„Scriitor nu este cineva care a avut o experiență, ci cel care a avut nevoie de o experiență.”(Richard Ford). Întâlnirile Alecart la FILIT (ziua a 4-a) cu Richard Ford & Dan Coman

Îmi este din ce în ce mai greu să descriu sau să cuantific experiența FILIT, având în vedere că ea se măsoară doar în cărți, dialoguri vii, oameni-poveste și verdele tot mai palid ce învăluie iremediabil orașul la începutul lui octombrie. Astăzi, în a patra zi a Întâlnirilor Alecart de la FILIT, mi se confirmă acea impresie copleșitoare pe care am trăit-o și în anii anteriori, și anume că, pe măsură ce festivalul se apropie de sfârșit (deși nu știu dacă sfârșit este cel mai potrivit cuvânt, căci aceasta nu este o experiență care se termină vreodată cu adevărat, rămânând încrustată pentru totdeauna în mintea celor care o trăiesc) intensitatea cu care sunt trăite întâlnirile crește exponențial.

Azi ne-am agățat cu toții de atmosfera FILIT din penultima zi în compania a doi oameni-spectacol: Richard Ford, un autor pe care l-am așteptat cu nerăbdare și emoție din momentul în care am aflat că va participa la ediția de anul acesta a festivalului, și Dan Coman, deja extrem de apreciat în rândul alecartienilor, căci orice dialog la care acesta este prezent devine inevitabil o poveste. Deoarece întâlnirile Alecart s-au situat mereu la intersecția mai multor arte, evenimentul a început cu un recital de fagot interpretat de domnul profesor Florin Loghin și de studentul Andrei Lupu, absolvent al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, care ne-a amintit că literatura se trăiește cel mai bine pe acordurile deopotrivă liniștitoare și puternice ale muzicii.

 Imaginația lărgește spectrul posibilităților

Așa cum ne-am obișnuit, romanele ne-au fost aduse mai aproape de doi redactori Alecart. Astfel, Anastasia Fuioagă ne-a oferit o imagine a prozei inconfundabile a lui Richard Ford prin intermediul volumului Femei cu bărbați, spunându-ne că, în ciuda faptului că protagoniștii romanului sunt voci masculine, personajele feminine primează tocmai datorită faptului că ele reușesc să trezească la realitate și la viață bărbații din jurul lor. Provocându-l pe autor cu o întrebare care vizează tocmai această temă recurentă în volumele sale, am aflat că explorarea relației dintre femei și bărbați nu este firul roșu după care se ghidează Richard Ford în momentul în care scrie, ci, într-o mai mare măsură, schițarea modalității în care acțiunile noastre ne influențează permanent viețile: De multe ori credem că știm care ar fi rezultatul acțiunilor noastre, dar de și mai multe ori greșim. Imaginația lărgește acest spectru al posibilităților. Într-adevăr, acest aspect este vizibil în proza ambilor scriitori, iar despre spațiul mistic care se plasează la granița dintre blândețe și primitivism, spațiu desprins din imaginația lui Dan Coman, ne-a vorbit Amalia Carciuc, care ne-a reamintit despre forța cuvintelor și puterea lor nebănuită.

Dialogul de astăzi a îmbrăcat multiple forme, pendulând între sfera ludicului și cea a unei dezarmante și adeseori brutale sincerități, întrucât întrebările schimbau constant traiectoria discuției. De mai multe ori, conversația a brodat pe marginea modalității în care spațiul cultural din care provine un scriitor se imprimă asupra operei sale. În această privință, Dan Coman afirmă că, din punctul lui de vedere, locul unde creștem se impregnează foarte puternic în noi, dându-ne ca exemplu momentul în care a încercat să scrie un roman care să aibă priză la public, cu Facebook și Instagram, sfârșind prin a scrie un roman despre un sat izolat…așa a ieșit aceste lucruri… Această afirmație a fost completată de experiența lui Richard Ford, care nu doar că ne-a dezvăluit că rețeta succesului în Statele Unite ale Americii este să lucrezi până ce cazi din picioare, ci și cum tumultul politic, precum războiul din Vietnam și conflictele din Orientul Mijlociu au ajuns iremediabil să influențeze modul în care scrie. Întrebările au gravitat, de asemenea, și în jurul impactului pe care îl are literatura asupra cititorilor, aspect imposibil de evitat într-o sală plină de tineri care au volumele autorilor acoperite de însemnări pe masă și care capturează (la propriu) cuvintele invitaților în carnețelele lor mereu pline de întrebări.

