„În vis, ca în poezie/ Nu știi niciodată dacă ți se va deschide parașuta.”-dialog cu Claudiu Komartin (II)

„ne punem câteodată întrebări esențiale credem

că asta o să ajute că unii au răspunsurile pregătite

și ni le vor da. nu se întâmplă așa…”

 (Claudiu Komartin, cum să mai pui inimă când -)

 

Mărturisesc: sunt novice în lumea poeziei. Mărturisesc: am intrat pe ușa cafenelei Meru în speranța că autorul cărții Maeștrii unei arte muribunde, Claudiu Komartin, va dezlega acest mister încâlcit pentru mine, oferindu-mi răspunsuri clare, menite să mă ghideze prin această lume obscură. Mărturisesc: nu am primit niciunul dintre răspunsurile așteptate, ci am aflat că acestea sunt inexistente: „Nu trebuie nimic când e vorba de poezie. Te duci înspre cineva care are o explorare ce presupune confesiunea în măsura în care ești dispus, ești pregătit să găsești acolo ceva care să acționeze în tine.”

Deja obișnuiți cu atmosfera exuberantă dinaintea Întâlnirilor Alecart din cafeneaua Meru, încărcată de forfotă, râsete, miros de ciocolată caldă (sau fierbinte, având în vedere ninsoarea interminabilă vizibilă prin geamul aburit), eram pregătiți ca autorul să ne fie introdus printr-o scurtă prezentare biografică. Lăsarea liniștii pline de suspans a adus cu sine o mare surpriză, prima întâlnire Alecart despre poezie fiind deschisă cu un recital de poezie al elevilor de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, coordonați de prof. Nucu Ionescu. Răsfirați printre spectatori, intrând de pe balconul încărcat de zăpadă sau chiar de după bar, aceștia au reușit o imersiune într-o manieră inedită în lumea aparent inaccesibilă a poeziei. În timp ce privirile se roteau prin cafenea, cercetând amănunțit și încercând să ghicească unde se ascunde următorul elev ce avea să ne aducă mai aproape de creația lui Claudiu Komartin, versurile citite doar cu o seară înainte ce încă îmi răsună percutant în minte se aud: „…dar în vis, în vis e întotdeauna altfel. În vis, ca în poezie/ Nu știi niciodată dacă ți se va deschide parașuta.”

Introducerea spectaculoasă a autorului a fost continuată de prezentările surprinzătoare ale cărții sale făcute de Tamara Bivol, Ioana Tătărușanu și Viviana Gheorghian. Prezentările au fost deschise chiar de versurile primei poezii din cartea Maeștrii unei arte muribunde: „ce faci când intri în spirala neputinței, ce/ te faci cu stricăciunile, cu deriva? te întorci la/ sarcasm? am învățat că-i cel mai simplu așa.”

În continuare, momentul mult așteptat al întâlnirii, dialogul cu Claudiu Komartin, a sosit, însă nu înainte ca acesta să ne citească din poeziile lui, învăluindu-ne în atmosfera necesară pentru ,,întâlnirea cu o carte”. Moderatorul evenimentului, domnul profesor Emil Munteanu, a deschis dialogul, întrebându-l pe autor de ce ar trebui tinerii să citească poezie contemporană, având în vedere că nu intră în materia de bacalaureat. „Sunt întotdeauna oameni care nu au aplecarea asta, care nu au sensibilitatea, la care genul acesta de demers artistic nu ajunge, din diverse motive, și nu cred că ar trebui să îi oblige nimic sau să aibă parte de discursuri motivaționale care să-i îndrepte.” Într-adevăr, într-o societate în care interesul elevilor pentru poezie nu este cultivat, fiind redus la analiza amănunțită a celor din programa de bacalaureat, este șocant și, în același timp, revigorant să te izbești de versuri brute, dure, efervescente, precum cele ale lui Claudiu Komartin, care nu îți lasă decât două alternative simple: le simți cu toată puterea lor sau nu. Această discuție a adus cu sine întrebarea referitoare la cum a reușit autorul să se detașeze: „E important să înțelegi”, spune el, „că treaba asta cu cititul poeziei trebuie să fie normală, fără să aibă legătură cu anumite șabloane, tipare sau formule prestabilite pentru că poezia e tocmai despre libertate, despre unicitate, despre cum fiecare dintre noi ia o experiență pe care un altul a mărturisit-o și face din ea ce are el nevoie într-un anumit moment al vieții sale.” Într-o lume atât de nouă și intangibilă pentru mulți dintre noi, orice reamintire a libertății și spontaneității corelate cu această artă este un îndemn de a explora orizonturile poeziei.

„și creierul meu tăbăcit pe care se așază

păsări necunoscute este cobalt

rezistența la compromis și la neputință

a fost întotdeauna cobalt” (Claudiu Komartin, Cobalt)

„Știm că suntem aici pentru o vreme, dar știm că toate lucrurile sunt temporare, că noi suntem temporari, și, uneori, când ne credem excepționali, avem orgoliul de a spune că ar trebui să fim nemuritori. Însă cred că dacă am fi făcuți din alt material, din cobalt sau din niște roci mai dure care țin sute de mii de ani atunci am fi niște ființe mult mai puțin interesante, mai placide, nu am mai avea tot entuziasmul și toate aceste scântei”, mărturisește autorul când e întrebat cum ar fi, în viziunea lui, un om făcut din cobalt, răspuns ce ne determină să ne gândim la impactul poeziei asupra condiției efemere a omului.

La finalul întâlnirii Alecart, reveniți din transa indusă de versuri și de căldura sobei ce ne făcea să uităm de viscolul de afară, cu toții am simțit bucuria de a obține autograful lui Claudiu Komartin și revista „Poesis International”.

Amintirea lăsată de această Întâlnire Alecart constă în intrarea cu pași timizi într-o altă lume până acum inaccesibilă, o lume care începe să prindă contururi și nuanțe noi pentru toți cei care am avut curiozitatea de a participa la acest dialog cu Claudiu Komartin.

 

*Raisa Manolescu este elevă în clasa a IX-a, filologie, la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.