Yu Hua și Cronica unui negustor de sânge – fotografia mișcată a unei societăți în tranziție

Când am auzit pentru prima oară numele lui Yu Hua, nu mi-a transmis nimic, iar tot ceea ce știam despre scriitura chineză erau acele scurte învățături și pilde reluate în numeroase colecții și cărți pentru dezvoltare personală (o formă a înțelepciunii populare despre care aș putea spune că impregnează Cronica unui negustor de sânge). Nu mi-a luat mult să aflu că Yu Hua este, de fapt, unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai literaturii chineze contemporane, debutând în 1983 cu proză scurtă, iar în 1993 lansând primul său roman, În viață, devenit imediat bestseller. Încercarea de a mă apropia mai mult de lumile pe care le construiește Yu Hua m-a făcut, în mod inevitabil, să revin asupra elementului biografic, pe care l-am perceput de această dată nu sub forma scurtei povești a vieții unui om, ci ca istoria tulburată (și tulburătoare) a unui întreg popor. Cu o copilărie și adolescență profund marcate de Revoluția Culturală, în Cronica unui negustor de sânge, Yu Hua lasă amintirile și reminiscențele acestei perioade neliniștite să se concretizeze într-o realitate epică în care fuzionează cruzimea și bunătatea, tradiția și modernizarea, surprinse cu o luciditate și o sinceritate dezarmante și care conferă romanului o intensitate afectivă deosebită.

Cea de-a doua carte a autorului chinez aduce în centru familia, ca fundament al unei comunități în continuă transformare, unde credințele bine înrădăcinate de tradiție se confruntă cu progresul impus de un regim autoritar în ascensiune. Povestea se construiește sub forma unei înlănțuiri de episoade, gravitând în jurul câtorva intrigi care vor marca familia și întreaga societate (fiul ilegitim, foametea, propaganda comunistă, colectivizarea, înșelarea încrederii), avându-l în centru pe Xu Sanguan, un tânăr rămas orfan, angajat la o fabrică de mătase, în satul căruia oamenii consideră că cei ce nu își vând sângele sunt slabi și lipsiți de vitalitate. Influențat de ceea ce se zvonește în popor, Xu Sanguan ajunge pentru prima dată, îndrumat de Genlong și A Fang, la spitalul din oraș, unde îi este cumpărat sângele, iar banii obținuți îi folosește pentru a se însura cu cea mai frumoasă fată din oraș, Xu Yulan, alături de care își va întemeia o familie. Traiul devine din ce în ce mai greu sub conducerea dictatorială a lui Mao, iar protagonistul ajunge să își vadă familia batjocorită, iar fiii exploatați și aduși în pragul disperării, întreaga comunitate fiind din ce în ce mai afectată. Ceea ce rămâne constant însă este posibilitatea controversată a vinderii sângelui, ce se profilează pe parcursul romanului ca un mijloc de scăpare pentru Xu Sanguan: sângele devine un izvor nesfârșit de bani, iar banii par să răscumpere nu numai confortul ființei, ci și sufletul acesteia.

Atunci când îți dai seama că toate lucrurile se schimbă, nu te mai atașezi de nimic (Lao-Tzî)

Spațiul urban, unde se desfășoară cea mai mare parte a acțiunii, se conturează mai degrabă sub forma unei realități post-exod, păstrând întotdeauna în umbra lui satul. În Cronica unui negustor de sânge, ceea ce contrariază nu este contrastul mentalităților specifice celor două lumi, ci, mai curând, felul în care este impusă asumarea unui „adevăr-social” – fie că este vorba de tradiție sau de opinia publică. Astfel, orașul este doar un spațiu în care aceleași idei, aceeași mentalitate a oamenilor (de la sat) se propagă sub o altă formă, ascunzându-se în spatele fundamentelor modernizării, Yu Hua reușind să surprindă în acest fel condiția unei comunități în curs de transformare. Mediul rural nu este privit ca un cadru rustic, pastoral, în care sunt păstrate obiceiurile, ci ca o „inițiere”, o întâlnire cu lipsa, o expresie a abuzurilor dictatoriale pe care fiecare trebuie să o parcurgă: romanul începe cu Xu Sanguan părăsind satul cu scopul de a-și vinde sângele și a se căsători, pentru ca mai târziu cei doi fii mai mari ai săi, Yile și Erle, repartizați să muncească ogoarele, să resimtă chinul, foamea și disperarea, suspendați în agonia așteptării „transferului la oraș”.