 Timeless

Mi-a rămas foarte viu în minte răspunsul lui Dan Coman în momentul în care a fost întrebat dacă este de părere că subiectele tabu pe care le abordează în romanele sale au potențialul de a schimba percepția tinerilor în legătură cu ele: nu există subiecte tabu în literatură, de aceea îmi și place atât de mult. Și, de fapt, toate aceste povești tabu le-am învățat de la tineri… Rămânând în această sferă a percepției pe care o au adolescenții asupra literaturii, o elevă care a citit unul dintre romanele lui Richard Ford la mai bine de 20 de ani de la publicarea sa a vrut să știe dacă autorul consideră că opera sa are acest caracter timeless, putând să fie citită de orice generație – Nu știu dacă este chiar așa, cred doar că romanele pe care le scriu ar trebui să poată fi citite în timpul vieții mele. Deci, iată-ne aici, împărțind o viață... În timp ce aplauzele energice răsunau, m-am uitat prin sală cu gândul că aceasta a devenit un spațiu cu adevărat timeless, atât un refugiu, cât și un loc al intersecției dintre mai multe generații, literatura rămânând unul dintre puținele spații în care se întâmplă acest lucru. Mi s-a părut că răspunsurile lui Richard Ford se configurau sub forma unor puncte de suspensie, lăsând mereu loc unui dar șovăitor sau altor interpretări, poate în niciun moment la fel de tare ca atunci când ne vorbea despre imaginația care înlocuiește adeseori realitatea atunci când vine vorba de literatură. În viziunea sa, un scriitor nu este cineva care a avut o experiență, ci cel care a avut nevoie de o experiență.

 Literatura este un spațiu în care cuvântul „tabu” devine nul

Dacă despre prozatorul american am aflat că are încredere în imaginație mai mult decât în experiența proprie, în cazul lui Dan Coman am descoperit că acesta a inserat o doză mai mare de realitate decât credeam inițial în spațiul aproape magic configurat, deoarece autorul a fost întrebat dacă pasajele scrise cu un alfabet ininteligibil și aparent mistic au legătură cu limba georgiană. Ești prima persoană care își dă seama de asta, se aude înainte ca aplauzele și râsetele să înceapă. Scriitorul ne-a dezvăluit că nici măcar el nu știe ce înseamnă fragmentele din cartea lui, pe care le-a preluat de pe pagina de Facebook a unui prieten care vorbește această limbă și că refuză categoric să afle ce înseamnă (moment în care am conștientizat că, într-adevăr, literatura este un spațiu în care cuvântul tabu devine nul…).

 Voi vă auziți? Răspunsul la toate acestea este literatura.

Schimbând rolurile cu care ne obișnuisem până acum, întâlnirea s-a terminat cu o provocare lansată atât publicului, cât și autorilor, și anume ca aceștia din urmă să adreseze o întrebare unui tânăr din sală. Acesta a fost prilejul pentru ca Dan Coman să-l întrebe pe cel mai norocos dintre noi (ah, ce l-am invidiat pe băiatul în cauză!) cu ce personaj ar dori să se întâlnească dacă ar avea posibilitatea să fie teleportat în orice carte, răspunsul fiind Winston din romanul 1984. Ducând discuția în cu totul altă direcție, Richard Ford ne-a întrebat de ce ne temem cu adevărat, iar din diferite părți ale sălii au început să se audă glasuri cu tonalități diferite. Viitor. Moarte. Eșec. Să îi pierd pe cei dragi. Cu fiecare răspuns, aceste fărâme de frică erau pulverizate prin sală, însă totul a luat sfârșit în momentul în care glasul dezarmant de onest al scriitorului ne-a oferit răspunsul – Voi vă auziți? Răspunsul la toate acestea este literatura.

Într-adevăr, după o astfel de întâlnire devine imposibil să nu conștientizezi că spațiul literaturii, care glisează neîncetat între blândețe și brutalitate, simplitate și efervescență sau realitate și iluzie este cel în care se mai poate vorbi cu adevărat de salvare. Asemenea unei plase de siguranță, el se află mereu acolo să capteze toate stările emanate de umanitate pentru ca apoi să le propage în lume, de fiecare dată sub o altă formă sau culoare.

Mă uit în jurul meu la tinerii care schimbă impresii zâmbind în timp ce așteaptă la coadă pentru autograful celor doi invitați sau la cei care vor să își cumpere cărțile lor. Mă uit la toți cei cu cataloage FILIT în mână și cu dialoguri vii în minte și realizez că, încă o dată, Întâlnirile Alecart ne-au adus mai aproape de acest spațiu salvator al literaturii. Pentru mine, acestea sunt momentele care mă fac să îmi dau seama că, atâta timp cât vor exista astfel de întâlniri autentice cu oamenii din spatele cărților, aceste lucruri nu se vor schimba niciodată…

(*Raisa Manolescu, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.)

Foto: Alina Sava

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.