„Ruxandra Cesereanu este o poetă, prozatoare, publicistă şi eseistă română. Este, de asemenea, cadru didactic universitar şi cercetătoare.” – sursa: ro.wikipedia.org
Aceasta este prima frază găsită dacă vei căuta pe „Ruxandra Cesereanu”. O prezentare impersonală, căci ar putea fi nu unul, ci mai multe nume cărora să le poți asocia informațiile respective. Pe mine nu acestea mă interesează, căci ele nu m-ar fi convins niciodată să deschid un volum semnat de Ruxandra Cesereanu și nici că, da, Ruxandra Cesereanu este un scriitor pe care nu trebuie să-l ratez. Îmi doresc, înainte de a porni spre California ei dragă de pe Someş, să completez fraza de început.
Ruxandra Cesereanu respiră poezie și inspiră poezie. Are o inimă ce bate pentru generația Pink Floyd, Janis Joplin, Jimi Hendrix, dar, în acelaşi timp, resimte până în măduva oaselor atrocităţile provocate de regimul care a împroșcat cu cenușiu și urât în atâtea suflete de hipioţi. Este un respectabil cadru didactic și o cercetătoare care a reuşit să mă captiveze cu dezinvoltura și nonconformismul său. Întâlnind-o la evenimentele Alecart, îmi permit să spun că ea reprezintă pentru mine ce a fost San Fransisco pentru The Beat Generation!
Adolescentule, California pe Someş este poemul tău de week-end! Spun asta pentru că, în momentul în care vei începe să citeşti, tot ceea ce ţine de existenţa ta cotidiană se va evapora. Fiecare rând te aruncă într-un carusel al senzaţiilor. Tot ce va rămâne palpabil din tine va fi emoţia şi astfel vei ajunge să te înțelegi şi să parcurgi, la braț cu Ruxandra Cesereanu, copilăria, adolescenţa şi maturitatea.
În acest volum, poetesa alege un spaţiu şi un timp relative. Nu e trecut sau prezent, nici viitor. Este jertfă pentru poezie în acordurile trupei Eagles, într-o vară perpetuă, în acordurile Someşului percepute ca sursă a inspiraţiei nesecate, ca zvon din alte lumi. A pătrunde în acest univers este ca atunci când te plimbi cu bicicleta: devii una cu pedalatul monoton ca mai apoi acesta să devină una cu bătăile inimii tale. California pe Someş ar putea fi melodia perfectă în căştile tale, căci despre asta este vorba: o lecţie de viaţă ascunsă într-un joc („Bicicleta mea devenise un instrument muzical, / iar Someşul mirosea a vremii hipiote”) .
De la băieții și fetele care vrăjeau o chitară până la personaje fictive, monştri sau năluciri ale conştiinţei, brute ale sistemului, toţi cazaţi în Hotelul California: acesta este punctul comun. Vibraţii, trăiri, reverii transformă acest spațiu circumscris unei geografii reale într-un loc unde copilul, femeia şi în acelaşi timp, poeta Ruxandra Cesereanu au atins Nirvana, dar şi infernul.
De o simplitate uluitoare, cu un ritm hieratic, versurile formează un singur poem, spun o singură poveste: catharsisul și jertfa pe altarul artei. În ciuda unei structuri riguroase, atent redate inclusiv grafic, poetesa reuşeşte să exprime ideile și stările cu o acurateţe şi o fluiditate ce amintesc de ritmul Someşului. Imaginile foarte puternice (“Spitalele şi-au golit acvariile de fiinţe bipede,/ niciunul nu mai ştie să înoate în burta mamei/ şi nimeni nu mai are tub de scafandru./ Tramvaiele din centru au ajuns pe mal,/ aici hibernează o vreme, apoi cîntă în cor./ ferestrele din chiştoace s-au dezintegrat./ Noi sîntem crabi de izvor şi avem seringi în loc de cleşti.”) redau căderea din starea de grație.
Volumul se transformă într-o istorisire straniu miraculoasă, cu miros de vară, plină de simboluri, sinestezii, stări difuze și etape definitorii. Un laitmotiv îl reprezintă ochii. Exprimând imbolduri sau fiind doar instrumente în slujba cunoașterii și percepției lumii, ei au rolul de a metamorfoza amintirile în descoperiri poetice („amintiri învălmăşite de râu îmi ung retina / ochii mei au fost doar originea unui poem care scrie”).
Tema majoră a volumului se construiește treptat, iar imaginea poetei înfrigurate de verb e departe de a fi idealizată. Ar fi mult prea simplu. Cititorul se confruntă cu textul pentru a descoperi povestea adevărată a Ruxandrei ascunsă ca o anagramă accesibilă doar pentru cei ce ştiu să o vadă. Este un cânt al generaţiei cu flori în păr, pe fustele largi ori pe chitarele diforme… O generație pentru care libertatea era un drog prea scump („Despre Hotel California am aflat în gimnaziu,/ Eram în blugi dar nu auzisem nimic despre hipioţi,/ Uniforma mea era disco pe vremea aceea,/ Aveam şi un număr şcolar cusut pe piept, 356 sau 453,/ Eram o fată urbană, deşi cîntam la chitară pe rîu/ Şi pufăiam paie goale ca să ajung în Nirvana./ Şi atunci am ştiut:/ poezia e haşiş,/ noi vom mînca păsări de cocaine/şi vom adormi cu lumina aprinsă.”).
California pe Someş te poartă alături de diverse figuri, pe drumuri iniţiatice. Înveți valoarea secundei, a minutului, a orelor, murmurul anilor. Acultând cu inima, luptând, devii o Ioana D`Arc a cuvântului sau a visului. Zeci de cadre se desprind învăluite într-o atmosferă stranie. Adolescenţi rebeli sau suflete ce caută Nirvana printre betoane, ființe ce se pierd pentru a se regăsi. Siluete transportate de trăiri și vise. Într-o tonalitate care începe în acordurile chitarei („on a dark desert highway”) ajungând spre final la intensitatea și impactul caracteristice lui Rachmaninoff, închinând o odă pentru poezie. Aş compara California pe Someş cu ceasurile topite ale lui Dali sau cu infinita coloană a lui Brâncuşi. Pentru mine au în comun surprinderea unei stări de grație.
Dacă mâine Dumnezeu ar fi volumul Ruxandrei Cesereanu, altarul meu ar fi Someşul.
Lucrările fac parte din Proiectul vizual Dracolax realizat de Radu Carnariu.