Yu Hua definește cu finețe contrastul dintre săteni și oamenii de la oraș, punând în opoziție seninătatea, completată de un instinct de supraviețuire al primilor, și nesiguranța unei generații speculante, prinsă la granița dintre tradiție și progres (întrucât societății sub conducerea maoistă îi este refuzat progresul prin tradiție). Credința într-o anumită reciprocitate devenită lege a universului pare să decidă reacțiile personajelor: necazul, suferința, neînțelegerile sunt adesea puse pe seama karmei sau a greșelilor săvârșite într-o viață anterioară, iar atunci când universul nu restabilește echilibrul, fiecare ia în propriile mâini dreptatea până la construirea unei lumi simetrice, în care fiecare faptă este răsplătită.

Mă uitam să văd dacă îmi semeni sau nu

Într-o lume în care „eu” se definește prin raportarea constantă la comunitate (expresie a unei societăți în tranziție, marcată de dictatura comunistă), momentele aproape ritualice în care Xu Yulan se așază în prag pentru a fi auzită de către toți vecinii și trecătorii în timp ce se plânge nu mai par ceva neobișnuit: nu există altă cale de a te face auzit. Aproape toate personajele din Cronica unui negustor de sânge sunt vag conturate, cu excepția personajului colectiv: mulțimea. Intrigile familiale devin spectacole sociale față de care comunitatea se arată interesată, în absența oricărui alt eveniment neuniform: ca și cum ar asista la o reprezentație învechită, mulțimea renunță mai devreme sau mai târziu la a mai asculta vaietele lui Xu Yulan, nu mai încearcă să îi aducă vreo alinare. Raportul este reciproc, întrucât nu este vorba doar de o societate pregătită oricând să reacționeze, ci și de indivizi ce simt nevoie de a se afirma, de a se expune; totul este, însă, subordonat aceluiași principiu al simetriilor: cândva știut de întreg orașul drept nesăbuitul care a crescut un copil ce nu era al său, Xu Sanguan va ajunge să se laude în fața tuturor cu bunătatea sa, în timp ce Xu Yulan, care obișnuia să își plângă necazul în mijlocul mulțimii, va deveni victima unui sistem pervers de propagandă, fiind expusă și batjocorită pe nedrept.

Cu toate acestea, am rămas cu impresia unei comunități în care bunătatea și omenia încă nu a fost cu totul lăsate uitării, atitudinile contrariante fiind contrabalansate de cele mai inocente expresii ale îngăduinței și toleranței. Yu Hua pare să ofere întotdeauna o lecție personajelor sale: mai devreme sau mai târziu totul se va răsfrânge asupra noastră, într-un chip sau altul. Sub aceeași optică este înscris și unul dintre cele mai răscolitoare aspecte ale romanului: relația tată-fiu. Dintre cei trei fii ai săi, Yile (prima bucurie), Erle (a doua bucurie) și Sanle (a treia bucurie), Xu Sanguan se va simți cel mai apropiat de cel mai mare dintre ei, pe care va încerca mai apoi să îl respingă, aflând că este, de fapt, copilul lui He Xiayong. Cruzimea este ceva care se întrezărește cu greu, trasată din fapte mărunte, gesturi și atitudini mici care degenerează. A rămas impregnat în mintea mea episodul în care, în timpul foametei, Xu Sanguan își vinde sângele pentru a cumpăra familiei sale o porție de tăiței, în locul terciului de mălai, însă îl dă la o parte pe Yile, pe care îl trimite să își cumpere un cartof copt. Este momentul în care relația celor doi este reconfigurată, suferința lui Yile este durerea celui care iubește, însă nu este iubit înapoi, din orgoliul unui tată care s-a simțit înșelat.

