ale manifestațiilor la care participă feminista Teresa și Miss Taylor ajung târziu, oamenii cunosc, departe de schimbările din capitală, alte forme de violență. Militantismului celor două li se opune energia unor destine simple, mai luminoase și lipsite de contorsionări, ale unor oameni obișnuiți, a căror bunătate se reflectă în gesturi umile și într-o recunoștință care nu refuză sacrificiul, precum cea a lui Torito, uriașul ce veghează asupra Violetei și care va fi prins și executat după ce îi salvează fiul trecându-l granița pentru a nu cădea în mâinile dictaturii militare. Uriașul de la care rămâne doar crucea cioplită demult de către Violeta și dăruită la prima zi de naștere aniversată de acesta, deși nimeni nu știe anul sau luna în care s-a născut. Rămâne figura lui José Antonio, fratele cel mare al Violetei, îndrăgostit jumătate de viață de Miss Taylor, ocupându-se de afacerile familiei, ridicând un colos imobiliar într-o țară care se va reface treptat în urma prăbușirii economice și a șomajului, construind case pentru clasa de mijloc, dar și pentru cei proaspăt îmbogățiți; e o afacere ce îi va aduce Violetei independență financiară și posibilitatea de a descoperi treptat inechitatea și necesitatea implicării în proiecte sociale. Între căsnicia cu Fabian Schmidt-Engler, tânărul din comunitatea de germani preocupat de inseminarea artificială a vitelor și viața dusă alături de Julián Bravo se dezvăluie adevăruri dureroase despre imposibilitatea obținerii divorțului altfel decât cu acordul soțului și complicate mașinării administrative, despre oprobiul public manifestat față de o femeie ce are o legătură în afara căsniciei, despre dependența financiară de un bărbat, violența domestică, afaceri cu statul și cu mafia, piața neagră, deținuți politici, droguri, amestecul americanilor în politica țărilor din America de Sud și Centrală, spălare de bani, mișcarea flower power din State, spitale de dezintoxicare, dictaturile de dreapta din țările vecine, mișcări de represiune împotriva revoltelor și a manifestațiilor.

Continentul nostru mult încercat începea, cu câteva triste excepții, să se vindece de epidemia de dictatori, revoluții, gherile, puciuri, tiranii, asasinate, tortură și genocid din trecutul recent.

Toate personajele din jurul Violetei aduc cu ele realități ale mediilor din care provin, într-o mișcare aluvionară care-i permite acesteia să trăiască mai detașat sau mai aproape de miezul schimbărilor sociale și politice ale țării. Martor mai mult decât agent al acestor transformări, ea depășește loviturile pe care i le dă viața printre bărbații pe care-i va iubi sau care îi vor fi alături, dar înconjurată într-o mai mare măsură de femei simple, doar aparent supuse, pentru care demnitatea și atașamentul se traduc în gesturi mărunte și care nu așteaptă nimic de la nimeni.

Mărturisirea epistolară adresată lui Camilo are, așadar, ca pretext tribulațiile unei existențe care a cunoscut suișuri și coborâșuri. Sunt mărturisirile unei femei ce învață să lupte pentru drepturile ei și pentru a-i ajuta pe ceilalți, ale unei mame care, deși și-a iubit copiii, nu a știut să-i ferească de pericole, care a învățat să accepte că fiecare are drumul lui în viață și că pierderile te fac mai puternic. Această poveste este scrisă dinăuntru, nu fără ironie și detașare față de naivitățile tinerei de altădată, față de opțiunile de mai târziu, față de slăbiciunile și de transformările ulterioare. Însă toate aceste întâmplări învăluite într-o aură ușor romantică sunt doar pretextul unei radiografii minuțioase și aplicate a societății chiliene și a felului în care s-a desfășurat un secol de istorie în America de Sud. Fără a apăsa tușele întunecate, Isabel Allende reușește să reconstituie realitățile unei țări ce a traversat secolul XX făcând față unei istorii convulsionate, unor schimbări de regimuri politice care au întârziat creșterea economică, au încurajat frauda, afacerile de tip mafiot, violența și inechitatea. Care au provocat suferință și au condus la puternice represiuni sociale. Realități pentru care nu doar utopiile socialiste au fost vinovate, nu doar dictatura de dreapta, ci, în egală măsură, intervențiile din afară – dintre care cea a Statelor Unite a fost decisivă. O istorie întunecată, doar aparent personaj de fundal, își arată chipul din spatele întâmplărilor pe care le trăiesc personajele.

Am fost martoră la multe evenimente și am acumulat experiență, dar pentru că am fost distrată sau prea ocupată nu am devenit și înțeleaptă.

Nu Istoria acaparează prim-planul, ci istoria, acea teribilă desfășurare de întâmplări de zi cu zi în care sunt angrenate toate clasele sociale, căreia nu i te poți sustrage și pe care o trăiești, căreia i te supui sau pe care o înfrunți rămânând în același timp protagonistul dramelor propriei vieți. Dintre toate momentele recuperate în roman, două realități mi s-au părut zguduitoare. Și nu pentru că pe ele se insistă, ci tocmai pentru că mărturia Violetei doar lasă să se întrevadă adevărurile cutremurătoare, atrocitatea și nebunia de care nicio națiune nu a fost scutită secolul trecut. Primul este descoperirea cadavrelor celor dispăruți în timpul dictaturii de dreapta și a modului în care țărăncile acelea simple, încremenite în așteptare și durere de ani de zile, își recunosc fiii, frații, bărbații și rudele după bucăți de haine decolorate și obiecte personale ce păstrează încă amprenta celor asasinați, iar protestul lor tăcut, dar constant va contribui la căderea regimului. Al doilea e istoria, fragmentară, a transformării coloniei germane căreia îi aparține și Fabian Schmidt-Engler, inițial o fermă paradisiacă, în terifiantul lagăr în care un ofițer nazist, fugit din Germania după război, a continuat să facă experimente pe copii, să mutileze vieți, să pună în practică orori timp de aproape treizeci de ani cu acordul tacit al guvernului chilian.

Istoria, așadar, e adevăratul personaj al acestui roman al Isabelei Allende. Istoria unei țări și istoria vieții unei femei care a trăit și a simțit că nu poate să se despartă de fantomele ei înainte de a depune mărturie despre toate destinele pe care le-a cunoscut, cu care s-a intersectat, pe care le-a iubit, alături de care a suferit și care au ajutat-o să înțeleagă cine este și că nu e ușor să trăiești.

(*Nicoleta Munteanu, coordonatoare a Clubului Alecart,  profesor la Colegiul Național Iași, consideră că a fi  profesor de română înseamnă a-i transforma pe elevi nu doar în niște absolvenți cu note mari la bac, ci în cititori și spectatori pasionați, a-i aduce aproape și de literatura/ teatrul de azi scriind despre cărțile nou apărute sau despre spectacolele puse în scenă la teatrele ieșene.) 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!