Pe 16 noimebrie 2010 Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi ne-a găzduit din nou prin workshopurile de jurnalism ALECART. Acestea au fost precedate, sau mai bine spus, au fost o prelungire a lansării volumului „Sub semnul paradoxului cotidian”, semnat de Daniel Şandru. Cele două workshop-uri ce s-au desfăşurat după lansarea de carte au avut ca teme centrale „Comunicarea vizuală în mass-media” şi „Literatură şi specii jurnalistice” şi eu reunit elevi ai Colegiului Naţional Iaşi şi ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă”.
Workshop-ul „Literatură si specii jurnalistice„, coordonat de Daniel Şandru, politolog, şi invitaţii săi, conf. univ. dr. Antonio Patraş, critic literar, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi dr. Cătălin Mihuleac, scriitor si jurnalist, a fost o întâlnire dinamică, nicidecum una rigidă, cum ne-am imaginat la început.
Văzându-ne, probabil, puţin cris
paţi, Daniel Şandru a destins atmosfera, relatându-ne câteva întâmplări din viaţa sa, iar apoi am abordat tema workshopului. Cătălin Mihuleac ne-a determinat să reflectăm asupra jurnalismului, începând dezbaterea cu afirmaţia: „presa română e necoaptă faţă de cea mondială”. După ce ne-a oferit explicaţia sintagmei citate, probabil că mulţi dintre noi ne-am gândit că ar trebui, măcar, să încercăm să facem ca jurnalismul din România să fie de calitate. Unul dintre paşi l-am considerat asumarea greşelilor, dar mai cu seamă, corectarea lor. Desigur că acest pas nu este de ajuns pentru ca presa română să ajungă la nivelul celei mondiale, dar odată ce greşelile nu mai sunt ignorate de cei care scriu, calitatea presei creşte.
Pentru a fi jurnalist nu este de ajuns să scrii, important este ce, dar mai ales cum scrii, de aceea este neapărat necesar ca un jurnalist să fie cultivat. De asemenea, un adevărat intelectual este capabil să abordeze teme de larg interes şi chiar să facă din scrierile lui literatură pură. Acest fapt este clar ilustrat în tabletele lui Geo Bogza, dar şi în cele ale lui Tudor Arghezi, care sunt lirice, sentimentale. Observăm aşadar că mulţi dintre scriitori au fost întâi jurnalişti; prin urmare între presă şi literatură trebuie să existe respect reciproc.
Una dintre speciile de opinie pe care am insistat este pamfletul. Este complex deoarece include satiră şi parodie, trebuie să convingă şi să manipuleze, să fie dur şi acid, iar rezultatul trebuie să fie de calitate. Mircea Dinescu este un pamfletar a cărui „lectură este deliciosă”, după cum spune Cătălin Mihuleac, tocmai prin impertinenţa rară şi titlurile vii. Desigur că există şi pamflete în care atacul la persoană se transformă în mitocănie, iar rezultatul este un pamflet de joasă speţă. Concluzia workshop-ului ar fi că, la fel ca în jurnalism, şi în literatură este important a investiga, a înţelege, a dezbate şi a convinge.
La cel de-al doilea workshop, „Comunicarea vizuală în mass-media”, cel mai dezvoltat subiect a fost „brandingul atât în ţară, cât şi în afară”.Definiţia brandului ar fi „totalitatea lucrurilor simţite sau gândite de o entitate”, iar brandul îşi poate începe activitatea după ce are o identitate (nume, logo, slogan, culoare, marcă).
Am comparat mai multe firme din străinătate cu firmele româneşti şi am ajuns la concluzia, cu ajutorul unor persoane aflate în sală cu o profesie în domeniu, că mediocritatea din România ne îndeamnă să comercializăm sau să cumpărăm produse fără să ştie cum să promoveze produsul, fie el bun sau rău. Ca un exemplu putem lua următoarea situaţie: acum un an, pentru nişte insule au fost scoase la licitaţie nişte locuri de muncă (ca îngrijitor, iar singura condiţie era ca în fiecare zi să filmeze 30 de secunde să promoveze locaţia, în rest aveau „free pass” să facă ce voiau ei), iar de la bugetul de start de 1 milion jumătate s-a ajuns în prezent la 103 milioane de euro, doar pentru că firma de branding a ştiut să-şi facă treaba.
Un alt bun exemplu este un studiu făcut de toate firmele mari de branding acum circa 10 ani: în anul 1984 un om (nu se ştie care exact) a vopsit nişte pietre din mijlocul unui ţinut în deşert în toate culorile, folosind maxim 100 de euro. Numărul vizitatorilor a crescut de la 10 la câteva sute pe an. Iată inteligenţa oamenilor de a promova un brand, un produs, un banal nimic într-un lucru extrem de cunoscut. Repet: România se află în mediocritate.
Un bun citat ar putea fi „Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa în sine”.
De aici şi nepriceperea românilor de a câştiga sau de a şti ceva: lipsa de interes, lipsa educaţiei, obişnuinţa cu linia de bază.
Pe parcursul orelor am mai discutat şi despre cum este făcut un ziar, acest război dintre ziar vs pagini online, despre publicitatea pe net (nu-ţi place pagina, o închizi pe când în ziar trebuie să „rezolvi puzzle-ul”, adică să mergi de la o pagină la alta, apoi iar să revii pentru a găsi ce te interesează – dezavantajul ziarului, în schimb dezavantajul internetului este că poţi pune orice trucuri oriunde pentru a putea fi găsită pagina ta, dar dacă e proastă, indiferent cât de mulţi bani ai investit în reclama site-ului, nu-ţi scoţi profitul, pentru că pe net sunt 1000 de lucruri exact ca ale tale, şi poate mai bune).
Diana DUMITRAŞCU, Bianca BORDEIANU, Alexandra MASGRAS, „Băncilă”