„Te-am crescut vreme de zece ani și nu sunt pentru tine altceva decât un tată vitreg,. Javra aia de He Xiaoyong n-a scos un ban din buzunar, dar uite că el e taică-tu! Păi, cine e mai ghinionist? În viața următoare nici mort nu mai vreau să-ți fiu tată, ci tu ai să-mi fii tată mie! În viața viitoare, am să te chinui până n-ai să mai știi dacă vrei să trăiești sau să mori…

Yile, văzând luminile aprinse de la restaurantul Victoria, l-a întrebat încetișor pe Xu Sanguan:

-Tăticule, nu-i așa că acolo vrei să mă duci, să mănânc tăiței?

Xu Sanguan s-a oprit din înjurat și pe un ton neașteptat de blând i-a răspuns:

-Așa-i!”

 Fiule, și ție ți se întâmplă adesea să vinzi sânge?

Am așteptat 255 de pagini pentru a putea găsi un răspuns potrivit întrebării care m-a însoțit pe tot parcursul romanului: ce înseamnă, de fapt, a vinde sânge sau, mai exact, a-ți vinde sângele? Cu toate că situația expusă de Yu Hua nu este ceva neobișnuit, am rămas marcată de ideea că sângele ar putea fi privit ca un produs de comerț, donarea acestuia ca un act lipsit de cauză, fără altă susținere morală sau etică, cu excepția propriei bunăstări. Într-adevăr, lumea din Cronica unui negustor de sânge are nevoie de o transfuzie, pentru că suferă și se chinuie, iar Xu Sanguan reflectă soarta și sufletul unui popor căruia nu îi lipsesc numai banii, ci și sângele. Dacă personajul pare să confere un caracter aproape sacru acestui gest la început (sângele este vândut doar atunci când este neapărat nevoie), călătoria lui Xu Sanguan de la sfârșit ilustrează felul în care epuizează o menire de care, în definitiv, este epuizat, sfidând orice regulă într-un pelerinaj al autoflagelării, de fiecare dată asumat aparent în numele familiei sale; cu toate acestea, dincolo de criza pe care speră că o va rezolva în acest fel, am văzut în Xu Sanguan și un anumit orgoliu al forțării propriilor limite.

„Un om poate să vândă gogoși, poate să-și vândă casa, poate să-și vândă pământul…, dar sângele nu are voie să-l vândă. Chiar dacă-și vinde trupul, tot nu poate să-și vândă sângele, fiindcă dacă-și vinde trupul, se vinde pe sine, dar dacă-și vinde sângele, atunci își vine strămoșii.”

Societatea chineză trebuie să se reformeze, trebuie să își vândă trecutul și strămoșii în numele unor idealuri „revoluționare”, iar Xu Sanguan nu este decât purtătorul acestei irevocabile condamnări.

Ceea ce impresionează la Yu Hua este felul în care în jurul unor evenimente sau episoade banale, sau cel puțin „ușor de trecut cu vederea” se definesc situații ce destabilizează echilibrul, supunând gravitației lor neașteptate personajele. Mi s-a părut că romanul impune cititorului să creadă în neplauzibil și, mai mult decât atât, să își facă din neplauzibil nivel de așteptare. Cronica unui negustor de sânge a reprezentat întâlnirea cu un stil cu totul diferit, în care pare că, pe alocuri, vocea naratorului se suprapune cu acel glas „supraindividual” al dictoanelor chinezești. În același timp didactic și ambiguu, Yu Hua propune un discurs epic care m-a captivat: chiar traduse, cuvintele păstrează o anumită rezonanță, care mi s-a părut că se potrivește perspectivei abordate de către autor, o rostire „lentă”, ce îngăduie digerarea, analiza exhaustivă a fiecărei fraze, până la ultimul strop de sânge.

 

*Andrada Strugaru, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, filologie, la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.