Z9FESTIVAL

POEZIA. Și odată cu ea Z9FESTIVAL. Nu știi niciodată ce se va întâmpla. Totul e aici și acum. În mintea mea gravitează imagini halucinante, sunete și versuri, despre greutatea cuvintelor ce se perindă printre scaune și invitați. 14 poeți, 9 țări și o singură poezie ce a respirat prin intermediu plămânilor tuturor celor care au citit-o.

Dintr-o asemenea perspectivă, conștientizez că despre Festivalul Internațional de Poezie Zona Nouă de la Sibiu, aflat la a treia ediție, nu voi putea să sondez și să temporalizez evenimentele concentrate într-o singură seară într-o manieră graduală și sistematică. Ce anume leagă ființa umană de poezie, numai scriitorul și cititorul știu. Aș putea compune un decalog cu lucrurile pe care le-am aflat, conștientizat, aprofundat. Oameni faini și poezie bună. Nimic formal, nimic distant și rece, doar un grup de oameni care au ca punct comun poezia.

Atmosfera plăcută, convulsiile trepidante pe care doar literatura de calitate le poate genera, frânturi de stiluri și opinii critice, un amalgam de senzații pe care înveți să le accepți, să le integrezi ca pe o componentă inofensivă a rutinei zilnice la un nivel senzorial accentuat. Punct radiant al literaturii, Sibiul a reunit și la acest festival scriitori de renume, care au punctat aspecte atât de bine-gândite și necesare asupra problematicii emancipării gustului pentru poezie. Având la bază dorința de a modela înclinarea tinerilor spre literatură,  festivalul a fost conceput ca un răspuns dat celor care susțin ideea potrivit căreia cititorul modern începe să detașeze de spațiul poeziei, îndreptându-se spre alte zone ale culturii. Dar tinerii vin la Zona Nouă cu aceeași dorință, ocupând până la refuz locuri, citind cu fervoare poezie și căutând să interacționeze cu ce se scrie la nivel mondial. Ajungem la diagnosticare clară a efectului uman în cadrul esteticului. Starea de amorțeală plăcută pe care ți-o poate da o atmosferă contradictorie generată, pe de o parte, de acea încărcătură pe care o degajă o mână de oameni ce transformă dimensiunile unui așa zis amfiteatru într-un spațiu paralel, în care se simte pulsul grav al literaturii, iar pe de altă parte, turul de forță al poeziei care generează o exaltarea ce fărmițează legăturile neuronale, inducând o stare de sedare literară, o revitalizare a simțurilor. Un maraton de 14+ în care am respirat în măsuri de versuri și sunete guturale, în care ochii noști vedeau aceleași cuvinte apoi le transportau gentil spre ariile corticale. Îți este greu să extragi un fir coerent al evenimentelor din acest amalgam în care totul pare să se condenseze în delimitări clare ce preiau forma poemelor.

Au citit: Kali Ágnes („Unde nu este siguranță, de acolo începi tu”), Anna Axfors („Ce trebuie să iei cu tine pe plajă? Știe cineva?”), Crispin Best („N-ai idee cât de departe aș merge ca să te dezamăgesc”), Yevgeniy Breyger („În ochii tăi văd ceva familiar”), Teona Galgoțiu („Ajungeai disdedimineață cu fața roșie și ochii închiși și mă făceai să râd”), Gaia Ginevra Giorgi („Râd și fac promisiuni pe care nu le pot păstra”), Benji Horváth („Vă iubesc pe toți la fel și nu mă simt nicăieri acasă”), Elena Medel („Spune, de la ce ore chiulim pentru că vrem la litere și arte?”), Florentin Popa („Din nori ultramarin Venus din Milo îmi spune ce estetic se simte să mori”), Uroš Prah („Încrederea mă trăgea cu toată forța înapoi”), Kinga Tóth („Mercurul ajungea în cer ca un zepelin”), Sînziana Șipoș („M-am așezat pe mâna stângă până mi-a amorțit și m-am gândit că ești tu”), Alex Văsieș („Totul a fost calculat. Precizia asta egală cu fericirea”), JL Williams („În noaptea aia am stat pe acoperiș și aerul era argint lichid”). Fiecare a venit însoțit de poezie și bine a făcut.

Impresionantă a fost lectura poetei din Italia, Gaia Ginevra Giorgi,  care a venit cu o altă abordare, prezentând niște înregistrări în care instrumentele, dansul și senzațiile se armonizează oferind cuvintelor noi spații de exprimare. Ansamblul video-audio, emoția muzicală receptată ca fiind duală vocii lirice, o poezie omogenă prin vârstă și viziune creatoare, conservând și amplificând elementul acustic în procesul de creație. O poezie inedită după acea seară de performance. Aplecarea sa nu se limitează la stagiul de plăcere trivială, ci vădește o sinceritate gravă, în care vocea lirică simte fiorul abrupt al intonației muzicale. Judecând după emoții, ne-am tras pe seama că amestecul de literatură-muzică recalibrează în noi o serie de impulsuri energetice. Cu siguranță fiecare poet a triplat emoția și a făcut-o să reverberează cu fiecare dintre cei prezenți, aduce în prim-plan menținerea zonelor autonome, specifice poeziei, pe care fiecare le-a metabolizeze starea proprie. Menționez doar câteva versuri din semi-lectura Sânzienei Șipoș la care ploaia a lucrat spre îndepărtare, dar nu a reușit să desprindă emoția foliculilor poetici: „În pământ – ca în piele. Dezlipirea./ Mă așez pe rândul din față. Acum,/ palma ta în părul meu, ca o bucată/ de pâine furată.”) Stiluri distincte, multiple dimensiuni spațio-temporale, încadrează armonios esența poeziei.

O serie de flashback-uri: lectura & ploaia ce nu a putut sta în calea poeziei, atât de tensionată și tensionantă, s-a citit cu respirația întretăiată, cu mâinile tremurând pe carte și microfon, cu un nod în gât ce nu ne lăsa să privim detașați, ne cuprinde încheieturile și mintea, lucrurile se amestecă și se organizează după propriile legi poetice. Am introdus în subconștient câteva lecturi și le-a sedimentat în imaginea poeziei, inexistentă, dar totuși atât de concretă și diferită. E uimitor modul în care cititorii și, în special, tinerii rezonează cu poezia, așa cum susținea și Radu Vancu în deschiderea festivalului, suntem o „sectă” ce se dezvoltă din amplificarea unor structuri condensate, psihologism inerent oricărui mediu, adunând greutatea intrinsecă a registrului afectiv. Eclozăm și ne hrănim din materialul omogen al poeziei. Deschizi ochii și vezi clădirea Teatrului Gong, vezi strada laterală și vezi cuvintele cum alunecă și se înlocuiesc reciproc. Te cuprinde o senzație de asfixiere plăcută, și acum, ești aici cu tine, așa de viu, dar totodată inert, prin într-o paralizie decolorată, lipsită de formă, concepută doar din cuvânt. Nu pentru că n-ar fi trăiri, imagini, impresii, ci pentru că a fost o zi atât de densă, în care sensul verbului a trăi s-a transpus peste semnificația celui de a citi „poezie”, senzația că te poți dezlipi de realitate pentru ceva timp fără să te simți vinovat, resorturile afective fiind spiralate la infinit. S-au făcut poze și s-au format noi prietenii. Și poezia, ce poate aduna atâția oameni la un loc, generând permanent acea stare plăcută ce-ți cuprinde membrele.

Stickere, broșuri, antologia festivalului și, bineînțeles, Suplimentul de poezie Alecart, nelipsit, germinând în mâinile celor prezenți. Despre câmpul electric. Despre poezie și oameni, despre caractere și aceleași sentimente, despre emoție și lipsa forței de manifestare. Mi-a plăcut în mod deosebit tocmai această libertate în care lecturile poeților reverberează, amplificându-se de la un vers la altul, formând cercuri gravitaționale în jurul celor prezenți. Lejeritate în exprimare, dorința de conturat o comunicare fluentă, resimțită de organele de substrat, dominată doar de experiența tulburătoare a contactului cu lectura. Z9FESTIVAL locul în care ne adunăm să simțim pe propria piele Poezia!

 

 

*Ozana Ciobanu, colaboratoare Alecart, este studentă la Universitatea din Suceava.

Credit Foto: Gabriela Cuzepan

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.